Mircea Geoană - "Ce nu s-a spus la bilanţul DNA"
alte articole
Într-un articol publicat pe blogul Adevărul, senatorul Mircea Geoană, preşedinte al Partidului Social Românesc, a vorbit despre "ce nu s-a spus la bilanţul DNA" pe anul 2015.
"Ce nu s-a spus însă la bilanţul DNA? Că nu toată lumea este fericită cu această situaţie. Că există o coaliţie informală, dar reală, în majoritatea partidelor politice tradiţionale împotriva acestei stări de fapt. Că la primul moment prielnic, una, mai multe sau toate propunerile de amputare a forţei şi independenţei justiţiei deja prezente pe agenda legislativă vor fi activate. Că voturile date în Parlament împotriva cererilor DNA în cazurile Ponta, Şova, Vosganian, Udrea sau Mădălin Voicu nu sunt întâmplătoare. Ele indică o puternică rezistenţă la schimbarea vechilor năravuri şi privilegii.
De la votul ostentativ al domnului Tăriceanu în cazul Oprea la semnalul discret dat de Liviu Dragnea în nenumărate situaţii similare, la declaraţiile frontale împotriva instituţiilor care susţin lupta anti-corupţie ale lui Traian Băsescu, cei ameninţaţi de acţiunea DNA se regrupează. Această coaliţie a răului este adevăratul duşman al României şi nu "binomul", "sistemul", americanii sau Bruxelles-ul", scrie Mircea Geoană.
Ce nu s-a mai spus la bilanţul DNA? "Că rezultatele notabile ale instituţiei nu antrenează automat o scădere semnificativă a nivelului corupţiei din jurul banului public şi că elementul de disuasiune este departe de a produce efectele scontate."
În opinia lui Mircea Geoană, Sistemul se reorganizează, iar la alegerile locale vedem deja succesorii direcţi ai actorilor temporar incapacitaţi de acţiunea justiţiei, reproducând schemele tradiţionale de căpuşare şi sifonare a banului public.
Pentru a citi articolul integral intraţi aici.