Brânza românească de oaie, pe lista neagră a CE. Europenii alertaţi că există risc "grav" de îmbolnăvire de la acest produs
alte articole
Comisia Europeană a emis o alertă privind posibila existenţă a bacteriei Escherichia coli în brânza de oaie de provenienţă românească. Atenţionarea a fost emisă la alerta autorităţilor italiene, care au semnalat îmbolnăvirea unui copil român internat în Florenţa, ce ar fi consumat brânză de burduf produsă în România.
În consecinţă, CE avertizează că există risc "grav" de îmbolnăvire de la acest produs, avertizând toate statele membre să efectueze verificări în reţeaua de distribuire, relatează Mediafax.
Conform datelor Comisiei Europene, brânza românească de acest fel este comercializată în principal în România, Italia, Germania şi Franţa.
Potrivit sursei citate, anterior alertei, laboratoare specializate din Italia au confirmat că brânza care a provocat infecţia intestinală a copilului de 14 luni internat în Clinica Meyer din Florenţa, are bacteria Escherichia coli.
Analizele au fost efectuate de două laboratoare ce au analizat mostre de brânză trimise de Autoritatea sanitară locală din regiunea Toscana, ambele confirmând că sindromul hemolitic-uremic în acest caz este asociat consumului de brânză", informează cele două laboratoare.
Brânza vizată de anchetă ar fi fost cumpărată din magazine de produse specific româneşti, dar şi din altele. Conform Autorităţii sanitare locale din Florenţa, copilul care s-a îmbolnăvit ar fi consumat brânză produsă de SC Brădet SRL.
Reamintim că Lactate Brădet a ajuns în centrul unui uriaş scandal, după ce ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, a declarat că bacteria E. Coli O26, care a fost cauza îmbolnăvirii bebeluşilor din judeţul Argeş, a fost descoperită în produse lactate ale firmei "Lactate Brădet" din Curtea de Argeş.
Ulterior, ministrul Agriculturii a admis că nu există dovezi care să facă legătura dintre brânza cu E.Coli de la "Lactate Brădet" şi cazurile bebeluşilor din Argeş îmbolnăviţi. De asemenea, Institutul Cantacuzino a informat că în urma analizelor făcute în cazul copiilor din Argeş, Sibiu şi Bacău, îmbolnăviţi cu E.Coli s-a constatat că îmbolnăvirea acestora nu a fost cauzată de brânza de la Brădet.
Scandalul a reizbucnit după ce în analizele recoltate de la 7 angajaţi ai fabricii Lactate Brădet a fost depistat E-coli patogen, iar trei dintre probele pozitive prezintă ambele gene vtx (vtx 1 şi vtx2), verotoxină care provoacă apariţia sindromului hemolitic uremic (SHU). Patronul fabricii Brădet a susţinut însă că nu are încredere în aceste analize şi că angajaţii săi nu pot fi sursa infectării, deoarece lucrau cu produsele abia după ce acestea erau ambalate.
De asemenea, după îmbolnăvirea copilului din Italia, patronul Brădet a susţinut că nu există legătura directă între brânza produsă de fabrica lui şi acest caz, căci produsele sale au fost retrase din magazinele din Italia încă de la începutul lunii martie:
„Noi, în momentul în care s-a declanşat subiectul acesta în care noi am fost bănuiţi, noi am luat decizia radicală de a opri producţia şi de a rechema toată marfa. Şi în Italia s-a respectat procedura”, a declarat pentru Digi24 Marius Badea, patronul fabricii „Lactate Brădet”.