Analiza lui Lăzăroiu: Dăncilă dată jos, un nou şef la PSD, Dragnea condamnat sau în ţările calde
alte articole
Condusă de actualul Guvern, România nu va face faţă atunci când va prelua Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene şi cei din PSD şi-au dat seama şi ei, susţine sociologul Sebastian Lăzăroiu - fost consilier prezidenţial, la câteva ore după ce, aflată în conferinţă de presă la Podgorica - Muntenegru, Viorica Dăncilă şi-a exprimat bucuria de a fi în prima sa vizită în Pristina, capitala statului Kosovo, nerecunoscut diplomatic de statul român.
România nu va trebui însă să treacă prin aşa ceva, crede Sebastian Lăzăroiu, în opinia căruia Dăncilă va fi schimbată înainte ca România să preia Preşedinţia Consiliului UE iar PSD va avea un nou preşedinte, căci Dragnea ori va fi condamnat la închisoare, ori fuge din ţară.
Cât despre ce se va întâmpla sau, ce ar trebui să se întâmple în România, potrivit lui Lăzăroiu, preşedintele Iohannis ar trebui să organizeze un referendum pentru a repara ce s-a stricat în ultima perioadă, PNL-ul a ajuns la finele unei epoci şi va avea o surpriză de proporţii la europarlamentare unde nu va obţine mai mult de 18%. Vom asista în schimb la ascensiunea USR, a partidului lui Cioloş şi inclusiv a formaţiunii lui Victor Ponta care va avea ceva de spus.
Redăm principalele declaraţii făcute de Sebastian Lăzăroiu la finele ultimei ediţii a Rezistenţa 360.
România nu va face faţă preluării Preşedinţiei Consiliului UE având în frunte actualul Guvern. Dăncilă va fi înlocuită
România nu va face faţă, evident (preluării Preşedinţiei Consiliului UE n.r.)! Cred că şi cei din PSD şi-au dat seama. Din informaţiile pe care le mai am şi eu din tabăra lor sunt mulţi oameni cu capul pe umeri şi înţeleg că nu poţi să vii nici cu asemenea premier nici cu unii dintre actualii miniştri într-un format european şi cu o misiune atât de grea. Nu putem intra cu Guvernul Dăncilă la 1 ianuarie 2019 şi, dacă mă întrebaţi pe mine, cred că sunt şanse puţine să intrăm. Probabil va fi tot un guvern PSD dar cu un alt premier ceva mai capabil şi mai luminat decât doamna Dăncilă care, repet, noi râdem de ea, probabil nici ea nu se simte bine când toată lumea râde de ea, dar în fond nu o obligă nimeni să stea acolo, probabil, în afară de Dragnea...
Eu cred că ea e dispusă să facă pasul înapoi.. Acum e ţinută ea un pic... de ce zic asta? Când a fost povestea cu ordonanţa pe amnistie şi graţiere, vă spun un lucru pe care l-am auzit dar sunt informaţii pe care le au şi alţii, ea şi-a dat seama că nu doar cei din opoziţie o consideră incapabilă şi marionetă ci şi chiar colegii de partid şi nu doar colegii ci şi binefăcătorul ei, Liviu Dragnea. A văzut pe pielea ei că Dragnea o consideră o păpuşă care are o mână şi trebuie să semneze. Şi nu i-a plăcut nici ei.
Cum se va produce plecarea Vioricăi Dăncilă din fruntea Guvernului?
Probabil că i se va retrage sprijinul politic şi ea va demisiona. Cred că va fi uşurată când va demisiona şi partidul va propune un alt premier. (...) În momentul acela, Dragnea va fi istorie.
Dragnea ori dispare din ţară, ori e condamnat
Justiţia şi-a spus cuvântul, rămâne doar ca Dragnea să înţeleagă că e un joc de-a şoarecele şi pisica, doar că gheara pisicii i-a agăţat deja coada. Trebuie doar să simtă gheara. Eu cred că o simte! El nu mai are scăpare. Din punctul meu de vedere cea mai bună variantă pentru el ar fi să - cum au făcut şi alţii înaintea lui - să plece din ţară. Dar nu mai are mult timp pentru asta.
(...) Ăsta ar fi scenariul cel mai optimist pentru Dragnea, pentru că scenariul cel mai pesimist e ca în septembrie, când se redeschide dosarul Teldrum, care va fi la Înalta Curte şi probabil ei vor decide redeschiderea, procurorii vor dispune control judiciar cu interdicţie de a părăsi ţara şi atunci Dragnea va rămâne ca un şoricel într-o cuşcă. Închis.
Există, însă, încă ameninţarea amnistiei şi graţierii. Florin Iordache a anunţat o posibilă sesiune extraordinară parlamentară
Da, rămâne cumva pericolul ăsta dar în continuare cred că Viorica Dăncilă nu va face jocul lui Dragnea şi nici aliaţii de la ALDE, cred că şi ei se vor... în ciuda cântecului de sirenă cu Tăriceanu, candidatura comună în 2019, nu cred, cred că cei de la ALDE vor refuza jocul cu OUG pe amnistie şi graţiere. Şansele lui Dragnea sunt foarte-foarte mici ca în momentul ăsta să îşi rezolve problemele pe care le are.
Ce se va întâmpla după debarcarea lui Dragnea, în condiţiile în care mulţi oameni spun că PSD-ul suferă de microbul totalitarismului
Dragnea a încercat ce nu a încercat nimeni în România în ultimii 30 de ani, e ultimul eşec al PSD-ului, ei nu sunt la prima tentativă, ei tot aşa s-au coalizat cu Voiculescu, cu Vântu şi au încercat să rezolve tot felul de probleme, au încercat să acapareze statul cu pârghiile astea, cu mogulii de presă, şi au eşuat. Acum au încercat cu Dragnea, urcându-se pe valul ăsta popular şi dacă şi asta va fi un eşec cred că partidul ăsta va începe încet - încet să accepte că statul ăla paralel de care vorbeşte Dragnea este de fapt statul român şi statul român aşa trebuie să se comporte atunci când este agresat de un partid politic sau de un politician, sau de un mogul sau... Cred că este un proces de învăţare prin eroare, tot încerci, încerci, nu-ţi iese, şi la un moment dat înţelegi că ăsta este cadrul în care te învârţi şi trebuie să îl respecţi. Aici depinde foarte mult şi de liderii care vor veni de acum înainte la PSD. Eu cred că ei pot la un moment dat să producă ceva mai bun decât au produs în ultimii 20 de ani.
Decizia CCR vizând revocarea şefei DNA schimbă regimul în România. Este nevoie ca Iohannis să organizeze un referendum
Decizia CCR (vizând revocarea şefei DNA) mi se pare foarte gravă pentru că practic schimbă regimul din România, care era un regim echilibrat, semi-prezidenţial, semi-parlamentar, era un echilibru. Cumva se duc spre un regim parlamentar fără să fi fost nimeni de acord, adică nu s-a votat la un referendum pentru aşa ceva. Şi atunci, reparaţia nu poate veni decât printr-un referendum pe care ar trebui să îl iniţieze Iohannis, mai ales că a cerut deja asta Parlamentului, a început demersurile, el trebuie doar convocat.
(Referitor la respectarea deciziei CCR n.r.) Iohannis nu avea ce să facă... Iohannis nu mai avea ce să facă după ce s-a dat decizia. A, avea ce să facă înainte să se dea decizia, dar nu a făcut, pentru că a tot lăsat să i se ia din atribuţii, a tot lăsat.. Plus că eu am mai zis, un preşedinte are şi alte pârghii în afară de cele publice prin care poate să influenţeze anumite decizii în instituţii. Şi de multe ori nu e ceva nelegitim. Un preşedinte poate să discute cu judecătorii CCR, nu înseamnă să îi ameninţe sau să .. pur şi simplu să încerce să îi convingă că o anumită decizie poate să aibă un efect devastator asupra regimului şi asupra democraţiei din România. Dar el nu a folosit, a fost comod, a ajuns până acolo şi n-a mai avut ce să facă, a trebuit să respecte decizia CCR. Dar referendumul e obligatoriu, pentru că s-a creat deja precedentul. El e lipsit de această putere şi va fi lipsit inclusiv de puterea de a face parte din mecanismul de numire a procurorilor şefi. El poate să-şi restaureze această putere printr-un referendum.
Reaşezarea pieselor pe scena politică. PNL e la sfârşitul unui ciclu istoric
Eu cred că partidele astea vor găsi făgaşul.. aici trebuie spus un lucru legat de PNL. PNL e un pic la sfârşitul unui ciclu istoric, ei încă nu realizează asta, se îmbată cu apă rece, cu scoruri de astea de douăzeci şi, 30%, cum a fost şi după fuziunea cu PDL. Ei nu mai sunt un partid nici măcar de 20%. Ei vor avea o mare surpriză la europarlamentare când vor lua probabil un pic mai mult decât USR-ul, ei vor fi undeva la 16, 17, maxim 18%. Dar repet, nu e neapărat vina lui Orban sau vina lui Blaga... pur şi simplu s-a născut un alt electorat care vrea un alt tip de figură, un alt tip de politică, care vrea implicare mult mai... Un electorat care apreciază mai mult gălăgia pe care o face USR-ul în Parlament. Alţii spun, domnule, nu e normal, dar ei apreciază asta, arată un fel de a te lupta, că strâng semnături pentru Fără Penali, electoratul apreciază mai mult asta decât un PNL anchilozat, cu politica de pe vremuri, de la începutul anului 20, cu combinatori interni. Că asta se întâmplă şi acum, nu vă imaginaţi că e mare revoluţie în PNL. Blaga vrea un loc de europarlamentar pentru el şi încă vreo două locuri pentru doi de la PDL şi vor să îl forţeze pe Orban să le dea locurile respective, deci nu e nimic spectaculos. (...)
Viitorul e USR, partidul lui Cioloş şi cred că şi partidul lui Ponta. Cred că Ponta va avea iarăşi o schimbare la faţă, eu cred că a învăţat din greşelile trecutului şi o să fie undeva la centru stânga şi el s-ar putea să aibă o construcţie interesantă. Nu de mare amploare, dar undeva la un 7-8%, o să aibă şi el un cuvânt de spus.
Ce ar trebui să facă cetăţenii pentru a avea o ţară condusă aşa cum îşi doresc?
Protestele sunt bune şi chiar au folosit. Dar votul e cel mai important. E important să iasă la vot doar dacă sunt reprezentaţi (...) Dar acum e mult mai greu să spui că eşti nereprezentat. Îl ai pe Ponta de exemplu, pe partea stângă, pe Tăriceanu, tot aşa, ai USR, ai mişcarea lui Cioloş, PMP-ul, ai oferta mult prea mare să spui - nu mă reprezintă.
Votaţi pe cei care vă reprezintă. Uitaţi-vă ce spun ei şi dacă ce spun ei e ce gândiţi voi, atunci înseamnă că trebuie să-i votaţi. Dar uitaţi-vă şi la faptele lor, că PSD în campanie n-a vorbit de amnistie de graţiere în 2016 şi uitaţi-vă ce au făcut cei care... dacă sunt noi, avantajul lor, că nu ştii... dar şi în Opoziţie se pot face lucruri. Şi USR a demonstrat că poate. Şi PNL a demonstrat că se pot face lucruri în Opoziţie. Deci fapte şi ce îţi spun oamenii ăia.