Căscatul ar avea drept funcţie principală menţinerea temperaturii optime a creierului
Căscatul ar putea avea drept funcţie principală menţinerea creierului la o temperatură optimă, potrivit rezultatelor unui studiu american, informează Le Figaro.
Asociat adesea cu somnul şi plictiseala, căscatul ne pune uneori în situaţii cu adevărat stânjenitoare atunci când se face simţit în plin dialog profesional, în mijlocul unei întâlniri romantice sau atunci când un apropiat îşi povesteşte vicisitudinile vieţii. Odată ce te-ai angajat într-o respiraţie profundă şi ţi-ai expus gâtlejul, este dificil să ieşi din situaţie printr-o justificare valabilă - poate doar prin invocarea concluziilor la care a ajuns Andrew Gallup de la departamentul de psihologie al SUNY College at Oneonta din SUA, publicate în aprilie în revista Physiology&Behavior. Potrivit rezultatelor studiului coordonat de Gallup, deschiderea intempestivă a gurii ar fi un mecanism de reglare a temperaturii creierului.
Studiul, care a luat drept bază de plecare caracteristica de 'acţiune contagioasă' a căscatului la oameni, a constat în a prezenta unor trecători imagini cu persoane căscând. Apoi, aceştia erau întrebaţi de câte ori ei înşişi au reprodus acest reflex în timpul vizionării imaginilor.
Pentru a-şi verifica ipoteza, echipa a desfăşurat asupra unui eşantion de 120 subiecţi un experiment la temperaturi şi în anotimpuri diferite. Rezultatele au arătat că o proporţie semnificativ mai mare de trecători au 'cedat' vara şi nu iarna imboldului de a căsca (în timpul vizionării imaginilor), confirmând astfel ipoteza lui Gallup privind reglarea termică a creierului: atunci când temperatura exterioară se apropie sau o depăşeşte pe cea a corpului uman, căscatul are tendinţa să fie contraproductivă în optica răcirii cerebrale; atunci când temperatura exterioară este foarte scăzută, o prea mare răcire ar fi de asemenea nefastă. Între cele două limite, există o fereastră statistică ce se potriveşte subiectului de cercetare al lui Gallup.
Rezultatele acestui experiment ar putea constitui un alibi perfect, dacă nu ar fi criticile formulate de alţi specialişti. Ipoteza promovată de Gallup de mai mulţi ani este respinsă de o parte din 'comunitatea mică' a specialiştilor în căscat. 'Acest studiu este unul neîntemeiat', explică doctorul Olivier Walusinski, medic de familie ce coordonează site-ul academic www.baillement.com. 'Studiul nu comportă măsurători ale temperaturii intracerebrale, iar alţi indici ne fac să credem că teza lui Gallup este falsă: reptilele, care îşi reglează temperatura corporală printr-un aport extern de căldură, cască de asemenea, ca toate vertebratele. S-a observat, de asemenea, că fetuşii umani cască începând din săptămânile 10 şi 11 de sarcină, în timp ce ei nu au deloc nevoie să-şi regleze termic creierul', subliniază Walusinski.
Lipsa de studii pe marginea subiectului lasă loc explorării acestui gen de ipoteze, însă ceea ce se ştie despre cauzele căscatului este, de fapt, că nu se cunoaşte mare lucru. 'Încă nu a fost descoperită adevărata cauză. În opinia mea, căscatul este un stimulator al vigilenţei. Se cunoaşte de o manieră mai generală că acesta este un comportament universal la vertebrate, comportament care poate fi asociat unor fenomene metabolice de alternanţă între starea de trezie şi somn, precum şi de reglare a senzaţiei de saţietate', subliniază Olivier Walusinski.
