Asaltul asupra consulatului american din Libia, un atac planificat?
alte articole
Ipoteza ca atacul asupra consulatului american din Benghazi să fi fost planificat şi organizat capătă consistenţă după reconstituirea faptelor, în timp ce Administraţia Obama a decis să sporească securitatea misiunilor diplomatice prin trimiterea a 50 de puşcaşi marini şi a două crucişătoare în Libia, notează vineri ziarul La Razon.
Marţi seară, în data când se comemorau 11 ani de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001, Chris Stevens devenea primul ambasador american ucis la post, din 1979, când a murit într-un schimb de focuri şeful legaţiei din Afganistan, Adolph Dubs. Stevens, alături de diplomatul Sean Smith şi de alte două persoane şi-au pierdut viaţa în atacul asupra consulatului american din Benghazi, care s-a prelungit până la orele patru dimineaţa marcate de haos şi de incendiul care a făcut cel puţin alţi trei răniţi. În jurul orelor zece seara 'un grup de extremişti neidentificaţi' au atacat consulatul în care se aflau în acel moment între 25 şi 30 de persoane şi i-au izolat pe agenţii de pază ai lui Stevens y Smith, găsiţi morţi în afara clădirii.
Agenţii de pază americani, care mizau pe sprijinul forţelor libiene, au fost nevoiţi să ceară întăriri pentru a respinge atacurile şi a riposta dintr-o clădire anexă a edificiului central al consulatului de unde îl pierduseră din vedere pe Stevens. Potrivit funcţionarilor americani, Stevens a fost recuperat inconştient de indivizi neidentificaţi şi transportat la un spital. Nu s-a avut acces la trupul neînsufleţit decât pe aeroportul din Benghazi, prin urmare cauzele decesului nu au fost clarificate.
Iniţial s-a crezut că în spatele atacului asupra consulatului din Benghazi şi ambasadei SUA din Cairo, survenit tot marţi dar în care nu au existat victime, se află filmuleţul denigrator al islamului şi care îl caricaturizează pe profetul Mahomed. Totuşi, funcţionarii americani şi libieni au pus la îndoială, în ultimele ore, faptul că în spatele acestei indignări violente se află doar caracterul antimusulman al imaginilor şi mizează, cel puţin în cazul asupra consulatului, asupra unui atac planificat şi organizat. Guvernul libian suspectează că în spatele atacului ar putea fi simpatizanţi ai fostului lider Gaddafi.
În timp ce funcţionari americani citaţi de The Washington Post consideră că ar putea fi implicată o filială a Al-Qaeda, dar investigaţiile sunt în fază preliminară şi în mâinile celor de la CIA şi FBI. Potrivit mai multor experţi, atacul care a pus capăt vieţii ambasadorului Stevens a fost 'foarte bine plănuit' şi legat pe de altă parte de 'comemorarea a 11 ani de la atentatele de la 11 septembrie'. Întregul personal al clădirii a fost evacuat la Tripoli iar guvernul a trimis două nave de război pe ţărmurile Libiei. Cele două nave echipate cu rachete de croazieră se vor alătura celor 50 de puşcaşi marini care au plecat miercuri spre Libia pentru a întări securitatea instalaţiilor diplomatice.
SUA vor folosi avioane fără echipaj 'drone' pentru a detecta tabere ale extremiştilor şi alte obiective care ar putea fi legate de atacul asupra consulatului din Benghazi, informează CNN. 'Nu există nicio îndoială: se va face dreptate', a promis preşedintele Barack Obama, într-o declaraţie de la Casa Albă asigurând că 'niciun act de terorism' nu va face ca SUA să se predea' cerând sporirea măsurilor de securitate în toate misiunile diplomatice. Obama şi rivalul său republican, Mitt Romney, au schimbat şi câteva replici privind cele întâmplate în Libia şi Egipt în pofida intenţiei exprimate de amândoi de a lăsa incidentul în afara campaniei electorale. În timp ce de Romney a considerat 'ruşinos' modul de acţiune al guvernului, Obama l-a taxat pe adversarul său drept 'lipsit de claritate în politica externă'.