Klaus Iohannis: Aţi fost nişte eroi, aţi fost fenomenali

Cotat câştigător de două dintre exit-poll-urile principalelor televiziuni, prezidenţiabilul ACL le-a mulţumit duminică seara, după închiderea urnelor, tuturor celor care au ieşit la vot.
Preşedintele PNL Klaus Iohannis (Epoch Times România)
Loredana Diacu
16.11.2014

Cotat câştigător de două dintre exit-poll-urile principalelor televiziuni, prezidenţiabilul ACL le-a mulţumit duminică seara, după închiderea urnelor, tuturor celor care au ieşit la vot.

"Aţi fost nişte eroi, aţi fost fenomenali, o prezenţă enormă. Un gând foarte special celor care au votat în Diaspora, cu toate că în multe locuri a fost nevoie să aştepte multe ore. Este o zi specială, acum, după 25 de ani de la Revoluţia Română, oamenii au ieşit din casă pentru a lupta pentru dreptul la vot. Miza zilei de astăzi a fost dreptul la vot. Solicit Guvernului să prelungească votarea în Diaspora. Iar în ce priveşte modul în care s-a votat în Diaspora, Guvernul va trebui să-şi asume răspunderea. Dacă un singur român nu a reuşit să voteze, înseamnă că i-a fost încălcat un drept constituţional. Mare atenţie, mare atenţie la raportare, alegerile se termină atunci când Curtea Constituţională le validează. Rezultatul din această seară e foarte bun! Nu mi-e teamă. Modul în care au fost organizate alegerile din Diasporă îmi confirmă că este nevoie de votul în corespondenţă şi votul electronic", a declarat Klaus Iohannis, citat de Realitatea, după închiderea urnelor în România.

În acest timp, mii de români scandează în Bucureşti şi Cluj mesaje de solidaritate cu Diaspora şi anti-Ponta.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor