Bordeiaş, bordei, bordei!

Bordei
Bordei (Epoch Times România)

Obişnuit cu locuinţele spaţioase şi ordonate ale Germaniei, ale Europei Occidentale în general, Carol I a interzis, la scurt timp după venirea sa în România, construirea bordeielor la sate şi a caselor fără măcar un etaj la oraşe. Desigur, măsura era salutară şi, probabil n-a prea fost încălcată, dar cele construite deja s-au păstrat până pe la jumătatea secolului XX, spre satisfacţia etnografilor, mai ales în privinţa bordeielor.

Aceste case îngropate sau semiîngropate erau construite îndeosebi în zonele de câmpie ale ţării, nu numai din pricina condiţiilor istorice vitrege, ci şi a rarităţii pădurilor, deci a lipsei lemnelor de foc trebuincioase pentru pregătirea hranei zilnice şi încălzirea locuinţelor în iernile lungi. Faţă de locuinţele de la suprafaţa pământului, cu care au coexistat, bordeiele aveau avantajul că nu erau atât de expuse intemperiilor şi jafului vrăjmaşilor care năvăleau deseori în Câmpia Română şi Dobrogea. Bordeiele au existat şi în Câmpia de Vest, dar aici au dispărut mai devreme.

Locuinţa îngropată sau semiîngropată este cunoscută din Neolitic până astăzi la foarte multe popoare, nefiind specific unui anumit grup etnic. Acest tip de locuinţă a evoluat din bordeiul simplu îngropat în pământ, apărut în Neolitic, alături de colibele de la suprafaţă. Ea s-a dezvoltat de-a lungul timpului, ca şi casa cu care a coexistat, sub impulsul aceloraşi nevoi, de a oferi un cât mai bun adăpost şi un spaţiu potrivit pentru desfăşurarea activităţilor casnice. Pe lângă multele inconveniente, bordeiul prezenta totuşi avantajul că era răcoros în verile toride şi se încălzea mai lesne iarna.

Pe la sfârşitul epocii vechi şi începutul Evului Mediu, pe teritoriul României predomina tipul cu o singură încăpere. Una dintre cele mai reprezentative aşezări din Câmpia Română, de la care şi-a luat numele şi cultura omonimă, este Dridu, judeţul Ialomiţa, situată pe malul lacului Comana, aproape de municipiul Urziceni. După construcţia vetrelor de foc, s-au stabilit aici două nivele de locuire. Locuinţele erau semiîngropate. Gropile aveau forme diferite: dreptunghiulară, de cele mai multe ori, aproape pătrată sau trapezoidală, iar dimensiunile variau între 3,50 şi 4.00 m. Numai două gropi erau mai mari şi aveau mai multe vetre de foc. Intrarea consta dintr-o treaptă adâncită în pantă, formând un gârlici, iar la cele mai vechi pare a fi fost numai o treaptă interioară de lemn. Una dintre locuinţe avea patru stâlpi groşi. În cele 23 de locuinţe din prima fază de locuire vetrele de foc erau amplasate în groapă, iar în cele 7 din a doua fază se aflau aşa-numitele ”pietrare”, cu o vatră aparte, pe care era clădit un cuptor primitiv, boltit, din pietre tot mai mici, plasate în colţul de răsărit, opus laturilor unde era intrarea, spre Miazăzi sau spre Apus. Pe lângă acestea s-au aflat cuptoare pentru copt pâinea, ca şi râşniţe şi ceramică.

Locuinţe semiîngropate sau îngropate, din Antichitate sau din zorii Evului Mediu, au fost descoperite în toată ţara. Orientarea locuinţelor şi locul intrărilor, pe laturile sudice sau vestice, la cele mai multe, arată că peste tot s-a ţinut seama de predominanţa vânturilor din Nord-Est şi de Nord. Locuinţele semiîngropate au coexistat nu numai cu cele de la suprafaţă, ci şi cu bordeiele propriu-zise, îngropate în pământ. Intrarea şi ieşirea din acestea era dificilă, iar activităţile casnice, ocupaţiile, impuneau o circulaţie intensă. De aceea, ele s-au ridicat curând înspre suprafaţă. De altfel, spre suprafaţă erau şi bordeiele, întrebuinţate ca adăposturi temporare în unele zone, până nu demult.

În evoluţia planurilor de construcţie, o primă etapă e marcată de apariţia gârliciului, care înlesnea accesul în locuinţă şi o ferea de intemperii, ca şi tinda locuinţelor de la suprafaţă, semnalată şi ea sporadic. Unii cercetători sunt de părere că termenul ”bordei” se poate aplica numai locuinţelor de caracter rudimentar, săpate în pământ şi având pereţii lipiţi cu lut. Printre aceştia se află şi omul de cultură Valer Butură, împătimit de istoria şi tradiţiile noastre, din al cărui volum, ”Etnografia poporului român”, Editura Dacia 1978, am preluat cele mai multe informaţii de mai sus, celelalte fiind obţinute din muzee ale satului precum şi din unele sate prin care am trecut, unde au existat sau chiar s-au mai păstrat bordeie.

Amintirea acestor case subterane, zise în popor bordeie, fie că erau îngropate sau semiîngropate, încă mai dăinuie în tradiţiile româneşti, de pildă în cunoscutul proverb ”Câte bordeie, atâtea obiceie”, cu varianta ”Câte sate şi bordeie, atâtea obiceie”. Se mai spune şi ”Câţi săteni în sat, atâtea şi bordeie”. Foarte cunoscut, între rafinaţii iubitori de muzică veche, este hazliul dar şi uşor melancolicul cântec popular ”Bordeiaş, bordei, bordei!”, cules de Anton Pann:

Bordeiaş, bordei, bordei,

Cu mărtăceii de tei,

S-a-ncuibat dragostea-n ei.

Bordeiaş fără gârlici,

Tu mă faci să vin p-aici

Desculţ şi fără opinci.

Bordeiaş întunecos,

Mult îmi eşti tu drăgăstos,

Când mă faci să vin pe jos.

Întâi pe-aici când veneam,

Patru juncani înjugam

Şi-acum niciunu nu am.

Apoi venii şi cu cai,

Dar şi pe ei îi mâncai,

Numa-n cămaşă plecai.

Vai, maica mea, ce făcui,

Că şi căciula băui

Şi de baftă mă făcui.

Înainte de venirea principelui Carol I în România, existau bordeie şi pe la marginea oraşelor, prin unele mahalale. Alminteri nu se explică acest joc de grup al copiilor, vădit orăşenesc:

Unu, doi, trei,

Baba la bordei

Curăţă ardei

Pentru Moş Andrei.

Moş Andrei s-a dus la piaţă

Şi-a căzut cu nasu-n gheaţă.

Şi s-a dus la farmacie

Să cumpere alifie.

Alifie n-a găsit

Şi pe uşă a ieşit.

Negustorul a strigat:

-Vrei bomboane?

-Nu mi-e foame.

-Vrei halva?

-Asta, da.

Cu siguranţă că şi pe locul actualului Parc Bordei, de pe malul lacului Floreasca, va fi fost cândva o locuinţă subterană, care va fi dat numele vechiului crâng. Poate va fi fost chiar bordeiul Floreascăi, care, la rândul ei, va fi dat şi numele lacului. Un proverb spune: un bordei să ai, numai să fie al tău. Altul zice aşa: după al locului obicei, să te porţi în orice bordei. De acord.