Ce prevede memorandumul Guvernului referitor la reuniunea CE
alte articole
Guvernul a avizat marţi un memorandum care prevede faptul că România ar trebui să folosească dreptul de veto dacă, la reuniunea Consiliului European, se va menţine proiectul de buget multianual propus de preşedintele CE, Herman van Rompuy, şi care prevede alocarea unor fonduri reduse pentru ţara noastră, faţă de cât se stabilise iniţial.
Memorandumul se referă la bugetul UE pentru 2014-2020 şi include detalii privind participarea României la reuniunea Consiliului European care va avea loc în perioada 22-23 noiembrie.
UE ar urma sa reducă fondurile totale de coeziune cu 12,5 miliarde euro, din care aproximativ jumătate doar din alocările destinate României. USL nu este de acord ca această micşorare a fondurilor pentru ţara noastră şi a cerut preşedintelui Băsescu, care va reprezenta România la Bruxelles, să folosească dreptul de veto pentru a bloca bugetul UE, dacă nu i se va da câştig de cauză.
Guvernul a precizat în memorandum că nu acceptă nici creşterea contribuţiei la bugetul UE, considerând că aceasta ar pune o presiune mai mare pe buget şi ar tăia din fondurile necesare pentru dezvoltare.
"România susţine un buget european adecvat pentru atingerea obiectivelor prioritare ale Uniunii în domeniul creşterii, coeziunii şi ocupării. Viitorul buget european trebuie să reflecte legătura solidă între priorităţile de finanţare ale bugetului UE şi obiectivele Strategiei Europa 2020, prin care se asigură o utilizare mai eficientă, strategică şi integrată a resurselor financiare comunitare în scopul generării de valoare adăugată europeană. Considerăm imperativă asigurarea finanţării adecvate pentru politica de coeziune şi politica agricolă comună, ambele având potenţial semnificativ pentru reducerea decalajelor de dezvoltare între statele membre ale UE", precizează reprezentanţii Guvernului.