Ce partide preferă românii. Cum stă UNPR. Sondaj

Gabriel Oprea (Eugen Horoiu / Epoch Times România)
Andrei Pricopie
24.09.2015

Dacă duminica viitoare s-ar organiza alegeri parlamentare, partidul cel mai bine clasat în preferinţa românilor de vot al fi PNL, care ar obţine 42% din totalul voturilor, urmat de PSD cu 35%, reiese din ultimul sondaj INSCOP Research pe luna septembrie, realizat la comanda Adevărul.

Un procent de 37,4% din populaţie nu a indicat o opţiune de vot (23,6% nehotărâţi, 9,3% nu merg la vot, 4,5% non răspunsuri). De asemenea, este important de reţinut că până în iulie 2015, UNPR a fost măsurat împreună cu PSD.

"Deşi UNPR este prezent în coaliţia de guvernare, modul în care a precizat că va aborda alegerile din 2016 a condus la măsurarea separată şi individualizarea în lista noastră a acestui partid începând cu luna septembrie. Scăderea PSD faţă de luna anterioară este legată şi de faptul că UNPR este individualizat în listă şi are, în raport cu alte partide "mici", un avans semnificativ. Reorganizările politice din ultima vreme au dezavantajat deocamdată PSD, care decontează în plus şi o erodare firească pentru un guvern aflat spre final de mandat.

PC s-a asociat cu PLR şi a constituit ALDE, UNPR s-a individualizat faţă de PSD în perspectiva anului electoral 2016 şi a beneficiat de pe urma prezenţei publice semnificative pe parcursul verii a lui Gabriel Oprea, în primul rând ca premier interimar pe parcursul perioadelor de absenţă ale lui Victor Ponta. În concluzie, între partidele "mici", UNPR şi UDMR se aşează în jurul cifrei de 5%, în timp ce alte partide mici au deocamdată cotaţii sub 3%, unele pentru că la un moment dat au dezamăgit electoratul (PMP 2,5%, PRM 1,3%, PNŢCD 1%), altele pentru că nu s-au instituit încă pe scena politică românească şi au încă probleme inclusiv la capitolul notorietate (ALDE, PSRO, M10, PRU)", susţine inscop.ro.

Realizatorii sondajului afirmă că diferenţele dintre partidele mici nu sunt deocamdată semnificative, având în vedere că discutăm de scoruri sub marja de eroare. Desigur, suntem încă departe de campania electorală propriu-zisă, dar în momentul de faţă UNPR şi UDMR (la UDMR vorbim chiar de o bază electorală cunoscută şi verificată în timp) par a fi singurele partide mici care ar fi capabile să intervină în configurarea bipolară stânga-dreapta spre care a mers politica românească după fuziunea PNL-PDL.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor