Amnesty Internaţional: Încălcări îngrozitoare ale drepturilor omului în Mali
alte articole
Într-un nou document publicat vineri, Amnesty Internaţional a raportat că în Mali zeci de persoane, inclusiv civili, au fost torturaţi şi ucişi sau sunt dispăruţi de când armata franceză a intervenit în Mali, în urmă cu cinci luni, relevând astfel un tablou sumbru, înaintea implementării, luna viitoare, a forţei de menţinere a păcii a Naţiunilor Unite.
Amnesty Internaţional a efectuat o misiune în Mali în lunile mai şi iunie, documentând zeci de cazuri de deţinuţi, arestaţi sub suspiciunea de a avea legături cu grupurile armate şi supuse la tratamente groaznice de tortură. Organizaţia pentru drepturile omului a înregistrat, de asemenea, mai mult de 20 de cazuri de execuţii extrajudiciare şi de dispariţii forţate.
Delegaţii de la Amnesty Internaţional au fost în măsură să întâlnească peste 80 dintre cei 200 de bărbaţi deţinuţi în închisoarea centrală din capitala Bamako, care au fost acuzaţi în mare majoritate de terorism şi de alte infracţiuni.
Mulţi dintre ei au raportat că au fost supuşi la tratamente de tortură, iar unii au raportat că nu au primit îngrijirile medicale necesare. Mulţi dintre aceştia aveau încă urme de arsuri şi tăieturi pe spate, pe piept şi urechi.
În aprilie, cinci prizonieri au murit, majoritatea lor datorită condiţiilor de detenţie teribile şi lipsei de îngrijire medicală.
Akassane Ag Hanina a fost arestat în Timbuktu şi transferat la închisoarea centrală din Bamako, la 4 aprilie. Şapte zile mai târziu, a murit.
Înainte de a muri, a povestit celorlalţi deţinuţi cum a fost bătut de militarii din Timbuktu. Un coleg prizonier a declarat pentru Amnesty Internaţional: "El le-a spus poliţiştilor că este bolnav, dar aceştia l-au ignorat şi nu i-au dat medicamentele necesare. Cu o noapte înainte de a muri, am cerut ajutor, dar nimeni nu s-a arătat până în dimineaţa următoare, când el era deja mort".
Când Amnesty Internaţional a vizitat închisoarea, a găsit mai mulţi copii-soldaţi, unii chiar în vârstă de 13 ani, închişi împreună cu adulţii.
Autorităţile din Mali au recunoscut că au fost comise încălcări ale drepturilor omului şi că, în unele cazuri, au fost lansate investigaţii, dar până acum nimeni nu a fost adus în faţa justiţiei.
Amnesty Internaţional şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la faptul că armata franceză, precum şi trupele dell'Afisma (compus din militari din unele ţări din Africa de Vest), au predat pe cei întemniţaţi autorităţilor din Mali, deşi aceştia ştiau, sau ar fi trebuit să ştie, că exista riscul de a fi maltrataţi sau torturaţi.
În timpul misiunii, reprezentanţii Amnesty Internaţional au adunat probe de răpiri şi ucideri arbitrare săvârşite de către Mişcarea pentru Unitate şi Jihad în Africa de Vest (MUJAO), împotriva civililor suspectaţi de sprijinirea forţelor armate din Mali şi a celor franceze.
Grupurile armate de opoziţie, inclusiv MUJAO şi Mişcarea Tuareg de Eliberare Naţională din Azawad sunt, de asemenea, acuzate de violenţă sexuală împotriva fetelor şi femeilor şi pentru a fi folosit copiii pentru a transporta arme, la gătit şi în punctele de control. Unii copii au fost, de asemenea, trimişi pe liniile de front.
Având în vedere desfăşurarea misiunii de stabilizare a Naţiunilor Unite în Mali, spune Amnesty Internaţional, este esenţial să se asigure că soldaţii din Mali şi toate celelalte forţe armate respectă şi protejezeză drepturile omului, astfel încât oamenii care locuiesc în partea de nord a ţării să se poată simţi în siguranţă.