Blandiana: Strada inventează în fiecare zi ceva nou. În schimb, ei repetă acelaşi tip de manipulări grosiere ca acum 27 de ani
alte articole
Protestatarii din Piaţa Victoriei inventează în fiecare zi ceva nou, în schimb ei repetă fără ruşine exact acelaşi tip de manipulări grosiere de acum 27 de ani din Piaţa Universităţii, aceleaşi minciuni făcute de oameni proşti pentru oameni proşti, a remarcat, într-un interviu acordat RFI, poeta Ana Blandiana.
Întrebată cum comentează afirmaţia liderului PSD, Liviu Dragnea, potrivit căreia manifestaţiile sunt de origine "soroşistă", Ana Blandiana a izbucnit în râs: "Mi se par ridicole!"
"Dacă vă aşteptaţi să vă spun că mă simt jignită, nu pot să vă spun asta, pentru că este un nivel care nu poate să mă jignească. Este atât de fără acoperire acest lucru care de altfel s-a spus şi cu aproape 30 de ani în urmă, asta chiar mă uimeşte, cum nu inventează nimic nou. Uite, cei din Piaţa Victoriei inventează în fiecare zi altceva. Ei repetă exact acelaşi tip de manipulări, aceleaşi minciuni făcute de oameni proşti pentru oameni proşti. (...)
Este acelaşi tip de manipulări grosiere. Ştiţi ce mi se pare mie extraordinar, adică mi se pare chiar una din marile descoperiri pe care le-am făcut în ultimele luni, pe parcursul acestei campanii electorale şi după victoria PSD-ului, faptul că în mod evident, aceşti oameni nu se gândesc atunci când vorbesc decât la proşti, nu le pasă ce cred despre ei oamenii care ar putea să înţeleagă că-s minciuni. Nu se gândesc decât la cei care pot să creadă aceste minciuni şi le fac cât mai gogonate, cât mai fără ruşine", a precizat Ana Blandiana.
Este evident, a continuat poeta, că personajul negativ central al tuturor acestor întâmplări este preşedintele PSD-ului, Liviu Drganea, care nu poate fi dat jos decât de membrii PSD, "ceea ce eu sunt absolut convinsă că se va întâmpla şi încă într-un timp relativ scurt, pentru că ţine de simţul de autoprotecţie, este clar că dacă acest lucru nu se va întâmpla, partidul va pierde din ce în ce mai mult".
"Pe de o parte, este clar că a cere demisia Guvernului înseamnă în cel mai bun caz a-l obliga pe Dragnea să numească un alt premier, un alt Guvern, ceea ce n-ar fi cu siguranţă o mare schimbare, dar ar fi o nouă erodare a acestei Puteri fără ruşine, pe care şi-a asumat-o un personaj de provincie", a adăugat Ana Blandiana.
Poporul român, privit cu respect peste hotare
Ana Blandiana priveşte "în primul rând din interior" protestele declanşate de adoptarea, pe furiş, de către Guvernul Grindeanu, a contorversatelor ordonanaţe privind graţierea şi mutilarea Codurilor penale.
"Am fost în multe dintre aceste zile acolo, dar mai important decât asta este faptul că le privesc din perspectiva cuiva care a stat 50 de zile în Piaţa Universităţii. Mi se pare extraordinar că mai ales în ultimele zile, în ultima săptămână, să zicem, a început să apară această conştiinţă a continuităţii protestelor de atunci, pentru că la urma urmei mi se pare şi normal, pentru că şi metodele folosite de ceilalţi seamănă leit, adică e ca şi cum n-ar fi trecut 27 de ani. Am observat că a apărut pe Internet o variantă a "imnului golanilor", că a apărut o a doua Proclamaţie de la Timişoara, chiar dacă e mai puţin profesionistă, ca să zic aşa, dar conţine toate adevărurile necesare.
Mi se pare un imens câştig pe de o parte această trezire la conştiinţă a tinerei generaţii, este ca o trezire propriu-zisă, pentru că mie mi se părea o adevărată tragedie faptul că tinerii nu merg la vot de exemplu sau că nu le pasă. Deodată se vede că nu e adevărat, că le pasă şi că le va păsa. Pe de altă parte, este extraordinar ecoul internaţional din care câştigă nu numai protestul din Piaţa Victoriei, fenomenul Piaţa Victoriei, să-i zicem, cum era fenomenul Piaţa Universităţii, câştigă chiar România, câştigă poporul român, care este privit cu respect şi ca un popor, nu ca o populaţie."
Pentru a asculta integral interviul intraţi aici.