Bucureştenii au protestat la Primăria Capitalei împotriva taxei pentru câine

Câini comunitari (Epoch Times România)
Ana Petrescu
26.04.2013

Un proiect de hotărâre de Consiliu Local a fost pus în dezbatere publică de către Primăria Generală Municipiului Bucureşti prin care proprietarii de câini vor fi obligaţi să îşi castreze şi înregistreze animalele, iar cei care vor să adopte câini din adăposturile Primăriei vor plăti o taxă de 170 de lei. Astfel, bucureştenii au venit, vineri la prânz în faţa municipalităţii pentru a protesta împotriva taxei pentru câine, anunţă b365.ro.

Pentru fiecare câine adoptat de persoane fizice sau juridice, municipalitatea intenţionează să impună taxă de adopţie a cărei valoare este de 170 de lei. Motivaţia oferită de oficialii din cadrul Primăriei Capitalei este combaterea fenomenului adopţiilor fictive de către persoane care iau pe numele lor un câine şi apoi îl eliberează iar pe stradă.

Pe de altă parte, organizaţiile neguvernamentale vor avea posibilitatea de a adopta gratuit câinii. Totodată, oamenii care abandonează câini pe stradă nu vor mai avea dreptul timp de un an să adopte alţii.

ONG-urile se opun taxei pentru câine impusă de Primărie

Iniţiativa municipalităţii nu a trecut neobservată de organizaţiile non-guvernamentale din România care protejează drepturile animalelor. Astfel, fundaţia Vier Pfoten consideră că intenţia Primăriei Generale de a modifica legislaţia prin care este gestionată populaţia câinilor din Bucureşti are atât aspecte pozitive, cât şi negative.

Astfel, un aspect negativ al iniţiativei municipalităţii ar fi, în opinia reprezentanţilor Vier Pfoten, taxa impusă persoanelor fizice care doresc să adopte câini din adăposturile Primăriei. Altul ar fi faptul că proprietarul de câine ar trebui să aibă dreptul să aleagă dacă vrea sau nu să îşi castreze animalul.

Fundaţia Vier Pfoten consideră că resursele primăriei ar trebui să fie direcţionate prioritar către stoparea înmulţirii câinilor şi către identificarea acestora.

Noile modificări prevăd şi măsuri benefice şi eficiente pe termen lung, precum obligativitatea de a microcipa şi înregistră animalele în registru unic al Primăriei, dar şi posibilitatea că animalele să fie sterilizate şi returnate în teritoriu. În acest fel se va putea folosi la maxim capacitatea adăposturilor publice de a reduce şi stopă reproducţia câinilor. Organizaţia neguvernamentală salută totodată faptul că serviciile de sterilizare, identificare şi microcipare vor fi gratuite, lucru menit să încurajeze o participare activă a bucureştenilor la efortul de stopare a înmulţirii câinilor fără stăpân.

„Unele modificări sunt de bun simţ, aplicabile şi eficiente, însă altele nu vor putea fi puse în practică. Taxă de 170 de lei e aberantă ţinând cont că cei care adoptă sunt oameni cu venituri modeste în general. De ce trebuie să le punem tocmai lor piedici? Pentru că primăria să facă rost de bani pentru rezolvarea problemei câinilor fără stăpâni, aş propune aplicarea unor amenzi usturătoare tuturor celor care-şi abandonează intenţionat animalul. Reamintim că VIER PFOTEN derulează o campanie de sterilizare a câinilor fără stăpân în două puncte de lucru din Capitală, unul în sectorul 6, pe bulevardul Timişoara, şi unul în sectorul 3, în baza din stradă Theodor Pallady. Îi invităm pe toţi cetăţenii Capitalei să se implice, indiferent de ce parte a baricadei se află, deoarece problemă câinilor fără stăpân este a întregii comunităţi, nu doar a iubitorilor de animale", a afirmat Anca Tomescu, coordonator al proiectului Animale fără Stăpân Vier Pfoten.

Municipalitatea a anunţat că pe 9 mai anul curent, începând cu ora 12.00 va avea loc o dezbatere publică a proiectului de hotărâre privind controlul înmulţirii câinilor în Bucureşti, la sediul Primăriei Generale a Capitalei din Splaiul Independenţei Primăria Generală a Capitalei.

Ce reglementări conţine proiectul municipalităţii

Într-un comunicat la Primăriei Generale a Capitalei se arată că "Autoritatea pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor (ASPA) a constatat că la nivelul Municipiului Bucureşti nu există nicio evidenţă centralizată a efectivului canin".

Conţinutul comunicatului Primăriei Generale a Capitalei:

"Nu există obligativitatea declarării activităţilor legate de câinii fără deţinător. Aici vorbim de activităţile de capturare, transport, adăpostire (deţinere), sterilizare, adopţii, tratament şi vaccinare, identificare sau, după caz, reteritorializare.

Conform studiilor din teren,aproximativ 30% din câinii fără deţinător din Municipiul Bucureşti provin din abandon privat. Sunt pui proveniţi din monte accidentale sau câini ai căror deţinători nu-i mai doresc. De asemenea, sunt circa 15 "adăposturi" private, a căror activitate nu este monitorizată. Aceste adăposturi au peste 2000 de câini, neînscrişi în evidenţe. Nu se cunoaşte dacă sunt sterilizaţi, dacă sunt vaccinaţi antirabic şi deparazitaţi. Adăposturile sunt insalubre, nu ştim de unde provin câinii respectivi şi ce se întâmpla cu ei.

Prin programul multianual de sterilizare a câinilor fără deţinător, ASPA – PMB îşi asumă reducerea efectivului canin, dar concomitent trebuie eliminate şi sursele care pun în pericol reuşită acestui program pe termen mediu şi lung.

Astfel se impune introducerea unui set de măsuri prin modificarea şi completarea H.C.G.M.B. 243/2009.

Efectivul canin este împărţit în două mari categorii: câinii fără deţinător, respectiv câinii cu deţinător.

Proiectul de Hotărâre reglementează următoarele aspecte, pe categoriile mai sus menţionate:

1. Pentru câinii fără deţinător:

- Stabilirea informaţiilor obligatorii-necesare pentru înregistrarea în baza unică de date ASPA – prin Art. I şi anexă nr. 1
- Actualizarea tarifelor pentru agenţii economici care solicita intervenţia echipelor ASPA – prin Art II şi anexă nr. 2
- Eliminarea adopţiilor fictive (câini adoptaţi de la ASPA, dar lăsaţi liberi pe domeniul public) - prin Art. ÎI şi anexele nr. 3A şi 3B
- Introducerea măsurii administrative pentru persoanele care abandonează câini – prin Art. II
- Redefinirea zonelor în care nu se face reteritorializarea câinilor (de ex: parcuri, pieţe, creşe, grădiniţe, şcoli, spitale) - prin Art. III
- Stabilirea documentelor privind capturarea şi reteritorializarea câinilor fără deţinător prin introducerea formularelor din anexele nr. 5 şi 6.

2. Pentru câinii cu deţinător:

- Limitarea abandonului câinilor cu deţinător pe domeniu public prin introducerea obligativităţii declarării, înregistrării şi sterilizării câinilor cu deţinător – prin Art. IV şi anexă nr. 4
- Introducerea măsurii administrative pentru persoanele care abandonează câini – prin Art. II.

Beneficiile acestor măsuri sunt următoarele:

1. Reducerea efectivului canin de pe raza Municipiului Bucureşti.
2. Evidenţă reală a efectivului canin din Municipiul Bucureşti.
3. Limitarea răspândirii bolilor cu transmitere la om.
4. Înlesnirea identificării deţinătorilor în cazul incidentelor şi a abandonului."

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor