Ce s-a întâmplat cu soldaţii ruşi care au campat în pădurea radioactivă de la Cernobîl

De la teribila explozie a reactorului nr. 4 în 1986, Cernobîl a devenit o piatră de încercare globală cu privire la ceea ce se poate întâmpla cu energia nucleară, se afirmă într-un material publicat de Popular Mechanics. Publicaţia menţionează că urmările pe termen lung ale dezastrului au reprezentat un subiect pentru o gamă largă de materiale, de la o importantă dramatizare BBC şi până la un joc video clasic cult. În 2017, reactorul compromis a fost încapsulat într-un imens sarcofag modernizat pentru a atenua eliberarea contaminanţilor de la cele aproape 250 de tone de combustibil nuclear, praf iradiat, plutoniu şi uraniu din interior.

Pe fondul războiului izbucnit în februarie anul trecut, autorul articolului afirmă că, în ciuda pericolului pe care îl reprezintă zona Cernobîl, riscurile încă foarte reale pentru sănătate inerente staţionării în preajma anumitor locuri ale zonei de excludere de la centrala nucleară nu au fost conştientizate de soldaţii ruşi şi de comandanţii lor cu sediul în Bielorusia, care au invadat Ucraina.

Totuşi, radiaţiile au pătruns - în special după ce trupele ruse au săpat în Pădurea Roşie din zonă, puternic iradiată. Şi astăzi, unii soldaţi încă se îmbolnăvesc, potrivit unor surse diplomatice citate de revista britanică The Independent.

Identitatea sursei este neclară, dar acestea nu sunt primele informaţii de acest fel privind îmbolnăviri din cauza radiaţiilor în rândul trupelor ruse din acea zonă. Ziarul britanic Telegraph a afirmat în aprilie 2022 că un soldat rus a murit din cauza expunerii la radiaţii la Cernobîl. În timpul ocupaţiei ruse, surse ucrainene au afirmat că soldaţii ruşi au fost scoşi din garnizoană pentru a fi trataţi la centrul de cercetare a radiaţiilor din Gomel, Bielorusia - o declaraţie susţinută ulterior de medici din Bielorusia afiliaţi opoziţiei.

O escală radioactivă la Kiev

Situată în mijlocul mlaştinilor Pripyet, la graniţa Ucrainei cu Bielorusia, autostrada P56 care traversează Cernobîl a oferit una dintre puţinele rute de invazie convenabile către capitala ucraineană Kiev. Înainte de război, intenţia Rusiei de a avansa pe această şosea a putut fi observată prin construirea unui pod de pontoane pentru a traversa un râu pe partea bielorusă a graniţei, vizavi de Cernobîl.

În după-amiaza primei zile de război, coloanele Armatei 36 de Arme Combinate au cucerit Cernobîlul, acceptând predarea detaşamentului local al Gărzii Naţionale şi luând ostatici aproximativ 210 membri ai personalului civil, precum şi gardienii.

În timp ce o garnizoană a Rusiei se întărea cu buldozere şi tancuri, convoaiele de trupe şi provizii ale Armatei a 36-a au trecut. Acest lucru a fost deosebit de înşelător prin faimoasa Pădure Roşie, unde o mare parte din solul superior contaminat din jurul Cernobîlului a fost mutat şi îngropat, după ce a absorbit o mare parte din radiaţiile ionizate.

Pădurea Roşie este o zonă de 10 kilometri pătraţi din jurul centralei nucleare de la Cernobîl, aflată în zona de excludere. Numele provine de la culoarea maro roşiatică a pinilor care s-au uscat în urma expunerii la niveluri ridicate de radiaţii după accidentul de la Cernobîl din 26 aprilie 1986. În cadrul operaţiunilor de curăţare după dezastru, Pădurea Roşie a fost tăiată cu buldozerul şi îngropată în "cimitire de deşeuri". Situl Pădurii Roşii rămâne şi astăzi una dintre cele mai contaminate zone din lume.

În mod ironic, însă, absenţa activităţii umane a făcut ca fauna să înflorească în această aşa-numită "rezervaţie radiologică". Studiile au descoperit că animale precum câini, broaşte, rozătoare, păsările şi bacteriile din zonă sunt aparent predispuse la mutaţii într-un ritm mult accelerat, deşi nu s-a dovedit cu certitudine dacă acest lucru este cauzat de radioactivitatea locală.

Atunci când trupele ruse au trecut prin zonă cu vehicule blindate cu şenile, au săpat tranşee, găuri de vulpe şi chiar o reţea de buncăre subterane - au ridicat nori de praf radioactiv care ar fi fost foarte periculos pentru sănătatea lor dacă ar fi fost inhalat, mai ales în mod continuu pe parcursul a zile sau săptămâni. Staţiile de monitorizare externe au detectat o creştere de 20 de ori a nivelului de radiaţii în timpul ocupaţiei ruse, de la 3 Microsievert pe oră, la 65.

