Bunea Stancu, tâmplar model. Motivarea deciziei de eliberare a baronului PSD de Brăila

Bunea Stancu (Facebook)
Loredana Diacu
12.08.2016

Titular al mai multor dosare penale, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, a fost eliberat condiţionat din închisoarea unde-şi ispăşea pedeapsa în dosarul "Mită la PSD" pe motiv că a muncit în penitenciar, s-a calificat ca tâmplar, a participat la concursuri şi emisiuni, instanţa apreciind că un an şi patru luni, cât a stat în detenţie, din cei trei ani pe care îi primise ca pedeapsă, a fost “suficient” că acesta să-şi formeze o atitudine corectă faţă de valorile sociale şi ordinea de drept, putând să se reintegreze în societate.

Decizia a fost luată de Tribunalul Vrancea, care a menţinut hotărârea luată în 20 iulie de Judecătoria Focşani.

Reamintim că Gheorghe Bunea Stancu a ajuns în spatele gratiilor la începutul lui aprilie 2015, fiind condamnat la 3 ani de închisoare în dosarul "Mită la PSD."

Procurorii DNA l-au acuzat pe Bunea Stancu, fost preşedinte PSD Brăila, că s-a folosit de funcţia pe care o deţinea în partid pentru "a obţine pentru altul bani sau foloase necuvenite", în campania electorală din 2009, când Mircea Geoană a candidat la preşedinţia României.

Sumele de bani urmau să fie date indirect, în sensul că Ioan Niculae urma să achite plăţi către diferiţi furnizori de servicii ce aveau legătură cu campania electorală, inclusiv instituţii implicate în realizarea de sondaje de opinie publică. Potrivit DNA, aceste manevre aveau drept scop disimularea destinaţiei reale a sumelor de bani, ocolindu-se dispoziţiile legale referitoare la finanţarea partidelor politice.

În schimbul banilor oferiţi, Ioan Niculae ar fi solicitat ca, în cazul câştigării alegerilor de către candidatul PSD, la conducerea Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri şi la nivelul celor SNTGN Transgaz şi SNGN Romgaz SA să fie desemnate persoane care să îi susţină interesele, au arătat procurorii în rechizitoriu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor