Cel mai mare atac ucrainean cu drone asupra Moscovei. Ruşii au doborât peste 70 de UAV-uri

Oficialii ruşi au afirmat că Moscova a fost atacată de zeci de drone în noaptea de 10 spre 11 martie, 69 dintre acestea fiind doborâte până dimineaţă, informează Ukrainska Pravda, citând agenţia de presă rusă RIA Novosti, afiliată Kremlinului.
Potrivit primarului Moscovei, Serghei Sobianin, şi a guvernatorului regiunii Moscova, Andrei Vorobiov, aeroporturile din oraş nu funcţionează, au fost raportate pagube şi o victimă.
Sobianin a raportat primele atacuri după ora 03:00: „Forţele de apărare antiaeriană au doborât până acum 69 de drone inamice care zburau spre Moscova. Serviciile corespunzătoare lucrează la faţa locului.”
„Un atac pe scară largă cu drone asupra Moscovei şi a regiunii Moscova a început astăzi la ora 04:00. Până în prezent, există informaţii că o persoană a murit şi alte trei au fost rănite în districtul Leninski (oraşul Vidnoe) şi Domodedovo (satul Iam).
În plus, resturi de dronă au căzut pe o clădire de apartamente din Ramenskoe, unde cel puţin şapte apartamente au fost deteriorate de la etajul 18 la etajul 21 al clădirii de pe autostrada Severnoe", a declarat şi Vorobiov, guvernatorul regiunii.
Potrivit lui Vorobiov, au fost primite apeluri privind detectarea UAV-urilor din localităţile Kolomna, Zaraisk, Serebrianie Prudi, Serpuhov, Ramenskoe, Voskresensk, Luhoviţi, Broniţi, Domodedovo, Leninski, Podolsk, Elektrostal şi Kotelniki.
Serviciile feroviare prin gara Domodedovo au fost suspendate după căderea resturilor de dronă. Un incendiu a izbucnit în parcul auto al companiei Miratorg.
Plecările şi sosirile zborurilor au fost restricţionate pe aeroporturile Jukovski, Şeremetievo, Vnukovo şi Domodedovo. De asemenea, aeronavele nu au fost acceptate temporar la Nijni Novgorod şi Iaroslavl.
În cursul nopţii, au fost emise avertizări de raid aerian din cauza ameninţării cu drone şi în regiunile Samara şi Tatarstan, iar dronele ar fi fost doborâte deasupra regiunilor Vladimir, Tula, Kaluga şi Riazan din Rusia.
Ulterior, Sobianin a declarat că acesta a fost cel mai mare atac asupra Moscovei.
„Cel mai mare atac inamic cu UAV asupra Moscovei a fost respins. În total, 74 de UAV-uri au fost doborâte în apropiere de Moscova. În total, sute de drone de atac au fost interceptate în diferite regiuni”, a scris Sobianin.