Andrian Candu: Până la mijlocul lunii februarie BNM s-ar putea să aibă guvernator
alte articole
Preşedintele parlamentului a menţionat că până la mijlocul lunii februarie, când urmează să ajungă la Chişinău o Misiune a Fondului Monetar Internaţional (FMI), posturile de guvernator, prim-viceguvernator şi viceguvernator al BNM vor fi deja ocupate. Mai mult, la acel moment Banca va dispune de o conducere cu drepturi depline.
„Sunt câţiva candidaţi. Aştept începutul şedinţelor plenare. Discuţii deja cu unele grupuri parlamentare le-am iniţiat şi sper foarte mult ca la mijlocul lunii februarie, înainte de a veni la Chişinău Misiunea tehnică a Fondului Monetar Internaţional, să avem deja noul guvernator şi nu doar noul guvernator, dar mai sunt poziţii vacante de prim-viceguvernator şi viceguvernator al Băncii Naţionale, în aşa fel încât să avem echipa Băncii Naţionale deja instalată şi gata pentru provocările care sunt legate de sectorul financiar bancar şi negocierile cu FMI”, a declarat Andrian Candu, citat de Realitatea.md.
Deşi şi-a dat demisia din funcţia de guvernator al Băncii Naţionale, Dorin Drăguţanu continuă să îndeplinească sarcinile respective la BNM „în toate activităţile”.
„Luna februarie ar fi ţinta pentru aprobarea sau numirea guvernatorului căci timp mai mult nu avem şi e cazul să avem un guvernator. Plus că e şi un angajament al guvernatorului actual, domnul Dorin Drăguţanu, şi colegul său Marin Moloşag. Ei sunt la muncă în toate activităţile, dar fiind în procedură de plecare, totuşi e dificil să te concentrezi pe anumite politici. Ei îşi fac treaba foarte bine, dar ar trebui să fie şi o anumită previziune şi stabilitate”, a precizat şeful legislativului.
Sub pretextul că nu a primit încă acceptul de la persoanele la care se referă, Candu a refuzat să dezvăluie numele acestora.
„Oamenii erau în aşteptare să vadă ce se întâmplă şi la nivel politic. Căci, contează pentru ei, care sunt poate de o orientare occidentală, ce fel de majoritate e în Parlament şi unde se mişcă Republica Moldova, în ce direcţie. Ei sunt aşa cum am menţionat de stofă occidentală şi nu ar vrea să fie guvernatori într-o ţară în care direcţia este integrarea euroasiatică şi nu în Uniunea Europeană”, a adăugat Andrian Candu.
Amintim că Dorin Drăguţanu a demisionat din funcţia de Guvernator al BNM, la 21 septembrie 2015, motivând că această decizie ar fi „un răspuns impus de unii politicieni care ne-au presat să demisionăm pentru că nu ar fi găsit motivele legale pentru a ne demite în Parlament. De aceea au ales această metodă murdară. Timpul va arăta cine stă în spatele acestor atacuri.”
De menţionat că Drăguţanu şi-a dat demisia cu câteva zile înainte să ajungă FMI la Chişinău, astfel că membrii FMI aflaţi deja în Moldova nu au avut cu cine purta discuţii asupra noului acord de împrumut pentru Moldova şi nici cu cine să semneze memorandumul. Totuşi, potrivit premierului de atunci, Valeriu Streleţ, documentul va putea fi semnat doar după numirea unui guvernator la BNM.