Borza: "Băieţii deştepţi" au recurs la Curtea de Apel. Vor redeschiderea insolvenţei Hidroelectrica
alte articole
Curtea de Apel Bucureşti analizează joi recursurile formulate de 11 traderi, 2 sindicate şi Termoelectrica în ce priveşte decizia fostului administrator judiciar al Hidroelectrica de a nu recunoaşte creanţe de 1,3 miliarde lei, o hotărâre find avantajul acestora, ceea ce va duce la reintrarea companiei în insolvenţă.
"'Băieţii deştepţi' forţează astăzi la Curtea de Apel redeschiderea insolvenţei Hidroelectrica. Ei au făcut recurs la măsura administratorului judiciar de a nu le recunoaşte creanţe de 1,3 miliarde lei, reprezentând daune pentru denunţarea contractelor cu Hidroelectrica. Dacă se admite doar unul din cele 14 recursuri Hidroelectrica va intra din nou în insolvenţă", a menţionat Remus Borza, reprezentantul Euro Insol, fostul administrator judiciar al Hidroelectrica.
Acesta a informat că Hidroelectrica va fi listată la bursă pe 30 iunie, prin vânzarea a 15% din acţiuni.
În perioada iunie 2012 - iunie 2013, Hidroelectrica s-a aflat în insolvenţă, cauza principală fiind vânzarea energiei la preţuri mai mici decât nivelul pieţei, prin încheierea de contracte preferenţiale de către "băieţii deştepţi" din energie.
Ioan Mihăilă, fostul consilier al ministrului Energiei, Constantin Nită, şi Eugen Brădean, director la Hidroelectrica au fost trimişi în judecată deoarece au dorit să-l mituiască pe Remus Vulpescu, consilierul ministrului Daniel Chiţoiu, pentru ca Hidroelectrica să aprobe un contract de 260 de milioane euro, care ar fi păgubit statul român. Mita care urma sa se dea pentru acest contract era de 7 milioane de euro.
Compania Hidorelectrica are o capacitate de producţie instalată de 6.400 MW, ceea ce reprezintă circa o treime din totalul unităţilor de producţie din România, şi asigură anual circa 30% din necesarul de electricitate.