Klaus Iohannis: "Eu nu mă lupt cu Victor Ponta, mă lupt cu sistemul pe care îl reprezintă"
alte articole
Prezidenţiabilul ACL, Klaus Iohannis, a declarat, sâmbătă, la Constanţa, că el nu se luptă cu Victor Ponta, ci cu sistemul din spatele acestuia, cu "baronii şi găştile de partid", relatează Mediafax.
"Se spune că mă lupt cu candidatul Ponta, că noi doi vom întra în turul doi. Daţi-mi voie să va spun ceva apropo de luptă, Victor Ponta reprezintă un sistem, în spatele lui sunt toţi baronii, sunt toate găştile de partid, el a dezamăgit, dar sistemul îl împinge înainte. Eu, de fapt, nici nu mă lupt cu Victor Ponta, mă lupt cu sistemul pe care îl reprezintă şi nu mă lupt pentru mine, mă lupt pentru voi", a declarat Klaus Iohannis, în cadrul unui miting la Constanţa, la care au luat parte membri şi simpatizanţi ai ACL din mai multe judeţe din sudul ţării.
Cu ocazia aceluiaşi miting, co-preşedintele ACL, Vasile Blaga, a lansat în discursul său un atac la adresa baronilor PSD, afirmând că ţara s-a săturat de ei.
“Şi românii din sudul ţării s-au săturat de PSD, s-au săturat de satrapul Duicu de la Mehedinţi, de satrapul Cosma de la Prahova, de Bunea Stancu de la Brăila, de fraţii siamezi Mazăre şi Nicuşor, din Constanţa, dar mai ales s-au săturat de tatăl satrapilor care a pârjolit judeţul Teleorman, Liviu Dragnea, şi de cel care este condus de ei, Victor Ponta, cel mai slab premier al României din istoria acestei ţări”, a declarat Blaga.
La mitingul ACL din Constanţa au fost prezenţi reprezentanţi ai ACL din mai multe judeţe, printre care Constanţa, Tulcea, Călăraşi, Ilfov, Buzău, Prahova şi municipiul Bucureşti.