'Casnicele disperate' vor decide în scrutin (presă)

De la starurile din serialul 'Sex and the City' până la cele din 'Desperate Housewives'' ('Neveste disperate'), de la emblematica tânără vizibil tatuată care a votat - Barack Obama, desigur!, pentru prima dată în 2008, şi până la remake-ul pe mai multe voci cunoscute al unei melodii libertare din anii '70, ''You don't own me'' (Nu mă posezi), spoturile, apelurile şi sprijinul feminin faţă de Obama s-au succedat în ritm frenetic în ultimele zile, se arată într-un editorial publicat luni de cotidianul italian La Stampa.

La drept vorbind, mesajul fundamental al femeilor americane adresat conaţionalelor lor nu este atât de mult 'votaţi cu Obama', cât 'mergeţi la vot' şi convingeţi cât mai mult posibil şi alte femei să meargă la vot.

Toate ştiu că victoria candidatului democrat în 2008 se datorează, de asemenea, şi aşa-numitului 'decalaj de gen la vot'. Spus simplu, alegătorii au fost mai mult femei decât bărbaţi. Primele au atins procentul de 60% din alegători, cu un decalaj în termeni absoluţi de zece milioane de voturi.

Participarea sporită a femeilor la scrutinele din SUA are o istorie îndelungată, datând din 1976, probabil pe valul lung al feminismului şi mişcărilor pentru drepturi, dar în unele ocazii, decalajul bărbaţi(femei a fost cu adevărat considerabil, în special în zonele sociale unde se merge mai puţin la vot: cei mai tineri, mai săraci, minorităţile etnice. În 2008, tinerele între 18 şi 29 de ani care au votat au reprezentat 55% în timp ce tinerii 47%. În aceeaşi categorie de vârstă, au fost în favoarea lui Obama 52%, faţă de 38% dintre tineri (www.civicyouth.org).

Desigur, pentru ca decalajul să fie esenţial, este nevoie de entuziasm şi convingere. Doamnele căsătorite din zonele suburbane au o participare la vot mai stabilă şi mai puţin predispusă la salturi de la înflăcărare la stingerea ei. Sunt de multe ori republicane, au organizat campania pentru Mitt Romney şi după cum a declarat una dintre liderele lor, ''se pot arunca cu capul înainte în această acţiune deoarece au acordul unor soţi minunaţi''.

Agenda politică este cea care divizează cele două genuri. Cei mai mulţi bărbaţi cred că printre primele zece puncte ar trebui să se numere reducerea datoriei publice şi a impozitelor; cele mai multe femei (în special tinere) mizează pe reforma din sănătate, muncă, egalitate de salarii (celebrul 'Lilly Ledbetter Fair Pay Act' din 2009, care i se datorează preşedintelui), accesul la avort, la contracepţie, la sprijin social pentru părinţii cu copii mici, reducerea războaielor şi a înarmărilor.

În pofida faptului că au trecut 35 de ani de la sentinţa Curţii Supreme 'Roe versus Wade', care lăsa întreruperea sarcinii pe seama liberei alegeri a femeilor, aceasta rămâne încă un domeniu controversat. Dreapta americană este într-adevăr capabilă de ieşiri ''pirotehnice'' legat de această problemă. Senatorul de Missouri, Todd Akin, a vorbit în luna august de-a dreptul de 'viol legitim', în urma căruia nu are sens să se permită avortul. Oare va fi femeia însăşi cea care îşi va fereca )în mod magic( propriul corp şi împiedica sarcina să avanseze? Mitt Romney nu s-a putut abţine de la a relua subiectul dar virând campania electorală spre tonuri mai moderate.

Dar cea care complică tabloul este reforma sistemului de sănătate: foarte important, chiar dacă parţial, Sandra Fluke, o studentă născută în 1981, a devenit o emblemă, în februarie, pentru Obama. Subliniind importanţa contracepţiei gratuite, a suscitat furia foarte popularului jurnalist de dreapta Rush Limbaugh. Acesta a numit-o 'prostituată în sens tehnic', cu alte cuvinte interesată să facă sex plătit. În acest caz, de stat. Limbaugh a fost cel care a avut cel mai mult de pătimit: a pierdut inserţii publicitare şi a fost nevoit să înfrunte o opinie publică indignată.

Pe ultima sută de metri, cu un Romney mai calm şi un Obama mai puţin captivant, activistele nu au mai avut noi motive de indignare inflamatoare pe care să bată monedă. Cu toate acestea, maternitatea ca alegere liberă, contracepţia, îngrijirea copiilor în primii ani de viaţă rămân 'evergreens' ale culturii democrate şi probabil că vor cântări şi de această dată, conchide editorialul.