Borbely: Nu e problemă că se construiesc microhidrocentrale, ci cum se construiesc
Modul în care sunt construite microhidrocentralele reprezintă o problemă şi nu construcţia în sine a acestora, a declarat, marţi, Laszlo Borbely, ministrul Mediului şi Pădurilor, referitor la protestul organizat de mai multe ONG-uri care acuză distrugerile cauzate de construcţia de microhidrocentrale pe cursurile râurilor de munte.
"Nu e niciun fel de problemă în ceea ce priveşte construcţia de microhidrocentrale. Noi suntem de aceeaşi parte a baricadei (cu ONG-urile, n.r.). În primul rând şi în alte ţări se construiesc microhidrocentrale pentru că este o energie verde, este o energie ieftină şi care se regăseşte şi în strategia Ministerului Mediului. Cum construieşti aceste microhidrocentrale e o altă poveste şi aici am avut două întâlniri cu toţi cei care sunt implicaţi. Suntem într-o situaţie benefică în care şi Apele Române, şi Agenţia de Mediu, şi Garda de Mediu sunt la acelaşi minister. Vom avea o colaborare mult mai strânsă între aceste instituţii. Trebuie să analizăm care sunt zonele din ţară benefice pentru construcţia de microhidrocentrale. Nu o să umplem ţara cu microhidrocentrale, ci facem o prioritizare în acele zone care nu împietează asupra mediului şi care şi din punct de vedere al mediului, şi din punct de vedere al debitului apei sunt avantajoase şi facem licitaţii", a menţionat Borbely.
Ministrul Mediului a reamintit faptul că la începutul anului a fost emis un Ordin în care se specifică faptul că investitorul trebuie să depună o garanţie substanţială în cadrul licitaţiei.
"Trebuie să ştiţi că din luna februarie eu am decis, prin Ordin al ministrului, să se ţină licitaţii la care investitorul trebuie să pună o garanţie destul de substanţială, 50.000 de euro. Cam în două săptămâni vom avea această radiografie, această listă şi evident vom discuta şi cu Ministerul Economiei pentru că şi ei sunt implicaţi", a spus ministrul Mediului.
Coaliţia de Mediu, prin cele 69 de organizaţii non-guvernamentale membre, a organizat, marţi, în faţa Ministerului Mediului şi Pădurilor (MMP), o acţiune de protest faţă de distrugerile cauzate de construcţia de microhidrocentrale pe cursurile râurilor de munte din judeţe, precum Argeş, Suceava, Sibiu sau Braşov.
Potrivit protestatarilor, începând cu primăvara acestui an, albiile mai multor râuri de munte din judeţul Argeş - Capra, Buda, Otic, Topolog şi, odată cu ele, habitate naturale protejate prin lege au fost distruse în schimbul construcţiei de microhidrocentrale. Organizaţiile Coaliţiei pentru Mediu aduc la cunoştinţă că astfel de lucrări, cu impact deosebit de grav asupra ecosistemelor naturale, vor continua şi pe alte râuri de munte din ţară (Porumbacu, Viştea, Ucea, Arpaş, Sâmbăta şi Pojorâta).
Conform avizelor eliberate de Administraţia Naţională Apele Române în număr de 300, aproximativ 3.300 de râuri şi pârâuri pot fi distruse iremediabil, menţionează protestatarii.
Membrii grupului sunt, exclusiv, organizaţii neguvernamentale de mediu, printre care asociaţiile: ALMA-Ro, TERRA Mileniul III, EcoAssist, MaiMultVerde, WWF Programul Dunăre-Carpaţi România şi Eco-Civica.