Baroul Bucureşti pune tunurile pe ministrul Justiţiei. Prună acuzată că a dezinformat

Consiliul Baroului Bucureşti a lansat un atac dur la adresa ministrului Justiţiei, Prună fiind acuzată că a manipulat şi dezinformat cu privire la controversata lege a avocaţilor.
Ministrul Justiţiei, Raluca Prună (Eugen Horoiu/Epoch Times)
Ana Ion
28.05.2016

Reprezentanţii Baroului Bucureşti o acuză pe ministrul Justiţie, Raluca Prună, de dezinformare şi manipulare a opiniei publice prin declaraţii false, după ce aceasta a făcut declaraţii legate de modificarea legii de exercitare a profesiei de avocat.

"Consiliul Baroului Bucureşti critică ferm modul în care opinia publică a fost indusă în eroare, prin acreditarea ideii că în proiectul de lege pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat ar exista o “imunitate” pentru avocaţi, în realitate proiectul de lege având ca scop exclusiv protejarea dreptul constituţional la apărare al oricărei persoane, în justiţia civilă sau penală.

Prin această dezinformare, cu ajutorul unei retorici de “mânie proletară”, se încearcă, în realitate, lipsirea de conţinut a dreptului la apărare şi privarea persoanei de orice apărare, inclusiv în faţa organelor de represiune ale statului", scriu reprezentanţii baroului.

Potrivit acestora, "protejarea confidenţialităţii dintre client şi avocat, regulă recunoscută în toate democraţiile lumii, face parte din dreptul la apărare, fără de care nu există stat de drept" şi doar în societăţile organizate "după modelul stalinist" statul permite parchetului să cunoască conţinutul convorbirilor purtate de persoana acuzată cu avocatul său.

Organizaţia mai precizează că secretul profesional nu reprezintă un privilegiu al avocatului, ci un drept fundamental al persoanei care apelează la avocat, încălcarea secretului profesional reprezentând o abatere disciplinară gravă în urma căreia un avocat îşi poate pierde dreptul de a profesa.

"Astfel, protejarea secretului corespondenţei dintre client şi avocat, precum şi garanţiile de protecţie a sediului profesional şi lucrărilor avocatului în relaţia cu clientul său asigură, în fapt, o reală şi efectivă protecţie dreptului la apărare al fiecărei persoane.

Atunci când comunicările dintre avocat şi client sunt cunoscute de către cealaltă parte, în procesul civil, sau de către acuzare prin interceptări şi percheziţii, în procesul penal, dreptul la apărare al persoanei este golit de conţinut, încălcându-se în acelaşi timp principiul “egalităţii de arme” fundamental pentru un proces echitabil", se precizează în comunicat.

Pe de altă parte, secretul profesional nu mai este aplicabil în cazul în care avocatul este cercetat pentru săvârşirea unei fapte penale, acesta fiind supus rigorilor legii ca orice altă persoană, lucru menţionat expres în acest proiect de lege

Comunicatul integral poate fi citit aici.

Reamintim că ministrul Justiţiei, Raluca Prună, a criticat în faţa Consiliului Superior al Magistraturii, controversatul proiect de lege vizând imunitatea avocaţilor. Potrivit ministrului, este inadmisibil că o profesie liberală, fie şi cea a avocaţilor, să se bucure de imunitate absolută, acest lucru fiind "nemaiîntâlnit în Uniunea Europeană, cel puţin".

"Cred că nu putem face din niciun fel de profesie liberală, fie şi din profesia liberală a avocaţilor, o profesie care se bucură de o imunitate absolută; este ceva nemaiîntâlnit în Uniunea Europeană, cel puţin", a declarat Raluca Prună.

Proiectul de lege vizând statutul avocaţilor a fost depus încă din decembrie 2014 de un grup de parlamentari (în marea lor majoritate şi avocaţi) în frunte cu Ioan Chelaru, fostul avocat al lui Sorin Ovidiu Vântu. Acesta prevede că procurorii nu vor mai avea voie să ridice înscrisuri, să pună sub sechestru, sau să dispună confiscarea comunicărilor scrise între client şi avocat, sau a "suporturilor de sunet, imagine şi date", adică a calculatoarelor sau telefoanelor mobile aparţinând avocaţilor.

Mai mult, avocaţii nu mai răspund în faţa legii dacă nu denunţă fapte de corupţie despre care află în exercitarea profesiei, cu excepţia infracţiunilor de violenţă sau terorism.

Mai amintim că în dosarul Turceni-Rovinari, Dan Şova a fost acuzat că a dispus distrugerea tuturor hardurilor calculatoarelor societăţii de avocaţi, pentru a ascunde corespondenţa purtată prin e-mail între societatea de avocaţi şi conducerile celor două complexuri.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor