Bruxellesul are nevoie de o agendă de reformă radicală (cercetător)

În timp ce economiile europene se scufundă în recesiune şi şomaj, liderii europeni continuă politicile de austeritate dăunătoare, deoarece sistemul zonei euro, care conferă greutate relaţiilor inter-guvernamentale, cedează prea multă putere în mâinile celei mai puternice ţări, Germania. Există însă o soluţie pentru a corecta acest dezechilibru, iar ea constă în reforme rapide pentru a face executivul european mai democratic, şi, astfel, pentru a conferi mai multă legitimitate celor care favorizează susţinerea europeană pentru creşterea economică, scrie André Grjebine, cercetător la Centrul de Studii şi Cercetări Internaţionale al Sciences-Po, în paginile cotidianului Financial Times.

Paradoxul este că Angela Merkel este cea care propune o astfel de reformă şi că guvernul francez este cel care ezită să se angajeze. Reticenţa lui François Hollande ar putea fi cauzată de experienţa dureroasă a referendumului privind Constituţia Europeană, pierdut în 2005. Preşedintele francez se teme că în Adunarea Naţională, o parte a Partidului Socialist s-ar putea opune oricărei reforme care ar părea un pas înainte spre o Europă federală - un concept nepopular în majoritatea ţărilor europene de astăzi.

De fapt, dezbaterea despre un stat federal, crede Grjebine, porneşte de la o eroare de interpretare, care nu poate fi corectată decât prin democratizarea executivului european.

Eroare a fost că, pentru a atenua lipsa de democraţie din structurile sale, UE a crescut numărul normelor juridice. Într-o democraţie, cetăţenii sunt invitaţi la momentul alegerilor să se pronunţe cu privire la performanţele unui guvern, în special în ceea ce priveşte economia. Însă în UE, unde doar Parlamentul European este ales (şi beneficiază de puteri relativ limitate), comisarii, comisiile şi judecătorii sunt cei care decid nu dacă o politică economică funcţionează, ci dacă aceasta respectă normele.

Prin urmare, întrebarea din aceste moment nu este dacă există o creştere economică prea slabă şi un şomaj prea ridicat, ci dacă criteriile de la Maastricht şi alte astfel de repere au fost respectate. În acest context, 'regula de aur' pe care cancelarul Angela Merkel încearcă să o impună va consolida pur şi simplu această cultură legală. În plus, statele naţionale nu vor mai fi în măsură să desfăşoare o politică economică autonomă, cu excepţia cazului în care UE este în măsură să elaboreze şi să pună în aplicare o politică comună.

În acest context, perspectiva unei Europe federale inspiră teamă, fiind percepută ca un transfer de putere dinspre statele naţionale către un executiv birocratic nereprezentativ. Şi astfel toate progresele sunt blocate: cu cât o Uniune mai 'ademocratică' impune constrângeri, cu atât cetăţenii europeni se simt mai ostili faţă de orice pas către un stat federal. Dacă cei din sudul Europei adoptă acest punct de vedere, deoarece simt că impunerea de măsuri de austeritate îi sufocă, cei din nord se opun unui stat federal, dând vina pe UE - în mod corect sau incorect - pentru că i-a forţat să facă sacrificii tot mai mari pentru a salva ţările aflate în dificultate.

În realitate însă, transferul de suveranitate a avut deja loc. Statele membre au cedat de mult timp Bruxellesului controlul asupra unor aspecte esenţiale în ceea ce priveşte afacerile interne - de la comerţ la politica de mediu, dar şi la constrângerile pe care multe guverne din sudul Europei le resimt acum în ceea ce priveşte politica economică. Dezbaterea din prezent nu ar trebui să fie despre transferul de competenţe, ci despre redefinirea naturii competenţelor pe care UE deja le deţine - adică o trecere de la mentalitatea legalistă dominantă în prezent la un sistem democratic.

Un preşedinte al zonei euro ales prin vot universal, sau un prim-ministru desemnat de către Parlamentul European, ar avea legitimitatea necesară pentru a defini o politică economică comună. O atare numire ar permite zonei euro să abordeze gradul de îndatorare excesivă a unor ţări, fără a le forţa la o austeritate contraproductivă, şi să impună norme de bună gestionare pentru toate statele membre, în special în ceea ce priveşte dezechilibrele de cont curent.

Aceasta este reforma fundamentală care ar trebui să se afle pe masa summitului de joi de la Bruxelles, mai degrabă decât o serie de iniţiative dispersate, cum ar fi propunerea ministrului de finanţe german Wolfgang Schäuble, privind un comisar pentru moneda europeană.

Având în vedere ponderea populaţiei Europei afectată de criză, este de sperat că o alegere deschisă tuturor cetăţenilor din zona euro ar instala lideri mai deschişi la dificultăţile din fiecare ţară şi la necesitatea de a sprijini creşterea economică. Rămâne de văzut dacă spiritul care a condus la Marea Criză din 1930 este acum prea larg răspândit pentru a permite o astfel de schimbare radicală de direcţie, conchide cercetătorul.