Biblioteca a ajuns la sat

Vineri, 26 octombrie, am făcut un drum printre viile ruginii, către Ivăneşti, răspunzând chemării inimii de a eterniza o frântură de viaţă şi a-i recunoaşte semnificaţia în propria devenire. Drumul este nou, asfaltat, dar îngăduie un răgaz de vreo 3 km aşa cum a fost creat de veacuri, până a ajunge la sat... probabil ca să nu-i strice frumuseţea arhaică. Şi am ajuns, întâmpinaţi de soarele molcom al dimineţii la şcoala mică, austeră ca un vagon, menită parcă să destrame armonia peisajului.

Un grup de copii se agită la intrare, am crezut că sunt în pauză, dar când ne-am apropiat ne-au spus tare “bunăăă ziuaaa!”... ei primeau musafirii.

Pentru mine a trecut ceva timp de când nu am mai fost la şcoală şi mi-am format convingerea că foarte multe s-au schimbat... Ei bine nu, acolo nu s-au schimbat. Elevii erau în uniformă, cu guler alb brodat sau papion, aveau papuci de schimb şi erau foarte cuminţi. Totul s-a desfăşurat firesc, învăţătorii ne-au arătat clasele (foarte curate) şi au continuat lecţiile cât timp am despachetat noi. La clasa I şi a II-a am avut senzaţia de dejà‑vu când l-am văzut pe domnul profesor Nechifor printre bănci. Aşa înalt, blând şi cu o ţinută demnă, mi-a amintit de domnul Trandafir.

Am avut şi un “cadou” din partea copiilor dintr-a III-a şi a IV-a, care au cântat câteva cântece. La “predarea” cărţilor au participat şi primarul comunei şi directoarea şcolii din comună.

Pentru noi este un gest simplu, însă contează foarte mult pentru oamenii de acolo, fiind un adevărat eveniment. Au răsfoit cărţile, foarte încântaţi de titlurile găsite şi au mulţumit tuturor într-un mod simplu şi cald. Cred că sinceritatea şi naturaleţea gesturilor nu lasă loc pentru stânjeneli, părea că ne cunoaştem de mult. Iar domnul profesor Nechifor, la fel de firesc, şi-a luat chitara şi a cântat minunat un cântec - “Prietenia”.

Poate despre asta este vorba ... motivaţii pentru un gest frumos se găsesc foarte multe, dar rezultatul preţios este liantul care se creează între oameni.