Arad: Concursuri şi activităţi de voluntariat pentru şi cu copii

La finalul acestei săptămâni, în municipiul Arad se vor derula o serie de concursuri şi activităţi de voluntariat pentru şi cu copii, organizate în cadrul Anului European al Creativităţii şi Inovaţiei, de către Consiliul Local al Municipiului Arad, prin Direcţia de Dezvoltare şi Asistenţă Comunitară (DDAC) şi Centrul EUROPE DIRECT Arad.
După cum informează Etelca Nagy, director executiv al DDAC Arad, sâmbătă, la Liceul de artă "Sabin Drăgoi" se va desfăşura un concurs de arte plastice, iar Centrul EUROPE DIRECT Arad va organiza concursuri tematice pentru copiii de la Complexul "Curcubeu", precum şi o acţiune de distribuire de pliante pentru informare europeană, în preajma alegerilor europarlamentare.
Complexul Intercultural "Curcubeul" face parte dintr-un proiect al DDAC, având ca scop integrarea socială a copiilor provenind din familii paupere, în special aparţinând etniei rome.
EUROPE DIRECT Arad este un centru de informare specializat, finanţat de Comisia Europeană, parte a reţelei existente în toate statele membre UE.
Centrul are drept principale obiective diseminarea de informaţii despre politicile şi programele Uniunii Europene, accesul cetăţenilor la informaţii, consultanţă privind legislaţia, politicile, programele şi oportunităţile de finanţare ale UE, oferind cetăţenilor oportunitatea de a comunica instiţutiilor UE reacţiile lor sub forma unor întrebări, opinii şi sugestii.