Andreea Paul: Ponta – "il capo di tutti capi" în escrocheria deceniului, Rompetrol

Liberalii readuc din nou în atenţia publică cea mai mare "escrocherie" a deceniului - 'Năstase-Ponta-Rompetrol'.
Andreea Paul (Epoch Times România)
Andrei Pricopie
03.03.2016

Guvernul PSD condus de Victor Ponta a şters efectiv o datorie a Rompetrol către statul român de circa 600 de milioane de dolari, iar ţara noastră a pierdut practic şansa de a-şi recupera datoria, a declarat miercuri, în cadrul unui comunicat de presă, prim-vicepreşedintele PNL Andreea Paul.

"Ponta dă lecţii de mafiotism politic, Dumitraşcu sare dintr-o poziţie decizională strategică în alta, Teodorovici cere demisii celor care sunt chemaţi să-i repare netrebniciile, iar Zgonea amână dezbateri parlamentare esenţiale şi nu vrea să accepte o comisie parlamentară de anchetă în legătură cu escrocheria deceniului 'Năstase-Ponta-Rompetrol'. Aceşti ucenici şi-au depăşit maestrul Năstase.

Niciunul nu este chemat să răspundă la întrebarea: de ce nu a recuperat statul român datoria de aproape 600 de milioane de dolari de la Rompetrol Group? Datoria Rompetrol echivalează cu pagubele generate de corupţie şi deconspirate de către DNA în anul 2015. De ce nu beneficiază românii de nicio leţcaie din aceste datorii, de niciun ban din fondul de investiţii promis de guvernul PSD, de niciun loc de muncă nou creat promis?", a precizat Andreea Paul.

În opinia prim-vicepreşedintelui PNL, cazul Rompetrol este simbolul Eşecului guvernării PSD, al tranzacţiilor controversate şi neconstituţionale ale PSD, al fugii de răspundere.

Reacţia Andreei Paul vine după ce miercuri s-a amânat dezbaterea în plenul Parlamentului a raportului de respingere a "Proiectului de lege privind aprobarea Memorandumului de Înţelegere încheiat între statul român şi Rompetrol Group N.V. semnat în 15 februarie 2013". Este vorba de raportul comun al comisiilor parlamentare juridice şi economice. Nu se ştie cât va dura amânarea.

"Curtea Constituţională a declarat această "tranzacţie PSD" şi tentativa PSD de legiferare a ei în Parlament ca fiind neconstituţională încă din noiembrie 2013. PNL a cerut înfiinţarea unei Comisii de anchetă parlamentară pentru datoria Rompetrol încă de la mijlocul anului 2015 şi nici până azi nu avem avizul conducerii Camerei Deputaţilor dominate de către PSD.

Această comisie de anchetă ar trebui să verifice modul în care Guvernul Ponta a apărat interesele naţionale în ceea ce priveşte recuperarea datoriilor de aproape 600 de milioane de dolari de la Rompetrol. 95 de parlamentari au semnat această solicitare. Fondul de investiţii promis de guvernul PSD şi Rompetrol Grup rămâne o iluzie deşartă, atâta timp cât nu s-a realizat tranzacţia de 200 milioane de dolari.

Memorandumul prevedea ca Rompetrol să realizeze o investiţie de 1 miliard de dolari, în 7 ani. Până acum, fondul de investiţii nu a fost creat şi statul român nu a beneficiat de niciun leu. Ministerele de linie sunt complet blocate la nivel politic în cazul Rompetrol", a subliniat Andreea Paul.

Ce întrebări ridică liberalii

1. De ce statul român nu a încasat niciun leu din datoriile Rompetrol sub guvernul Ponta?

2. Care sunt companiile îndatorate statului român care vor beneficia de acelaşi tratament şi mecanism de ştergere a datoriilor?

3. De ce premierul Ponta nu a salvat Oltchim şi un oraş întreg, Râmnicu Vâlcea, ştiut fiind că are o poziţie strategică şi că datoriile de 600 de milioane de dolari încasate de la Rompetrol ar fi fost suficiente pentru salvarea Oltchim?

4. Este legal, cine răspunde, pentru stingerea prin memorandum a litigiilor aflate pe rolul instanţelor de judecată dintre Ministerul Finanţelor Publice şi Rompetrol Group? De ce Rompetrol Group nu şi-a respectat angajamentul de a demara investiţii de sute de milioane de dolari?

5. Care sunt implicaţiile acordurilor încheiate între statul român reprezentat de Dumitraşcu-OPSPI (numit în consiliul de administraţie al Rompetrol Rafinare după semnarea Memorandumului, după care a fost mutat la Petrom ş.a.m.d.) şi Ponta - guvernul PSD cu Rompetrol Group?

