Bărbat înjunghiat la memorialul Holocaustului din Berlin cu câteva zile înainte de alegerile cruciale

Poliţia germană a arestat un bărbat suspectat de un atac prin înjunghiere la memorialul Holocaustului din Berlin, soldat cu rănirea gravă a unui turist spaniol, transmite Guardian.
Nu a existat nicio indicaţie imediată cu privire la motivul atacului de vineri seara, cu două zile înainte ca germanii să voteze în cadrul alegerilor naţionale.
Un purtător de cuvânt al poliţiei, Florian Nath, a declarat că atacul a avut loc la ora 18:00, „probabil cu un cuţit. Poate şi cu altceva”.
Aproape trei ore mai târziu, un suspect de sex masculin s-a apropiat de un ofiţer în cordonul din jurul terenului memorial. „Avea sânge pe mâini şi acest lucru l-a făcut foarte suspicios”, a spus Nath.
Purtătorul de cuvânt a declarat că poliţia l-a arestat pe bărbat şi a confiscat arma atacului.
Victima a fost identificată ca fiind un bărbat spaniol în vârstă de 30 de ani, care a fost dus la spital.
Monumentul comemorează milioanele de evrei ucişi de nazişti în timpul celui de-al doilea război mondial.
Campania electorală naţională din Germania - în care sondajele sugerează că un partid populist - AfD - ar putea ajunge pe locul al doilea pentru prima dată în ultimii 90 de ani - a fost marcată de o serie de atacuri foarte mediatizate. Unul dintre acestea a fost o înjunghiere atribuită unui imigrant afgan, care a provocat o dezbatere tensionată privind imigraţia.
Una dintre temele cele mai importante ale campaniei este migraţia şi securitatea personală a germanilor. În ultimii ani ţara a fost lovită de un val de crime comise de migranţii importaţi de Angela Merkel în ultimul său mandat.
Mai devreme, vineri, un etnic cecen în vârstă de 18 ani a fost arestat sub suspiciunea că plănuia un atac asupra ambasadei israeliene din Berlin, a relatat Bild.