Ce manifestări se organizează de 1 Decembrie la Alba Iulia
alte articole
După ce s-a anunţat că anul acesta vor fi alocaţi mai puţini bani pentru festivităţile de 1 Decembrie, autorităţile locale au decis să organizeze ceremonii simple, mai puţin costisitoare decât în anii trecuţi, dar de la care nu vor lipsi bucatele tradiţionale - fasole, cârnaţi, ciolan sau vin.
La Alba Iulia va fi o "masă populară", la care se vor servi 3.500 de porţii de fasole cu cârnaţi şi vin fiert, concerte în aer liber şi focuri de artificii. Sărbătoarea va dura două zile şi va costa 200.000 de lei, banii fiind alocaţi din bugetul Primăriei Alba Iulia şi al Consiliului Judeţean.
"Vrem să dăm grandoare, să fie ceva special astfel încât oamenii să se bucure de 1 Decembrie. Vrem să facem o sărbătoare a oamenilor, la care să participe toţi oamenii şi de aceea tot ceea ce facem este în stradă, cu oamenii. Toată lumea este invitată, nu avem invitaţi speciali, nu invităm pe nimeni special. Cine doreşte să vină o să fie bine primit dacă va veni aici pentru 1 Decembrie. Atât îmi doresc după 20 de ani de când sunt primar, ca toţi cei care vin la Alba Iulia să vină pentru 1 Decembrie, şi nu ca să fie văzuţi de oameni", a afirmat Hava.
Manifestările de la Alba Iulia vor începe vineri dimineaţă, cu o slujbă urmată de ridicarea drapelului pe catargul din faţa Catedralei Reîntregirii şi depuneri de coroane la busturile regilor Ferdinand şi Maria şi la statuile lui Mihai Viteazul, Iuliu Maniu şi I.I.C Brătianu, iar ziua se va încheia cu concerte.
Sâmbătă sunt programate, dimineaţa, depuneri de coroane de flori la statuile Făuritorilor Unirii şi primirea soliilor din Cetăţile de Scaun ale Unirii, în Sala Unirii, iar la ora 12.00 va avea loc în Catedrala Reîntregirii o slujbă Te Deum oficiată de arhiepiscopul ortodox de Alba Iulia, IPS Irineu.
Oamenii vor primi fasole cu cârnaţi şi vin fiert în zona Parcului Cetăţii.