Arcul de Triumf, Palatul Parlamentului şi Ateneul Român, simbolurile Bucureştiului
alte articole
Palatul Parlamentului, Ateneul Român şi Arcul de Triumf au fost alese drept clădirile reprezentative pentru istoria, arhitectura şi cultura Bucureştiului, potrivit unui studiu comandat de Primăria Capitalei. “Ele pot fi asociate Bucureştiului şi pot deveni principalele repere vizuale ale brandului”, se precizează în document, unde se mai spune şi faptul că “Bucureştiul este oraşul în care trecutul întâlneşte viitorul, iar moştenirea istorică se îmbină cu modernitatea” şi “Bucureştiul este oraşul viu şi vibrant, deschis şi primitor”. Pe baza acestor particularităţi a fost ales şi un slogan pentru Capitală: Bucureşti – unde trecutul întâlneşte viitorul!
Alegerea sloganului a fost făcută pe baza reacţiilor primite de la bucureşteni în cadrul celor 24 de focus-grupuri organizate în cadrul cercetării. Au fost propuse mai multe sloganuri. Astfel, iniţial au fost propuse trei alternative, considerate de realizatorii studiului elemente definitorii şi de impact pentru imaginea Bucureştiului. Astfel, bucureştenii chestionaţi au avut de ales între “Bucureşti, pentru tine!”, “Bucureşti, oraşul tău!” şi “Bucureşti, oraşul de care merită să te îndrăgosteşti!”. Au fost propuse şi sloganuri în funcţie de anumite imagini-simbol ale Capitalei. Astfel, pentru Ateneu, Universitate şi Palatul Regal a fost ales sloganul “Bucureşti – un oraş încărcat de istorie!”, în timp ce pentru Arcul de Triumf au fost propuse mai multe sloganuri precum “Bucureşti – un oraş pentru toţi!” sau “Bucureştiul te primeşte!”.
Manualul de identitate vizuală a Primăriei Municipiului Bucureşti propune şi modificarea stemei oraşului. Mai exact, se recomandă îndepărtarea de pe stemă a Sfântului Dimitrie cel Vechi, Izvorâtorul de Mir şi înlocuirea imaginii acestuia cu cea a Sfântului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştiului. “Participanţii la focus-grupuri nu se identifică deloc cu actualul sfânt reprezentat pe stemă. Actuala imagine nu are impact deosebit şi nu o simt ca făcând parte din identitatea oraşului lor. Imaginea Sfântului Dimitrie cel Nou, aşa cum o propunem, dă impresia de forţă şi înţelepciune şi poate avea un impact mai mare asupra publicului”, se precizează în manual.
În constituirea brandul-ului Capitalei, realizatorii studiului au selectat şi instituţiile, clădirile şi zonele considerate emblematice pentru Bucureşti. Astfel, la capitolul străzi şi infrastructură au fost alese Pasajul Basarab şi străzile din Centrul Istoric, iar la “Educaţie” au fost selectate doar patru instituţii, respectiv Universitatea Bucureşti, Universitatea Politehnică, Academia de Studii Economice şi Universitatea Creştină “Dimitrie Cantemir”. Tot pe lista obiectivelor semnificative din Capitală au fost introduse şi Catedrala Mântuirii Neamului (a cărei construcţie abia a început), Arena Naţională, dar şi Caru’ cu Bere. Manualul de Identitate Vizuală a Primăriei Municipiului Bucureşti, ce cuprinde şi city brand-ul Capitalei a fost tipărit în 1.000 de exemplare şi imprimat pe 1.000 de CD-uri.