Raeţchi - Cetăţenii de peste graniţe, blocaţi să voteze de MAE

Deputatul de Diaspora, Ovidiu Raeţchi, a declarat, duminică, că participarea la vot a românilor de peste graniţe este blocată în mod intenţionat de către Ministerul Afacerilor Externe, pentru a avantaja Partidul Social Democrat (PSD), adăugând că familiile din ţară ale cetăţenilor din Diaspora îşi pot ”răzbuna” apropiaţii ieşind să voteze.
Ovidiu Raetchi, deputat de Diaspora. (Ovidiu Raetchi)
P. P.
16.11.2014

Deputatul de Diaspora, Ovidiu Raeţchi, a declarat, duminică, că participarea la vot a românilor de peste graniţe este blocată în mod intenţionat de către Ministerul Afacerilor Externe, pentru a avantaja Partidul Social Democrat (PSD), adăugând că familiile din ţară ale cetăţenilor din Diaspora îşi pot ”răzbuna” apropiaţii, ieşind să voteze.

Similar cu situaţia din primul tur al alegerilor prezidenţiale, sau în unele cazuri chiar mai rău, românii de peste graniţe aşteaptă la cozi imense încercând să voteze. Până acum, alegătorii prezenţi la secţiile de votare ale celor mai mari oraşe, precum Londra, Paris, Florenţa sau Bruxelles, au petrecut peste cinci ore pentru a a ajunge în faţa urnelor.

Deputatul PNL a subliniat că, în ciuda faptului că problema numărului foarte mic de secţii de votare de peste graniţe a fost semnalată din timp, s-a evitat soluţionarea acestei probleme.

”Vorbim în zadar, de luni de zile, explicând că singura soluţie era suplimentarea semnificativă a secţiilor de votare. În schimb am primit doar minciuni ale unor servanţi politici: alte state nu permit, BEC interzice, sunt de vină elemente provocatoare”, a declarat Raetchi.

Denunţând situaţia din secţiile de votare, Ovidiu Raeţchi a apreciat că românii de peste graniţe sunt trataţi ca posibili infractori de către Statul Român, care a ajuns o ruşine pe harta democraţiilor europene.

”Tratându-şi cetăţenii din Diaspora ca posibili infractori puşi pe fraude electorale, statul roman a ajuns acum o ruşine pe harta democraţiilor europene. Mii de oameni sunt şi vor fi ţinuti la porţile ambasadelor în zadar. Singurul răspuns legitim aparţine familiilor din din ţară ale celor umiliţi peste hotare, care ies la vot şi îşi razbună apropiaţii”, a declarat Raeţchi.

Potrivit estimărilor de la ora 13:00, aproximativ 114.607 de români s-au prezentat pentru vot la aproximativ 263 de secţii de votare, din totalul de 294 de secţii de votare organizate peste hotare.

Sondajele Biroului Electoral Central au arătat de asemenea că 27,11% din totalul alegătorilor au venit să voteze până la ora 13:00, procentul fiind cu 7% mai mare decât cel înregistrat la aceeaşi oră în primul tur al scrutinului.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor