Capsula Boeing se întoarce fără astronauţi, din cauza problemelor tehnice
Nava spaţială Starliner de la Boeing şi-a început călătoria înapoi spre Pământ, însă astronauţii pe care ar fi trebuit să-i transporte au rămas pe Staţia Spaţială Internaţională, transmite BBC.
Nava goală, care a fost trecută în modul autonom, s-a desprins de laboratorul orbital. Capsula, care a suferit probleme tehnice după ce a fost lansată cu Butch Wilmore şi Suni Williams de la NASA la bord, a fost considerată prea riscantă pentru a-i aduce acasă.
În schimb, aceştia se vor întoarce la bordul unei nave SpaceX Crew Dragon, dar nu înainte de februarie, prelungind astfel şederea de opt zile pe ISS la opt luni.
Zborul de întoarcere al navei Starliner va dura şase ore, iar după ce va reintra în atmosfera terestră, va folosi paraşutele pentru a-şi încetini coborârea, urmând să aterizeze sâmbătă la White Sands Space Harbor, în New Mexico.
NASA a declarat anterior că Butch şi Suni au o stare de spirit bună şi sunt în contact regulat cu familiile lor.
Steve Stich, managerul programului de echipaj comercial al NASA, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, că ambii astronauţi sunt pasionaţi de meseria lor.
„Ei înţeleg importanţa de a merge mai departe şi... de a aduce vehiculul înapoi în siguranţă.”
Acesta a fost primul zbor de testare al navei spaţiale Starliner de la Boeing, cu astronauţi la bord. Însă, nava a fost afectată de probleme la scurt timp după ce a decolat de la Cape Canaveral, Florida, pe 5 iunie.
Capsula a înregistrat scurgeri de heliu, care împinge combustibilul în sistemul de propulsie, iar câteva dintre propulsoarele sale nu au funcţionat corespunzător.
Inginerii de la Boeing şi NASA au petrecut luni întregi încercând să înţeleagă aceste probleme tehnice, dar, la sfârşitul lunii august, agenţia spaţială americană a decis că Starliner nu era suficient de sigură pentru a aduce astronauţii acasă.
Steve Stich a recunoscut că au existat tensiuni între Boeing şi NASA în timp ce se lua decizia, Boeing susţinând că nava lor spaţială ar putea reveni în siguranţă cu cei doi astronauţi la bord.
„Echipa NASA, din cauza incertitudinilor şi a simulărilor, nu s-a putut împăca cu această idee”, a spus el.
Planul de a utiliza compania rivală SpaceX a dus la o întârziere semnificativă a întoarcerii astronauţilor. Timpul suplimentar va permite SpaceX să lanseze următorul său vehicul, cu decolare programată pentru sfârşitul lunii septembrie.
Acesta ar fi trebuit să transporte patru astronauţi, însă acum va călători doar cu doi, lăsând loc pentru ca Butch şi Suni să li se alăture la întoarcerea pe Pământ, la sfârşitul şederii lor, în februarie anul viitor.
Dana Weigel, manager al Staţiei Spaţiale Internaţionale, a declarat că astronauţii se adaptează bine la misiunea lor prelungită. Ambii au efectuat anterior două şederi de lungă durată în spaţiu.
Ea a menţionat că cei doi urmează programele de exerciţii fizice necesare pentru a-şi menţine sănătatea în mediul de gravitaţie zero.
Weigel a adăugat că acum au tot echipamentul de care au nevoie pentru şederea lor neplanificată de opt luni.
O misiune de reaprovizionare din iulie a livrat „articole specifice preferinţelor echipajului” pe care cei doi le-au solicitat.
„Aşa că, în acest moment, ei au tot echipamentul standard de expediţie de care orice alt membru al echipajului ar putea avea nevoie. Mai avem un vehicul de marfă care urmează să sosească, aşa că vom trimite tot ce le mai este necesar pentru a doua jumătate a misiunii lor cu acel zbor”, a declarat Weigel.
Problemele cu Starliner au fost, fără îndoială, o lovitură pentru Boeing, care se confruntă cu pierderi financiare şi încearcă să-şi refacă reputaţia în urma incidentelor din timpul zborurilor şi a celor două accidente mortale de acum cinci ani.
După atâtea probleme, o aterizare fără incidente ar fi un rezultat mult dorit atât pentru companie, cât şi pentru NASA.
„După ce vehiculul va reveni, vom trece prin câteva luni de analiză post-zbor. Există echipe care au început deja să analizeze ce vom face pentru a obţine certificarea completă a vehiculului în viitor”, a declarat Steve Stich.
NASA şi-a reiterat angajamentul faţă de nava spaţială Boeing – a avea două companii americane capabile să transporte astronauţi în spaţiu a fost un obiectiv-cheie al NASA de ceva timp.
Când flota de navete spaţiale a fost retrasă în 2011, SUA a petrecut un deceniu bazându-se exclusiv pe navele spaţiale Soyuz ale Rusiei pentru a transporta echipaje şi încărcături – o situaţie pe care NASA a considerat-o departe de ideal.
Astfel, în 2014, Boeing şi SpaceX au primit contracte pentru a asigura zboruri spaţiale comerciale pentru astronauţii NASA – contractul Boeing fiind în valoare de 4,2 miliarde USD, în timp ce SpaceX a primit 2,6 miliarde USD.
Până în prezent, SpaceX a trimis în spaţiu nouă zboruri cu echipaj pentru NASA, precum şi câteva misiuni comerciale, dar aceasta a fost prima încercare a Boeing de a efectua o misiune cu echipaj.
Proiectul Starliner al Boeing fusese deja amânat de mai mulţi ani din cauza unor eşecuri în dezvoltarea navei spaţiale, iar două zboruri anterioare fără echipaj, din 2019 şi 2022, au suferit şi ele probleme tehnice.
Însă, administratorul NASA, Bill Nelson, a declarat că este 100% convins că Starliner va zbura din nou cu echipaj la bord.