Casa Albă: Manifestaţiile paşnice din Ucraina nu sunt "lovitură de stat"

Casa Albă şi-a exprimat opinia luni că manifestaţiile care au loc în prezent în Ucraina nu reprezintă o lovitură de stat şi a etichetat drept 'inacceptabil' modul represiv în care a acţionat poliţia asupra protestatarilor, informează AFP.
Proteste în Ucraina (GENYA SAVILOV / AFP / Getty Images)
Flori Mladin
03.12.2013

Casa Albă şi-a exprimat opinia luni că manifestaţiile care au loc în prezent în Ucraina nu reprezintă o lovitură de stat şi a etichetat drept 'inacceptabil' modul represiv în care a acţionat poliţia asupra protestatarilor, informează AFP.

"Cu siguranţă nu considerăm că manifestaţiile paşnice sunt lovituri de stat", a afirmat purtătorul de cuvânt al preşedintelui Barack Obama, Jay Carney, după ce premierul ucrainean Mikola Azarov a afirmat că la Kiev are loc o 'lovitură de stat'.

"Violenţa autorităţilor împotriva manifestanţilor paşnici sâmbătă dimineaţă, la Kiev, este inacceptabilă", a afirmat Carney, în cadrul briefingului de presă zilnic, adăugând că "ia act de faptul că, ulterior, poliţia a dat în general dovadă de reţinere".

Purtătorul de cuvânt american a reamintit de "informaţiile tulburătoare privind jurnaliştii şi angajaţii media vizaţi de atacuri ale forţelor de securitate" şi a menţionat că SUA "cer liderilor ucraineni să respecte libertatea de exprimare şi de reuniune".

Aceste drepturi "sunt fundamentale pentru o democraţie sănătoasă şi pentru respectarea valorilor universale de care depinde parteneriatul SUA cu Ucraina", a adăugat Carney.

Mikola Azarov a afirmat luni că la Kiev se forţează o 'lovitură de stat', întrucât protestatarii au blocat accesul la sediul Guvernului, după o manifestaţie de amploare care a avut loc duminică împotriva puterii şi pentru apropierea de UE.

Demonstranţii opoziţiei pro-europene vor să determine autorităţile să plece, ca urmare a refuzului acestora de a semna Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană.

Manifestaţia din prezent este cea mai mare de la Revoluţia Portocalie din 2004, care a dus la detronarea Guvernului de atunci, deschizând uşa pentru forţele pro-occidentale.

Reacţia lui Putin

Preşedintele Vladimir Putin a criticat dur manifestaţiile care au loc în Ucraina, unde opoziţia protestează în urma deciziei puterii ucrainene de a nu semna Acordul de asociere cu UE şi de a se apropia de Rusia.

„Evenimentele din Ucraina seamănă mai degrabă cu un pogrom decât cu o revoluţie”, a afirmat Putin luni, cu ocazia vizitei pe care a efectuat-o în Armenia, potrivit AFP. „Acestea n-au prea mare legătură cu relaţiile Ucrainei cu Uniunea Europeană”, a mai spus preşedintele, scrie jurnalul ro.

Putin a mai susţinut că aceste manifestaţii au fost orchestrate de “actori din afară” şi urmăresc destabilizarea conducerii legitime a ţării, conform Reuters.

Presa, atacată la Kiev

Zeci de jurnalişti ucraineni şi străini care relatau despre protestele din Ucraina au fost răniţi atunci când poliţia a recurs la forţă pentru a dispersa acţiunile protestatarilor care au avut loc în această ţară, conform relatărilor unei organizaţii ce militează pentru drepturile presei, citată de agenţia RIA Novosti.

Sute de persoane şi-au exprimat nemulţumirea manifestând în centrul Kievului duminică, datorită deciziei preşedintelui Viktor Ianukovici de a nu semna Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană la summitul Parteneriatului Estic de la Vilnius. Protestele, care au fost în mare parte paşnice, s-au acutizat sâmbătă dimineaţă, atunci când poliţia a dorit să evacueze în mod violent Piaţa Independenţei.

Autorităţile de la Kiev au anunţat duminică faptul că peste 300 de persoane au fost rănite, 162 de protestatari şi agenţi de poliţie având nevoie de spitalizare.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor