Assad sfidător ca întotdeauna
alte articole
Ca răspuns la apelurile străine pentru demisia preşedintelui sirian Bashar al-Assad, liderul contestat a insistat că el nu va renunţa la Siria. El a ameninţat cu consecinţe grave dacă ţările străine vor interveni în războiul civil din ţară.
"Eu nu sunt o marionetă. Eu nu am fost făcut în Occident pentru a merge în Occident sau în orice altă ţară", a declarat Assad pentru agenţia de stat Russia Today, sau RT. Acesta a fost un interviu rar, care va fi difuzat în întregime vineri, din moment ce Assad acordă foarte rar interviuri, chiar şi televiziunii siriene de stat.
"Sunt sirian. Am fost născut în Siria. Trebuie să trăiesc în Siria şi să mor în Siria", a continuat el.
Mai multe naţiuni străine, inclusiv Statele Unite, şi chiar şeful Ligii Arabe, i-au cerut lui Assad să demisioneze. În urma unei revolte împotriva regimului lui Assad, din martie 2011, forţele sale au purtat un război împotriva rebelilor. Grupurile pentru drepturile omului au criticat utilizarea violenţei asupra populaţiei civile de către regim.
Cred că preţul acestei invazii [străine], dacă se va întâmpla, va fi mult mai mare decât îşi poate permite lumea.
-Preşedintele sirian Bashar al-Assad
Consiliul de Securitate al ONU a votat trei rezoluţii, care au fost puternic susţinute de membrii occidentali, dar blocate de Rusia şi China. Assad a comentat cu privire la posibilitatea unei intervenţii străine.
"Dacă fac acest lucru, nimeni nu va putea prezice ce va urma", a avertizat el. "Cred că preţul acestei invazii [străine], dacă se va întâmpla, va fi mult mai mare decât îşi poate permite lumea."
Conflictul a costat deja Siria destule vieţi: o valoare estimată de 35000 de decese în rândul sirienilor.
"Noi suntem ultimul bastion al secularismului şi stabilităţii în regiune şi coexistenţei; să zicem că aceasta va avea un efect de domino, care va afecta lumea dintre Atlantic şi Pacific şi va avea implicaţii asupra restului lumii," a spus Assad.
Pe măsură ce Assad priveşte cu dispreţ influenţa străină, forţele siriene de opoziţie fragmentate se unesc sub o iniţiativă sprijinită de SUA.
Consiliul Naţional Sirian a organizat săptămâna aceasta primele sale alegeri pentru o conducere, la o reuniune a forţelor de opoziţie din Doha, Qatar. Consiliul îşi propune să reprezinte multe din diversele grupuri de opoziţie şi să formeze un front unit, deşi unele grupuri rămân sceptice.
Premierul britanic David Cameron a declarat luni că el crede că zilele lui Assad ca lider al Siriei sunt numărate.
"Când priveşti la televizor şi vezi elicoptere şi avioane bombardând din aer cartiere întregi din diverse oraşe şi localităţi, îţi dai seama că Bashar Assad nu poate rămâne la conducerea ţării", a declarat luni Cameron, la Abu Dhabi, în Emiratele Arabe Unite, în conformitate cu o transcriere de la cabinetul său.
"Nu există circumstanţe în care el să mai poată face parte dintr-o tranziţie spre o Sirie paşnică. Deci, el trebuie să fie înlăturat."