Cel mai mare asteroid căzut pe Terra, găsit într-o peşteră din Caraş Severin

O rocă aproape la fel de tare ca diamantul a fost găsită în luna iunie a acestui an de către un inginer chimist, într-o peşteră din judeţul Caraş Severin. Descoperirea făcută de român ar putea fi cel mai mare asteroid căzut vreodată pe Pământ şi conservat intact. Deşi arată că o piatră de râu, fizicienii şi chimiştii care au analizat mostre spun că asteroidul, care are o vechime posibilă de 60 de milioane de ani, este o formă nemaicunoscută de bioxid de siliciu.

Potrivit Evenimentul Zilei, aventura lui Marius Paniti a început în urmă cu trei luni, din momentul descoperirii. Începând de atunci, inginerul român a făcut turul laboratoarelor cu pietrele luate din peşteră, iar rezultatele au arătat că bucata de rocă găsită întâmplător, în peştera de sub Cârşa, a venit din spaţiu.

Se pare că asteroidul, numit „Astrid-Paniti”, ar fi ajuns pe Terra în urmă cu 60 de milioane de ani, în perioada în care au dispărut dinozaurii şi este considerat „veriga lipsă” din şirul celor care au bombardat Terra la momentul respectiv, formând gaura din Golful Mexic, sau craterele care se găsesc în Atlantic, în Mongolia, Siberia, China. Europa părea, până la această descoperire, ocolită.

Descoperirea asteroidului s-a făcut absolut întâmplător, în timpul unei excursii de explorare, pe care Marius Paniti a făcut-o în Cheile Carasului, împreună cu colegii din clubul de speologie

„La intrarea în Peştera de sub Cârşa am fost trimis înapoi să iau echipament complet, în timp ce colegii au continuat explorarea. Credeam că îi voi ajunge pe ei din urmă, dar erau în altă galerie. Am traversat mai multe, iar după o oră şi jumătate m-am oprit la un gur, să beau apă şi în el am găsit pietre cu aspect de semipreţioase, gălbui, roşii, cenuşii, roci foarte dure care nu aveau cum să provină din calcarul zonei.

Am privit atent în jur şi am observat formaţiuni negre. Nu erau carstice. Am constatat duritatea fabuloasă a pietrei. Mai departe au apărut formaţiunile autoglazurate, şi de tipul lavei topite. Coroborând cu duritatea constatată deja, am înţeles că acolo au fost implicate temperaturi şi presiuni imense, mult peste cele ale lavei topite la o erupţie vulcanică. Nu putea fi vorba decât de un asteroid”, îşi aminteşte Marius Paniti, citat de Evenimentul Zilei.

După descoperire, Marius Paniti a reuşit să smulgă din pereţii grotei câteva bucăţi mici de meteorit care fuseseră proiectate în calcar în momentul impactului, rezultatele analizelor i-au confirmat aşteptările.

„Elementul extrem de prezent pe Terra, aluminiul, lipsea cu desăvârşire. Analizele au arătat natura silicatică a rocii meteoritului: o formă alotropă de bioxid de siliciu combinat cu nemetale, nemaiîntâlnită pe Terra.

Mai mult decât atât, roca are o duritate inexplicabilă. Cuarţul sau olivina sunt cele mai dure silicate care ating maximum de duritate 8 pe scara Mohs. Roca noastră ajunge la 9,1 pe scara Mohs. Comparabil, e aproape de duritatea smaraldului sau rubinului, care au 9,2 pe aceeaşi scară pe care diamantul atinge maximul de 10 trepte.

Apoi, fenomenul de autoglazurare a rocii constatat în peşteră nu se întâmplă la maxim 2.000 de grade Celsius, cât atinge lava în momentul eruperii, ci la temperaturi de două-trei ori mai mari”, a mai explicat Paniti.

În plus, deşi aparent poate fi confundată cu o piatră de râu, roca găsită în peştera cărăşeană taie sticla şi poţelanul fără probleme.

Rezultatele cercetării au arătat că meteoritul lui Paniti a atins Terra în perioada cuprinsă între Jurasic şi Cretacic, fiind probabil unul din seria celor care au căzut în perioada respectivă pe tot globul, având ca efect dispariţia dinozaurilor.

Cu zeci de mii de kilometri pe oră viteză, cu o temperatură la suprafaţă de zeci de mii de grade Celsius, acesta a intrat în atmosfera Terrei, elementele uşor fuzibile de la suprafaţă s-au volatilizat, a devenit, astfel, meteorit şi s-a prăbuşit în Marea Tethis (din zona adiacentă teritoriului României), provocând o uriaşă explozie de rangul mai multor Hiroshime şi un megatsunami.

Ajuns pe fundul mării, s-a răcit, fierul, cromul, manganul şi alte elemente s-au corodat şi erodat, iar din roca extrem de dură au rămas doar silicaţii şi metalele legate chimic. A fost, apoi, acoperit de sedimentele calcaroase ale mării, pe o înălţime de 200-300 de metri, ulterior urmând procesul de orogeneză (ridicare) al Carpaţilor, căruia i-a urmat un alt proces, cel carstic, de formare a peşterilor de pe Cheile Carasului, astfel explicându-se înglobarea lui într-o peşteră.