An electoral. PNL va iniţia o lege care să-i lase fără mandat pe parlamentarii condamnaţi

PNL promite un proiect de lege care să îi lase pe parlamentarii condamnaţi fără mandatele de deputaţi şi respectiv senatori.
Alina Gorghiu
Alina Gorghiu (Eugen Horoiu/Epoch Times)

Liberalii vor depune o iniţiativă legislativă prin care vor cere modificarea Regulamentului Camerei Deputaţilor şi Senatului astfel încât deputaţii şi senatorii condamnaţi de instanţe să rămână fără mandate.

"Concluzia Biroului Politic Naţional a fost aceea de a promova încă de astăzi, pentru că am reuşit să strângem semnăturile, iniţiativele legislative care aduc această poziţionare identică între aleşii locali care sunt condamnaţi şi parlamentarii care sunt condamnaţi, indiferent de modalitatea în care îşi exercită privaţiunea de libertate, adică în închisoare efectivă sau cu suspendare", a declarat luni Alina Gorghiu, citată de Agerpres, în cadrul conferinţei de presă.

Proiectele privind Statutul deputaţilor şi senatorilor şi hotărârile de modificare a regulamentelor Camerei Deputaţilor şi Senatului vor fi depuse luni sau cel mai târziu marţi, a mai precizat Gorghiu.

Reamintim în context că la începutul lui 2015 presa atrăgea atenţia că 1 parlamentar din zece este condamnat, urmărit penal sau trimis în judecată într-un dosar.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne