Buzăul devine "roşu". Ultimii trei primari PDL au plecat din partid
alte articole
Faimoasa ordonanţă a traseismului a lăsat PDL-ul fără niciun primar în Buzău. În baza ordonanţei 55 care le permite aleşilor locali să-şi schimbe partidul fără să-şi piardă mandatul, au migrat spre PSD sau au devenit independenţi şi ultimii trei aleşi pe care-i mai aveau democrat liberali în Buzău.
Potrivit unor surse din PSD Buzău citate de Mediafax, formaţiunea social-democrată numără, în prezent, 76 de primari în judeţul Buzău, după ce primarul PDL al comunei Vâlcelele, Dumitru Spiţă a decis să migreze la social democraţi, folosindu-se de prevederile ordonanţei 55.
Aceleaşi surse au mai susţinut ca şi ultimii doi primari pe care îi avea PDL-ul în judeţ, respectiv primarul comunei Balta Albă Georgian Calotă, şi primarul comunei Movila Banului, Frusina Ghinea, au plecat din partid, preferând să rămână independenţi.
Reamintim că, în urmă cu o lună, şi preşedintele Consiliului Judeţean Buzău, liberalul Cristinel Bîgiu, a anunţat că a decis să părăsească PNL-ul şi să treacă la PSD împreună cu o armată de primari şi consilieri ACL, respectiv 18 primari PNL, şase primari PDL.
În aceste condiţii, Buzăul a devenit un judeţ aproape roşu: PDL nu mai are la Buzău niciun primar, PNL -ul are are opt, iar PSD controlează judeţul cu nu mai puţin de 76 de primari.