"Paşii escrocheriei deceniului, Rompetrol"

"Orice deţinător vremelnic al vreunei funcţii publice este obligat să apere interesul statului înainte de orice. În problema Rompetrol, fostul premier Ponta şi echipa desemnată pentru negociere, în cunoştinţă de cauză, ilegal, şi minţind de mai multe ori, nu au apărat interesul statului român. Rezultatul acestui comportament îl cunoaşteţi: statul român nu a încasat niciun leu din datoria de 516 mil euro, adică aproape 600 mil de dolari.

Minciuna premierului Ponta cu care a încercat să acopere această nemernicie, şi anume crearea fondului de investiţii, s-a dovedit un fum în ochii tuturor. Românii nu au văzut niciun dolar din fondul de investiţii promis de 1 mld. de dolari. Reamintesc că această companie, Rompetrol, a fost avantajată de două ori în 10 ani, de către premierii Năstase şi Ponta. De aceea am numit-o în plenul Parlamentului "escrocheria deceniului Năstase-Ponta", a continuat Andreea Paul.

Prim-vicepreşedintele PNL a ţinut să facă o scurtă istorie a acestei "tranzacţii controversate" a statului român, având drept rezultat "prejudicierea" bugetului de stat al României:

În septembrie 2003, datoriile Rompetrol către statul român se ridicau la 570 milioane euro din neplata impozitelor şi taxelor. Premierul Năstase a luat decizia să transforme aceste datorii în obligaţiuni, în 2003, prin lege.

În august 2010, cu 20 de zile înainte de împlinirea termenului de 7 ani pentru răscumpărarea obligaţiunilor sau pentru conversia lor în acţiuni, Rompetrol a înţeles să achite o tranşă de 54 mil euro din datoria iniţială. Astfel, a rămas în discuţie o datorie nerăscumpărată de statul român de 516 mil euro, adică aproape 600 mil dolari.

Pe baza Codului de procedură fiscală, în septembrie 2010, ANAF a impus măsuri asiguratorii pe bunurile şi acţiunile societăţii. Rompetrol a atacat în instanţă la Tribunalul Constanţa.

Premierul Ponta a renunţat la judecată, la aceste litigii ale statul român pentru recuperarea datoriilor de la Rompetrol prin suspendarea procesului cu câteva zile înainte de decizia definitivă a instanţei. Cum a făcut asta? Semnând un memorandum în februarie 2013 în numele Guvernului PSD cu Rompetrol Group prin care accepta să nu mai pupe aproape 600 milioane de dolari, contra unei 'promisiuni' de investiţii de un miliard de dolari, de la bun început fantasmagorice şi fără nicio clauză punitivă.

Timp de un an, Guvernul Ponta s-a chinuit să dea cât de cât o formă legală Memorandumului privind Rompetrol prin care statul renunţa la recuperarea creanţei de 600 milioane de dolari.

Mai întâi a încercat să forţeze Parlamentul să voteze o lege, diluând responsabilitatea guvernamentală printr-o lege dată cu dedicaţie pentru o tranzacţie comercială. Această tentativă a fost contestată la Curtea Constituţională şi declarată neconstituţională.

La sfârşitul lunii mai a anului 2015, Rompetrol a cerut intrarea în insolvenţă. Au fost refuzaţi de Tribunalul Bucureşti.

"Repet, Guvernul PSD condus de Victor Ponta a şters efectiv o datorie a Rompetrol Group către statul român de circa 600 de milioane de dolari. De atunci, singurul efect al Memorandumului a fost că Rompetrol a scăpat de litigiile cu statul a căror miză erau cele 600 milioane dolari. În rest, statul nu s-a ales cu nimic: nici cu cedarea unor acţiuni contra 200 milioane de dolari, nici cu fondul de investiţii de 1 miliard de dolari.

Din contră, statul român a pierdut şansa de a recupera cele 600 milioane dolari, în pofida declaraţiilor pozitive de intenţie ale Rompetrol care au anunţat public că sunt dornici să acopere o parte bună din gaură. Memorandumul a fost atât de prost făcut de către Guvernul Ponta încât nu prevede vreun termen pentru ca acţionarul majoritar al Rompetrol să-şi îndeplinească promisiunile şi nici vreo clauză sancţionatorie în cazul nerespectării acestor angajamente.

Mai ţineţi minte cum ne spunea Victor Ponta că cei care contestă legalitatea unui astfel de demers se opun, de fapt, "unui mare proiect de investiţii". În realitate, unei mari escrocherii PSD", a mai precizat Andreea Paul.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor