Amintiri din alte vieţi. Studiu de caz - copii care pretind că au fost călugări în viaţa precedentă

Universul este plin de mistere care schimbă cunoştinţele noastre actuale. În colecţia ''Dincolo de Ştiinţă'', Epoch Times adună relatări despre aceste fenomene ciudate cu scopul de a stimula imaginaţia şi de a deschide posibilităţi neimaginate până acum. Sunt ele adevărate? Dumneavoastră decideţi.

Dr. Erlendur Haraldsson, profesor emerit la Universitatea Islandei din Reykjavik, a examinat o serie de cazuri de copii care par să-şi amintească detalii din vieţile lor anterioare. În unele cazuri copii îşi amintesc că au fost călugări buddişti într-o altă viaţă. Mai mult, în unele cazuri relatările au fost înregistrate imediat după ce copii şi le-au amintit, pentru a nu le lasă să se piardă. Multe amănunte păreau să corespundă cu informaţii istorice despre monahi reali care au murit.

"Ceea ce face aceste cazuri deosebit de interesante... nu numai pretinsele amintiri, ci şi caracteristicile comportamentale pe care le afişează copii. Fiecare copil prezintă un comportament care ar fi considerat adecvat sau chiar ideal pentru călugări ", precizau în 1999, dr. Haraldsson şi Godwin Samarartne într-un studiu publicat în Jurnalul Societăţii pentru Cercetare Psihică.

Cazul Duminda Bandara Ratnayake

Duminda Bandara Ratnayake s-a născut în 1984 într-o zonă muntoasă, rurală, din Sri Lanka, cunoscută sub numele Thundeniya. Încă de la vârstă de 3 ani, Ratnayake a descris o serie de detalii despre viaţa lui precedentă.

Băiatul susţine că a fost un călugăr senior la templul Asgiriya, situat la aproximativ 25 de km de oraşul său natal curent, şi avea călugări ucenici. La un moment dat a avut o durere în piept şi a căzut la pământ, după care a murit - el a folosit cuvântul "apawathwuna", care este folosit doar pentru moartea unui călugăr.

Ratnayake susţine că avea o maşină roşie, un elefant şi prieteni în Templul Malvatta pe care obişnuia să îi viziteze. Mai mult, se pare că băiatul a avut la Asgiriya o pungă de bani şi un radio pe care le voia înapoi. (Mama lui a fost jenată să raporteze asta, pentru că acestea nu sunt elemente considerate adecvate pentru gândirea unui călugăr)

În viaţa sa prezentă, Ratnayake nu afişa niciun interes pentru joaca cu ceilalţi copii, voia doar să devină călugăr. El recita din scripturile budiste în limba veche singaleză, limbă învăţată şi folosită de către călugări. Puştiul se şi îmbrăca precum călugării, mergea la templu şi punea flori conform tradiţiei budiste şi afişa diverse comportamente similare. Era calm, senin şi detaşat. Mai mult, el i-a spus mamei sale că nu ar trebui să-i atingă mâinile (există obiceiul ca femeile să nu atingă mâinile unui călugăr).

Pe lângă membrii familiei băiatului, dr. Haraldsson a intervievat şi un călugăr local, care a observat comportamentul copilului şi care este de părere că părinţii lui nu ar fi putut să îl înveţe acest tip de comportament.

Întrebarea care se pune acum este dacă se potrivesc amintirile sale cu viaţa vreunui călugăr real. Doctorul a descoperit că Mahanayaka Gunnepana părea să fie singurul călugăr decedat care se conformează cu descrierile băiatului.

Bizar era că potrivit amintirilor altor călugări care îl cunoscuseră pe defunctul Gunnepana, acesta deţinea o maşină roşie sau poate roşu-maroniu, murise din cauza unui atac de cord şi predica adesea (nu toţi călugării predică, unii petrec mai mult timp în meditaţie). