Ce mesaje au transmis pe Facebook cei doi candidaţi la prezidenţiale după aflarea exit-poll-urilor
alte articole
UPDATE - Pe pagina de Facebook a lui Iohannis a fost postată o imagine cu mesajul "Aţi scris istorie! Pentru prima dată, online-ul a făcut diferenţa".
***
După ce exit-poll-urile îi plasează pe poziţii de relativă egalitate, cu uşor avantaj în direcţia lui Klaus Iohannis, pentru că urmează să fie centralizate voturile din Diaspora, unde românii votează de obicei cu Dreapta, cei doi candidaţi la prezidenţiale îşi proclamă victoria pe paginile lor de Facebook.
După anunţarea rezultatelor, Iohannis a postat o imagine în care era înfăţişat pe un fundal albastru şi transmitea următorul mesaj: "Aţi scris istorie, pentru prima dată online-ul a făcut diferenţa". Ulterior, Iohannis a revenit cu un alt mesaj: "Dragi români, aţi fost nişte eroi astăzi!".
Un al treilea mesaj care anunţa victora a apărut pe pagina de Facebook a lui Iohannis: "Am câştigat! Ne-am luat ţara înapoi."
La rândul său, prezidenţiabilul PSD, Victor Ponta, a postat o imagine cu el la un miting înconjurat de alţi lideri social-democraţi, cu textul: "Astăzi am făcut România puternică! Vă mulţumesc pentru sprijin!".