Care este principala cauză a îmbătrânirii accelerate şi cum să o învingem

Care este cauza principală a îmbătrânirii accelerate? Obiceiurile proaste, cum ar fi fumatul şi consumul excesiv de alcool, sunt adesea primul lucru care ne vine în minte. Cu toate acestea, poate surprinzător, oamenii de ştiinţă au descoperit recent că principalul vinovat pentru îmbătrânire este o stare psihologică precară.

Un prim vinovat al îmbătrânirii: starea psihologică negativă

Un experiment comun realizat de cercetători americani şi din Hong Kong a examinat efectele diferiţilor factori asupra vârstei biologice a oamenilor cu ajutorul datelor provenite de la 11.914 adulţi din baza de date China Health and Retirement Longitudinal Study (CHARLS). Datele includ analizele de sânge ale participanţilor, condiţiile de viaţă, starea psihologică, istoricul bolilor şi altele.

Cercetătorii au constatat că efectul mediu al accidentului vascular cerebral, al bolilor hepatice şi al bolilor pulmonare asupra îmbătrânirii biologice nu depăşeşte 1,5 ani.

Ei au testat, de asemenea, persoane sănătoase şi au constatat că, în cazul persoanelor fără nicio boală, principala cauză a îmbătrânirii este starea de spirit.

A avea o stare psihologică proastă adaugă până la 1,65 ani la vârsta biologică a unei persoane. Al doilea factor este fumatul, un obicei prost care afectează speranţa de viaţă, accelerând îmbătrânirea cu 1,25 ani. Alţi factori care contribuie la îmbătrânirea accelerată sunt, printre alţii: a fi bărbat, a trăi în mediul rural, a fi singur.

Suferinţa din cauza depresiei sau anxietăţii poate, de asemenea, să crească vârsta biologică a unei persoane şi să accelereze îmbătrânirea. Dintre toate stările psihologice negative, sentimentul de nefericire duce la îmbătrânirea cu 0,35 ani, în timp ce somnul agitat creşte îmbătrânirea cu 0,44 ani.

"Stările psihice şi psihosociale sunt unii dintre cei mai puternici predictori ai rezultatelor în materie de sănătate - şi ai calităţii vieţii - şi totuşi au fost în mare parte omise din îngrijirea modernă a sănătăţii", a declarat coautorul Manuel Faria de la Universitatea Stanford.

Vârsta biologică mai înaintată: îmbătrânire mai rapidă, mai predispusă la boli

Există o diferenţă între vârsta biologică a unei persoane şi vârsta cronologică.

Într-un studiu din 2022, cercetătorii au dezvoltat un model statistic pentru a calcula vârsta biologică şi i-au dat un nume figurativ: ceasul îmbătrânirii. Vârsta biologică a unei persoane poate fi obţinută cu ajutorul ceasului de îmbătrânire introducând date privitoare la indicatorii biochimici din sângele persoanei, a tensiunii arteriale, a ritmului cardiac, a stării civile, a zonei de locuit, a stilului de viaţă etc.

În cazul în care vârsta biologică a unei persoane este mai mică decât vârsta cronologică, aceasta ar îmbătrâni lent. Pe de altă parte, dacă vârsta sa biologică este mai mare decât vârsta cronologică, persoana respectivă îmbătrâneşte rapid. Vârsta biologică crescută este, de asemenea, asociată cu rate mai mari de mortalitate din toate cauzele şi de infecţii, precum şi cu unele boli.

Pe lângă factorii psihologici, cum ar fi stresul, singurătatea, sănătatea mintală şi percepţia negativă a îmbătrânirii, există mai mulţi factori psihosociali care accelerează îmbătrânirea, inclusiv evenimentele negative predestinate şi stilul de viaţă modern.

Există câteva cauze care stau la baza stărilor psihologice negative care accelerează procesul de îmbătrânire.

De ce stările psihologice negative pot afecta atât de proeminent vârsta biologică a unei persoane? Atunci când se acumulează sentimente negative asociate, corpul uman va suferi o serie de reacţii subtile, iar mulţi indicatori fiziologici se vor schimba, de asemenea, în consecinţă. Organismul secretă hormoni de stres şi alte substanţe chimice, iar daunele oxidative cresc. Prin urmare, genele legate de îmbătrânire sunt stimulate, creând instabilitate în ritmul de viaţă al organismului.

În condiţii de stres, organismul produce cantităţi mari de glucocorticoizi, care afectează aproape toate ţesuturile corpului şi accelerează procesul de îmbătrânire. Glucocorticoizii sunt asociaţi cu memoria şi cogniţia, provocând modificări epigenetice în ADN şi afectând metilarea ADN-ului asociată cu îmbătrânirea, ceea ce poate contribui la ateroscleroză şi la alte probleme de sănătate.

Studiile pe animale au arătat că stresul social indus de competiţie poate provoca o îmbătrânire accelerată. Unii cercetători au calculat că stresul acumulat de-a lungul vieţii duce la o creştere a vârstei biologice cu 3,6 ani.

Mai mult, stresul poate afecta procesul de oxidare şi scurta telomerii ADN-ului în corpul uman. Ambele contribuie la îmbătrânire şi cresc vârsta biologică cu 10 ani. Studiile privind traumele din copilărie şi tulburarea de stres posttraumatic sugerează, de asemenea, că această îmbătrânire accelerată indusă de stres poate persista ani de zile.

Există, de asemenea, studii care arată că stresul cumulat duce la rezistenţa la insulină în corpul uman. Rezistenţa la insulină va duce la inflamaţie cronică şi stres oxidativ, care sunt mecanisme-cheie ale îmbătrânirii biologice. Lungimea telomerilor leucocitelor (LTL) este invers asociată cu rezistenţa la insulină. Pe măsură ce rezistenţa la insulină creşte, LTL scade şi senescenţa celulară creşte.

Printre biomarkerii din sânge introduşi în ceasul îmbătrânirii, creşterea unui marker crucial - cistatina C - indică declinul funcţiei renale. Scăderea funcţiei renale este un factor de risc major pentru creşterea mortalităţii din toate cauzele în populaţia generală. În plus, nivelurile anormale de cistatină C pot fi asociate cu simptome depresive nou-înfiinţate.

Creşterea rapidă a stării de nefericire în ultimii ani

Ceea ce este trist este că, per ansamblu, starea noastră psihologică este din ce în ce mai proastă: ne simţim mai nefericiţi şi mai singuri.

Potrivit Gallup, starea de nefericire a populaţiei globale a crescut în ultimii 15 ani şi a atins acum un nivel record. Oamenii simt mai multă furie, tristeţe, durere, îngrijorare şi stres decât oricând înainte. Dacă indicele experienţei negative variază de la 0 la 100, nefericirea oamenilor a crescut de la 24 în 2006 la 33 în 2021.

În cadrul a peste 5 milioane de interviuri privind fericirea, realizate de Gallup, reprezentative din punct de vedere statistic pentru 98% din populaţia lumii, persoanele intervievate au fost rugate să îşi descrie viaţa pe o scară de la 0 la 10, unde 0 reprezintă cea mai rea viaţă posibilă, iar 10 reprezintă cea mai bună viaţă posibilă.

Când a început sondajul, în 2006, 3,4 la sută dintre respondenţi au spus că viaţa lor era de 10 şi doar 1,6 la sută au spus că viaţa lor era de 0. În 2021, după 15 ani de urmărire, cifrele persoanelor de la ambele capete au escaladat semnificativ. Dintre aceştia, cei care şi-au evaluat viaţa ca fiind bună au reprezentat 7,4 la sută, o creştere de 1,1 ori, pe când cei care şi-au evaluat viaţa ca fiind rea au ajuns la 7,6 la sută, o creştere de 3,75 ori.

Singurătatea a crescut substanţial de la izbucnirea COVID-19.

Un sondaj online efectuat de Universitatea Harvard în octombrie 2020 pe 950 de americani a arătat că 36% dintre americani - inclusiv 61% dintre tinerii adulţi cu vârste cuprinse între 18 şi 25 de ani şi 51% dintre mamele cu copii mici - se simt teribil de singuri. Raportul a dezvăluit, de asemenea, costurile îngrozitoare ale singurătăţii, inclusiv mortalitatea prematură şi o gamă largă de probleme fizice şi emoţionale grave, cum ar fi depresia, anxietatea, bolile de inimă, abuzul de substanţe şi abuzul domestic.

Modalitate de a schimba starea psihologică şi de a reduce vârsta biologică

Cum putem să ne schimbăm starea psihică şi să reducem nefericirea? Numeroase studii au constatat că, pe lângă îmbunătăţirea dietei, apropierea de natură şi exerciţiile fizice regulate, menţinerea compasiunii faţă de sine şi faţă de ceilalţi poate duce, de asemenea, la o stare psihologică pozitivă şi la întârzierea îmbătrânirii.

Compasiunea este definită de cercetători ca fiind sensibilitatea faţă de suferinţa celorlalţi, cu angajamentul de a contribui la ameliorarea acesteia. Spre deosebire de empatie, compasiunea nu este doar capacitatea de a recunoaşte şi de a experimenta stările psihologice ale celorlalţi, ci necesită, de asemenea, o motivaţie urmată de acţiune. Nu numai atât, ea înglobează şi faptul de a fi autocompătimitor.

Compasiunea îmbunătăţeşte bunăstarea mentală şi fizică în diverse aspecte, care se poate manifesta prin reducerea singurătăţii, creşterea fericirii, scăderea riscului cardiovascular şi a inflamaţiei, precum şi îmbunătăţirea diabetului.

Un studiu publicat în Transitional Psychiatry a efectuat o urmărire timp de 10 ani a 1.090 de adulţi americani. Cercetătorii au examinat efectele fizice şi mentale ale compasiunii faţă de sine (CTS) şi ale compasiunii faţă de ceilalţi (CTO) prin efectuarea de apeluri telefonice şi completarea de formulare. Rezultatele au arătat că o persoană care a avut în mod constant niveluri mai ridicate de CTS şi CTO era mai puţin singură după ani de zile.

Dacă un individ începe cu niveluri scăzute de CTS şi CTO, dar se schimbă ulterior, bunăstarea sa mentală se va îmbunătăţi şi e, în consecinţă.

Efectele pozitive ale compasiunii asupra sănătăţii sunt mai mari decât efectele negative ale fumatului şi ale consumului de alcool. Acest lucru face ecou la constatarea de la începutul articolului, conform căreia stările mentale precare accelerează îmbătrânirea mai mult decât fumatul.

Acest lucru se datorează faptului că faptele bune şi compasiunea pot spori conexiunea cu ceilalţi fără a-i face să se simtă ameninţaţi.

Este posibil ca oamenii să aibă mai multe răspunsuri şi să existe o reciprocitate caldă. Mai mult, CTS şi CTO reflectă abilităţile empatice - înţelegerea emoţiilor şi perspectivelor celorlalţi - ceea ce consolidează relaţiile sociale.

În epoca post-pandemică, oamenii au experimentat creşterea depresiei, anxietăţii şi stresului, precum şi scădere a sentimentului de securitate socială.

Un studiu la care au participat adulţi din 21 de ţări şi regiuni în contextul pandemiei de COVID-19 demonstrează, de asemenea, efectul protector general al compasiunii asupra oamenilor.

Compasiunea se referă la CTS, CTO şi la compasiunea din partea altora, adică trei fluxuri direcţionale de compasiune.

Rezultatele arată că având mai multă compasiune faţă de sine şi faţă de ceilalţi, un individ are o suferinţă psihologică mai mică şi un sentiment mai mare de securitate socială. Un individ poate fi mai puţin deprimat dacă are compasiune faţă de ceilalţi. Reducerea depresiei, a anxietăţii şi a stresului vin odată ce un individ nu se mai compătimeşte pe sine. Compasiunea din partea celorlalţi poate atenua teama faţă de riscurile de sănătate iminente, cum ar fi cea a declanşării pandemiei şi creşte sentimentul de securitate socială.

Cu toate acestea, acţiunile care exprimă compasiune şi bunătate sunt mai benefice decât simpla menţinere a unor gânduri de compasiune sau empatie.

De asemenea, studiile au arătat că persoanele care meditează cu iubire şi compasiune pentru ceilalţi au telomeri ADN mai lungi şi sunt mai puţin predispuse la îmbătrânire.