Aproape jumătate dintre americani au acum o părere pozitivă despre socialism
Karl Marx credea că „democraţia este calea către socialism”. Se pare că socialiştii au găsit o generaţie de naivi dispuşi să le creadă discursul fără temei istoric şi plin de fantezii. Un nou sondaj arată că 43% dintre oameni au acum o părere pozitivă despre socialism. Un procent uimitor de 65% dintre democraţi au o părere pozitivă. Socialismul este acum la modă în rândul stângii, potrivit lui Jonathan Turley.
Asemenea modei vestimentare, dacă aştepţi suficient de mult, socialismul tinde să revină la modă în rândul generaţiilor care nu au nicio amintire despre eşecurile din trecut. Cu toate acestea, este o tendinţă uimitoare într-una dintre cele mai prospere naţiuni de pe Pământ, care a supravieţuit unei istorii pline de eşecuri ale sistemelor socialiste şi comuniste.
A apărut o nouă ambalare atrăgătoare a socialismului, cu lideri precum Zohran Mamdani care se oferă să-i înveţe pe oameni despre „căldura colectivismului”. Socialiştii Democraţi din America atrag alegătorii cu discursuri de genul „Imaginaţi-vă sfârşitul capitalismului”. Aceste cuvinte le promit alegătorilor că există o lume nouă şi curajoasă, fără proprietari, fără datorii, fără ore de muncă obligatorii, iar „hrana, educaţia, energia, medicamentele şi transportul... sunt bunuri şi utilităţi comune”.
Ceea ce este incredibil este faptul că mulţi cred această promisiune.
Este, de asemenea, ironic că acest lucru se întâmplă nu doar la cea de-a 250-a aniversare a Declaraţiei de Independenţă, ci şi la cea de-a 250-a aniversare a publicării lucrării lui Adam Smith, Avuţia naţiunilor.
Aşa cum scriu în Furia şi Republica
„Deşi nu a vizitat niciodată Statele Unite, teoriile sale păreau esenţial americane pentru mulţi dintre cei din generaţia sa. Pentru o revoluţie declanşată de tarife şi alimentată de evenimente precum Boston Tea Party, principiile generale ale lui Smith se citeau ca o versiune economică a cărţii 'Common Sense'. Era un fel de declaraţie de independenţă nu doar faţă de politica britanică a mercantilismului (care punea accentul pe exporturile britanice în detrimentul importurilor), ci şi faţă de controalele economice asupra productivităţii individuale şi a autodeterminării...
Pe scurt, Smith era considerat în primul rând un teoretician politic, iar teoriile sale economice erau strâns legate de viziunea sa asupra libertăţilor naturale ale umanităţii. El vedea capitalismul ca un sistem eliberator pentru indivizi, care le permitea să dispună de bogăţia şi resursele necesare pentru a-şi urma propriile căi alese. În schimb, el considera controalele şi subvenţiile guvernamentale ca forme de control şi, potenţial, forme de suprimare a voinţei umane. Dacă oamenii vor să fie cu adevărat liberi, trebuie să dispună de resursele necesare pentru a-şi exercita acea libertate. Ajutorul social acordat de guvern poate deveni un fel de servitute sau, cel puţin, un subterfugiu pentru cetăţeni. Dacă aceştia depind de guvern, nu sunt niciodată cu adevărat liberi.”
Cartea compară multe dintre aceste propuneri cu politici identice ale mişcării iacobine din timpul Revoluţiei Franceze. Atât Revoluţia Americană, cât şi cea Franceză au izbucnit în aceeaşi perioadă, dar una a devenit cea mai veche democraţie din lume, în timp ce cealaltă s-a transformat în „Regimul Terorii”, îmbibat de sânge.
De remarcat că iacobinii au promovat acelaşi sistem unicameral pe care îl susţin acum socialiştii, precum şi atacuri împotriva celor bogaţi.
DSA este descendentul direct al iacobinilor în încercarea de a distruge instituţiile moderatoare şi de a înlocui preşedintele şi judecătorii cu personalităţi alese democratic de un Congres compus exclusiv din Camera Reprezentanţilor.
La fel ca în cazul iacobinilor originali, cei care cer aceste schimbări nu sunt clasa muncitoare, ci profesori, analişti şi tineri alegători cu studii superioare.
Ducând această analogie la un nivel mai ameninţător, un alt sondaj arată că aproximativ 60% dintre democraţi ar susţine acum o lovitură de stat militară pentru a-l înlătura pe preşedintele Donald Trump.
Reîntoarcerea socialismului este ca reapariţia blugilor cu talie joasă. Rămâi uimit de oricine crede că aceasta este o teorie demnă de urmat după eşecuri constante şi catastrofale. De mult uitat este dezastrul guvernului socialist al lui Francois Mitterrand din Franţa.
Cel mai recent, prim-ministrul Andy Burnham a condamnat politicile de privatizare ale lui Margaret Thatcher: „Ţara a cedat controlul asupra elementelor esenţiale – locuinţe, apă, energie, transport – şi a lăsat oamenii expuşi la costuri mai mari.” Ceea ce nu menţionează el este că ea a urmat prăbuşirii politicilor socialiste sub prim-ministrul laburist James Callaghan în 1977-1978, în timpul aşa-numitei „ierni a nemulţumirii”, despre care discut şi eu în carte.
Poate că Marx avea dreptate până la urmă: „Istoria se repetă, prima dată ca tragedie, a doua oară ca farsă.”
