BOR răspunde criticilor Institutului "Elie Wiesel" privind canonizarea unor clerici ce au promovat "curentul toxic legionar"
Patriarhia Română a reacţionat, miercuri, la afirmaţiile reprezentanţilor Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului “Elie Wiesel”, conform cărora unii clerici canonizaţi recent au avut legătură cu mişcarea legionară şi au exprimat opinii antisemite.
Cei trei clerici la care a făcut referire Institutul “Elie Wiesel” sunt: Ilarion Felea, Ilie Lăcătuşu şi Dumitru Staniloae.
Comunicatul B.O.R.
Având în vedere comunicatul Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România ‘Elie Wiesel’, referitor la canonizările Părinţilor Ilarion Felea, Ilie Lăcătuşu şi Dumitru Staniloae, Biroul de Presă al Patriarhiei Române face următoarele precizări:
a. În lumina principiilor libertăţii religioase şi autonomiei bisericeşti cuprinse atât în legislaţia internaţională (Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, art. 18), cât şi în cea naţională (Constituţia României, art. 29; Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor), Biserica Ortodoxă Română, în calitatea sa de cult recunoscut, are dreptul de a analiza şi a se pronunţa, potrivit propriilor criterii religioase, în ceea ce priveşte canonizarea unor persoane din Patriarhia Română. În cadrul procesului de canonizare, Biserica Ortodoxă Română desfăşoară o activitate de cercetare minuţioasă a vieţii persoanelor propuse prin raportare la modul în care acestea şi-au schimbat viaţa. Procesul de canonizare constă exclusiv în recunoaşterea sfinţeniei pe baza dovezilor consistente şi mărturiilor credibile. Astfel, în cazul trecerii fiecărei persoane în rândul sfinţilor (canonizare) s-a ţinut cont de mai multe criterii canonice, istorice şi pastoral-misionare din care reţinem următoarele:
1. Viaţa sa curată şi sfântă;
2. Mărturisirea dreptei credinţe până la sfârşitul vieţii;
3. Aspru nevoitor, împodobit cu multe virtuţi;
4. Dragostea şi spiritul de jertfă manifestat faţă de cei aflaţi în nevoie;
5. Mărturisitor al lui Hristos în temniţele comuniste;
6. A dobândit de la Dumnezeu darul facerii de minuni;
7. S-a bucurat de o cinstire constantă din partea credincioşilor.
b. Menţionăm, de asemenea, că unii sfinţi care sunt cinstiţi în Biserica Ortodoxă au avut, în anumite momente ale vieţii, atitudini şi gesturi greu de înţeles sau contrare chiar învăţăturii creştine, însă Biserica ia în considerare schimbarea vieţii păcătosului şi, mai ales, modul în care şi-au încheiat viaţa, fără însă ca, prin această atitudine, să fie încurajate (sanctificate) anumite derapaje pe care respectivele persoane le-au avut în timpul vieţii. Aşa cum observăm din exemplele Sfântului Apostol Pavel, al Sfintei Maria Egipteanca sau chiar din cel al Sfântului Proroc şi Împărat David, chiar şi sfinţii au avut unele căderi, de aceea trebuie să privim în special la cum şi-au încheiat viaţa – adică la o înaltă măsură a desăvârşirii –, nu doar la greşelile sau păcatele săvârşite pe parcursul existenţei lor pământeşti. De altfel, aceasta este şi mărturia Sfintei Scripturi: „Aduceţi-vă aminte de mai-marii voştri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviţi cu luare-aminte cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţi-le credinţa” (Evrei 13, 7).
Totodată, BOR a mai precizat faptul că se delimitează public de orice afiliere ideologică sau politică partinică, invitând totodată la dialog orice persoană interesată de studierea vieţilor persoanelor canonizate.
Comunicatul Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului “Elie Wiesel”:
Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” (INSHR-EW) ia act cu mâhnire de decizia Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 12 iulie 2024 de a include pentru aprobarea canonizării, act premergător proclamării acestora prin tomosurile sinodale în 2025, a unor clerici care au exprimat opinii antisemite sau au promovat curentul toxic legionar, în anii 30 şi 40.
În aceste condiţii, Institutul „Elie Wiesel” îşi face datoria să aducă la cunoştinţa publicului din România câteva aspecte din trei biografii ale clericilor aprobaţi pentru canonizare.
Ilarion Felea (1903-1961) a desfăşurat activităţi politice militante în timpul Statului Naţional Legionar ca membru al Mişcării Legionare şi şef al cuibului legionar „Sf. Ioan” din cadrul Academiei Teologice Ortodoxe din Arad. Între 1944 şi 1945 a fost internat în Lagărul de la Caracal prevăzut pentru foştii legionari. În plan publicistic, prin contribuţiile la revista eparhială Biserica şi şcoala, Felea a făcut apologia Mişcării legionare şi a programului statului etnocratic a lui Nichifor Crainic pe care îl caracteriza drept „cea mai preţioasă contribuţie ce a dat-o spiritul românesc la opera de renaştere a statului român” întrucât viza şi „distrugerea parazitismului iudaic” (Biserica şi şcoala, nr. 7, 1940).
Ilie Lăcătuşu (1909-1983) a desfăşurat activitate legionară în calitate de şef de cuib şi ulterior de sector legionar. A luat parte la rebeliunea legionară din ianuarie 1941 în calitate de lider al unui grup insurecţional. Tot el a alcătuit liste cu adversari ai Mişcării Legionari ce urmau să fie împuşcaţi după ce această grupare fascistă ar fi preluat în totalitate puterea. Între 1942 şi 1943 a fost misionar al Bisericii Ortodoxe Române în Transnistria, o regiune aflată sub controlul statului român unde au fost exterminaţi zeci de mii de evrei în timpul Holocaustului.
Dumitru Staniloae (1903-1993) a scris în publicaţiile de extremă dreaptă Calendarul şi Porunca vremii articole unde a făcut apologia Germaniei naziste şi a legăturii dintre ortodoxie şi etnocraţie. De asemenea, a avut contribuţii importante în paginile revistei Gândirea unde s-a implicat în dezbaterile extremei drepte susţinând legătura dintre ortodoxie şi naţionalism. Pe lângă acestea, a făcut apologia legionarismului inclusiv în paginile Telegrafului român, revista oficială a Arhiepiscopiei Sibiului. Odată cu venirea legionarilor la putere, Staniloae susţine că “Azi (22 septembrie 1940 n.n.) neamul nostru prinde din nou în mână sabia Arhanghelului păzitor al creştinătăţii pe care i-o întinde Dumnezeu. Azi ne constituim în stat străbătut de credinţa în Dumnezeu, în cetăţuie avansată ce stă dârză şi inexpugnabilă în faţa haosului păgân. Acesta credem că e sensul revoluţiei de azi în viaţa statului nostru, sensul transformării în stat naţional-legionar, sub patronajul Arhanghelului Mihail, războinicul lui Dumnezeu împotriva puterilor agresive ale răului. Îl revendică şi alte neamuri pe Arhanghelul Mihail ca patron […] Dar niciun neam n-a împlinit şi nu împlineşte atât de desăvârşit lucrarea Arhanghelului Mihail pe planul văzut al istoriei, ca neamul nostru.” (Telegraful român, nr. 39, 1940). Tot pentru Staniloae, instalarea Statului Naţional Legionar marchează înlăturarea acelor miniştri “care nu puteau vorbi decât citind din doctrina antireligioasă a evreului Dürkheim”.
În 11 iulie 2024, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel afirma la şedinţa Sfântului Sinod al BOR: “Canonizarea (…) înseamnă că persoana respectivă e dată ca model, ca normă. Canonul era o măsură. Aşadar, sfinţii canonizaţi sunt daţi ca dreptar, măsură sau model de urmat. De aceea, ei sunt şi învăţătorii noştri prin cuvântul dreptei credinţe, prin vieţuire sau faptă şi prin modul lor de a fi. (…)”, (www.ziarullumina.ro, 11 iulie 2024).
Aşa cum foarte bine a menţionat Patriarhul Daniel, sfinţii canonizaţi sunt dreptar, ne întrebăm, deci, dacă ridicarea între sfinţi a unor persoane care, pe parcursul vieţii, au împărtăşit, prin vorbă sau faptă, valorile fascismului este consonantă cu etica creştină?