Ca şi cum acest lucru nu ar fi fost de ajuns, se pare că trupele ruse desfăşurate la Cernobîl erau înfometate şi au plecat la vânătoare şi pescuit în jurul zonei de excludere. În special, se pare că au pescuit peşti pisică - ce s-au înmulţit în canalul de răcire cu apă al reactorului - şi au împuşcat animale sălbatice. Ingerarea sau inhalarea de particule iradiate poate provoca efecte nocive mult mai rapid decât radioactivitatea ambientală.

Într-un incident, un specialist CBRN rus ar fi luat chiar şi cobalt-60 (Co60 / un izotop foarte radioactiv) cu mâinile goale, expunându-se la o doză masivă de radiaţii în câteva secunde.

Pe măsură ce campania rusă de la Kiev se împotmolea, forţele ruse s-au retras în cele din urmă de la Cernobîl între 20 martie şi 1 aprilie, după ce au distrus instalaţiile şi au jefuit echipamente valoroase şi unele materiale radioactive - care au fost ulterior urmărite până la Gomel şi Minsk, în Bielorusia.

Nouă angajaţi ai centralei au fost ucişi iar alţi cinci, răpiţi. Clădirile au fost incendiate, ciuruite de gloanţe şi acoperite cu graffiti, plasate mine ascunse şi capcane. Printre echipamentele pierdute se numărau aproape 700 de calculatoare, 350 de vehicule şi 1.500 de dozimetre, în valoare totală de 135 de milioane de dolari.

Din fericire, integritatea sarcofagului din jurul reactorului nr. 4 nu a fost compromisă, în ciuda unei îngrijorări serioase generate de o întrerupere de energie electrică la mijlocul lunii martie. Jaful a dus la pierderea unui software de monitorizare personalizat utilizat pentru a monitoriza nivelurile de siguranţă a radiaţiilor.

Expunere imprudentă

Este şocant faptul că armata rusă nu a ţinut cont de pericolele de radiaţii bine cunoscute care persistă în jurul Cernobîlului. Ca orice mare putere militară, Rusia menţine de mult timp un corp de trupe specializate CBRN sau NBC, antrenate pentru a ajuta la atenuarea pericolelor de radiaţii, precum şi pentru producerea altor tipuri de arme de distrugere în masă. În timpul Războiului Rece, armatele se aşteptau ca trupele lor să continue să lupte pe câmpuri de luptă iradiate de arme nucleare tactice şi şi-au echipat şi antrenat forţele în consecinţă.

Cu toate acestea, comandanţii ruşi şi-au desfăşurat soldaţii obişnuiţi în zonele puternic iradiate din apropierea Cernobîlului, fie fără să ţină cont de siguranţa lor, fie ignorând riscurile.

În timp de pace, turiştii care vizitează zona de excludere nu sunt - în virtutea respectării reglementărilor - prea expuşi la riscuri pentru sănătate. Forţele ruse ar fi putut, teoretic, să tranziteze Cernobîlul cu o expunere minimă la radiaţii, de asemenea, evitând Pădurea Roşie şi alte zone cu risc crescut.

Desigur, acest lucru ar fi putut creşte riscurile de congestionare de-a lungul rutei principale şi ar fi impus limite în ceea ce priveşte perimetrul defensiv pe care forţele ruse l-ar fi putut stabili.

Dar poate că acest lucru i-ar fi scutit pe unii soldaţi să se îmbolnăvească din cauza expunerii la radiaţii, care poate fi mortală pe termen scurt şi lung.

Strict vorbind, toată lumea este expusă în permanenţă la niveluri scăzute de radiaţii ambientale. Dar efectele nocive se manifestă atunci când doza de radiaţii ionizate a unei persoane depăşeşte anumite praguri. Aceste efecte se manifestă sub forma unor riscuri crescute de cancer (în special leucemie), fenomen observat la supravieţuitorii bombardamentelor atomice de la Hiroshima şi Nagaski.

Dozele mai mari pot provoca, de asemenea, riscuri pe termen scurt pentru viaţă sub forma unei boli acute de iradiere, care se traduce iniţial prin greaţă, vărsături, febră şi dureri de cap. Pielea expusă se poate, de asemenea, înroşi, iar în cazul unor incidente cu expuneri deosebit de ridicate, pot apărea flictene şi ulceraţii.

O expunere gravă poate duce la sângerări şi la scăderea celulelor albe din sânge, lăsând persoanele afectate mai dispuse să cedeze în faţa bolilor şi a leziunilor fizice, cum ar fi arsurile. Simptomele suplimentare - cum ar fi sângerarea în tractul gastrointestinal şi efectele asupra sistemului nervos, începând cu ameţeli şi pierderea cunoştinţei - sunt de obicei fatale pentru cei afectaţi.

În timp ce trupele ruse desfăşurate la Cernobîl probabil că nu au avut parte de cele mai intense forme de boală de iradiere, faptul că unii au inhalat sau ingerat particule puternic radioactive pe parcursul a mai mult de o lună ar putea avea consecinţe negative semnificative asupra sănătăţii.

Alături de nenumăratele gloanţe, obuze şi rachete aruncate asupra Ucrainei în ultimul an, acesta este încă un alt tip de rău - deşi auto-provocat - care rezultă din invazia catastrofală a lui Putin.