Arabia Saudită : După Viber, Ryadh-ul vrea să blocheze WhatsApp şi Skype

În timp ce lumea discută despre Datagate, Arabia Saudită se gândeşte să suspende popularul serviciu de mesagerie WhatsApp care numără aproximativ 250 de milioane de utilizatori în întreaga lume.
După Viber, Arabia Saudită vrea să blocheze WhatsApp (FAYEZ NURELDINE / AFP / Getty Images)
Mioara Stoica
19.06.2013

În timp ce lumea discută despre Datagate, Arabia Saudită se gândeşte să suspende popularul serviciu de mesagerie WhatsApp care numără aproximativ 250 de milioane de utilizatori în întreaga lume.

După închiderea Viber-ului, Comisia pentru Telecomunicaţii şi Tehnologia Informaţiei din Riad ar putea interzice aplicaţia WhatsApp. Acest lucru ar putea avea loc în următoarele două săptămâni, înainte de începerea Ramadanului.

Server care monitorizează toate activităţile

Potrivit unui raport al ziarului saudit Al Eqtisadiya, este posibil ca regulile impuse de Riad să nu fie acceptate de compania americană care administrează aplicaţia. De fapt, autorităţile care controlează regiunea susţin că au dificultăţi să controleze traficul pe platformele de mesagerie instantă în afara acordurilor naţionale privind telecomunicaţiile. Legea ţării prevede că agenţiile guvernamentale trebuie să aibă acces la serverul care monitorizează continuu toate activităţile celor înregistraţi.

Tensiunile sociale şi Turcia

Potrivit analiştilor, în spatele motivelor administrative birocratice ale Riadului ar fi încercarea de a controla comunicaţiile şi tensiunile sociale. În special în lumina a ceea ce se întâmplă în Turcia.

"Dacă WhatsApp nu va îndeplini cererile noastre, vom fi nevoiţi să intervenim înainte de 9 iulie (data începerii Ramadanului)", a declarat guvernatorul Abdullah Al-Darrab publicaţiei Arab News.

În luna martie Guvernul saudit le-a dat termen de o săptămână lui Viber, Skype şi WhatsApp pentru a se conforma cu normele interne, respectiv de a crea un server local pentru a permite autorităţilor să monitorizeze conţinutul mesajelor. Companiile nu au acceptat însă aceste condiţii. Acum, după două luni, organismele de supraveghere au trecut la fapte. Pe 5 iunie, Riad a interzis serviciul Viber care permite apeluri gratuite, trimiterea de mesaje instant şi descărcarea de fişiere gratuite de pe internet.

Arabia Saudită este o ţară foarte închisă, iar controlul guvernamental asupra informaţiilor este foarte sever. Cu toate acestea, în ultimii ani, ca niciodată până acum, opoziţia a fost capabilă, utilizând reţeaua, să-şi facă auzită vocea atât în interiorul cât şi în afara ţării, iar numerele o pot arăta mult mai bine decât orice altceva. Între 2011 şi 2012, numărul de utilizatori din Arabia Saudită ai reţelei sociale a crescut cu 3.000%. Astăzi, mai mult de trei milioane de saudiţi fac schimburi de idei şi opinii pe Twitter, ceea ce generează 50 de milioane de tweet-uri în fiecare lună.

Avocatul Abu Al Khair, al cărui cont a fost spart de mai multe ori de activişti pro-guvernamentali, este încrezător: "Este prea târziu pentru a opri valul - explică el - astăzi, dacă vrei să înţelegi în ce parte merge Arabia Saudită urmăreşti cele mai populare hashtag-uri. Chiar dacă s-ar închide Twitter, oamenii ar găsi noi modalităţi de a vorbi. Bariera fricii este ruptă, nu există cale de întoarcere".

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor