Ce a învăţat un biolog după ce a extras un pai de plastic din nasul unei broaşte ţestoase [video]
alte articole
Acum trei ani, biologul Christine Figgener a încărcat pe YouTube un clip video care depăşeşte astăzi 33 de milioane de vizualizări. Filmul arată cum ea, împreună cu alţi oameni de ştiinţă, încearcă să ajute o broască ţestoasă, în apele de lângă Costa Rica. Cu ajutorul unor pensete încearcă să-i extragă din nas ceea ce pare a fi o Pollicipes pollicipes. După mai multe minute agonizante şi cu mare dificultate, în care ţestoasa suferă şi sângerează, ei reuşesc să înlăture obiectul. Cu surpriză constată că era vorba despre un pai de plastic vechi, de 10 centimetri lungime.
Suferinţa evidentă a animalului a făcut ca imaginile să se răspândească rapid. Prin urmare, de aici a pornit o mişcare anti-paie de băut, care a determinat companii mari precum Disney sau Starbucks să înceapă să le retragă din produsele lor, iar oraşe precum Seattle, Washington sau San Francisco, să le limiteze sau să le elimine. Toate acestea au influenţat apariţia unei anumite sensibilităţi la problema poluării cu plastic din oceane. De asemenea, a transformat-o pe Figgener, aşa cum ea însăşi a scris într-un articol de opinie publicat în Nature.com (What I learnt pulling a straw out of a turtle’s nose), într-o persoană relevantă pentru activism şi implicată în campanii şi documentare.
„Am mers la şcoli, conferinţe şi proiecţii pentru a vorbi despre o problemă care nu face parte din cercetarea mea”, a scris Figgener. „Luna trecută, spre surprinderea mea, publicaţia Time m-a numit ca lider al New Generation 2018, împreună cu celebrităţi, cum ar fi Ariana Grande şi Hasan Minhaj. Toate acestea m-au învăţat că, comunicarea în afara lumii academice merită mult, dar că necesită vigilenţă şi precauţie constantă.”
Biologul, care lucrează la un doctorat şi cercetează tiparele de migraţie ale broaştelor ţestoase Lepidochelys olivacea, a explicat că multe articole au documentat deja cum plasticul produce efecte nocive asupra vieţii marine.
„Dar, pentru multe persoane, clipurile video ca al meu fac aceste articole mai puţin abstracte”, a spus ea. Şi o spune după ce a petrecut câţiva ani filmând imagini despre frumuseţea naturii pentru a încuraja conservarea. „Acestea au avut un impact foarte mic în comparaţie cu clipul video cu broasca ţestoasă.”
Potrivit lui Christine Figgener, această problemă serveşte pentru a afla cum este făcută comunicarea ştiinţifică. „Mulţi oameni de ştiinţă evită presa sau evită să încarce clipuri video care produc emoţii cum ar fi furia sau frustrarea. Ne este frică de simplificări şi inexactităţi care pot fi introduse în legătură cu cercetarea noastră şi care ne pot face să ne pierdem credibilitatea în faţa recenzorilor - care evaluează articolele şi cercetările în reviste ştiinţifice - şi sponsorii".
Cu toate acestea, a adăugat Figgener, astfel de strategii „pot fi modul cel mai eficient de a aduce informaţii politicienilor şi cetăţenilor şi, prin urmare, de a promova conservarea”.
Cu toate că paiele reprezintă doar 0,03% din materialul plastic aruncat în oceane în fiecare an, dintr-un total de aproximativ 8 milioane de tone, pentru Figgener sunt emblematice pentru cât de nenecesare sunt obiectele din plastic şi modul în care activitatea umană dăunează oceanelor. „Mesajul a prins. Săptămâna trecută, Uniunea Europeană a interzis mai multe produse plastice de unică folosinţă, cum ar fi farfurii şi tacâmuri.”
În opinia acestui biolog, activiştii au nevoie de oameni de ştiinţă pentru a elabora strategii eficiente de conservare. Şi, poate, oamenii de ştiinţă au nevoie de activişti pentru a transmite mesaje persuasive. „Sunt obişnuită să lucrez cu datele mele, nu cum arăt în faţa camerei. Cercetarea mea este murdară şi miroase urât, este plină de ore foarte lungi şi păr dezordonat. Campaniile de conservare se concentrează mai mult pe apariţii, marketing şi vânzări.”
Datorită experienţei sale, a învăţat mai multe lucruri. „Mi-am îngroşat obrazul – în faţa criticilor din reţelele sociale - şi am deprins o gamă eclectică de competenţe, care merg de la legile drepturilor de autor, reţele sociale şi modalităţi neconvenţionale de obţinere a fondurilor - cum ar fi "GoFundMe".” Spune, de asemenea, că a devenit atentă cu privire la „modul în care alţii folosesc munca mea”.
În ciuda acestui succes, Figgener s-a întrebat dacă pentru prezentarea acestui clip video neplăcut, „voi fi mai mult sau mai puţin atractivă pentru angajatori”, deşi este sigură că implicarea sa în această chestiune a furat timp din cercetările sale. „Cu toate acestea, mă sperie faptul că, dacă nu mai particip la conferinţe şi la toate oportunităţile pe care le am pentru a răspândi mesajul meu despre poluarea cu plastic, nu voi putea ajuta creaturile pe care vreau să le ajut prin cercetarea mea.”
După publicarea acelui clip video şocant, Christine Figgener a publicat un studiu într-o revistă ştiinţifică pentru a ilustra de ce este atât de importantă diseminarea ştiinţifică dincolo de mediul academic. „Cine ştie, poate că au citit articolul câteva sute de cercetători, în timp ce clipul video a fost vizionat de milioane de oameni. Care a avut cel mai mare impact?”
