Autorităţile americane vizează dotarea telefoanelor inteligente cu sisteme antifurt

(SAEED KHAN/AFP/Getty Images)
Epoch Times România
13.06.2013

Autorităţile din San Francisco şi New York prezintă joi o iniţiativă de cooperare între poliţie, procuratură şi alte instituţii ale statului ce are ca scop să pună capăt răspândirii furturilor de telefoane inteligente, înaintea unui summit al dezvoltatorilor de asemenea dispozitive, relatează Associated Press.

Între altele, reprezentanţii ministerului public propun dotarea tuturor telefoanelor cu un 'kill switch', un fel de 'buton sinucigaş' care să facă inutile aparatele furate.

Iniţiativa în acest sens, denumită 'Salvaţi-ne telefoanele inteligente!', urma să fie lansată de procurorul general din San Francisco, George Gascon, şi de cel al New Yorkului, Eric Scheiderman, în cadrul unei conferinţe de presă organizate la New York.

Iniţiativa grupează procurori, poliţişti, responsabili politici şi susţinători ai drepturilor consumatorilor din peste 10 state americane, iar scopul lor este de a-i convinge pe producătorii de aparate smartphone să contribuie la 'secarea' pieţei secundare a telefoanelor furate.

Cei doi procurori prezidează ulterior un aşa-zis 'Smartphone Summit', la care sunt invitaţi reprezentanţi de la Apple, Samsung, Google şi Microsoft.

Apple a indicat zilele trecute într-o conferinţă cu dezvoltatori web că noul său sistem iOS7 ce va fi lansat în toamnă va cuprinde o caracteristică similară, fapt salutat de cei doi procurori americani, care au menţionat însă că se vor putea pronunţa doar după ce 'îi vor fi înţeles funcţionalitatea reală'.

Aproape unul din trei furturi comise în Statele Unite ale Americii au ca obiect un telefon mobil, potrivit Comisiei federale pentru comunicaţii.


'Epidemia de infracţiuni stradale cu violenţă implicând furtul şi revânzarea de telefoane mobile este o ameninţare reală şi crescândă în comunităţi din întreaga Americă', a subliniat Eric Schneiderman într-un comunicat. 'Aproximativ 113 telefoane mobile sunt furate sau pierdute în fiecare minut în SUA, iar multe dintre aceste furturi sunt comise cu violenţă'.

În aceste condiţii, poliţiştii din New York au inventat termenul de 'Apple-picking' (cules de mere, Apple fiind măr în engleză) pentru a desemna furturile de telefoane iPhone şi alte gadget-rui ca iPad-urile, produse de compania Apple.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor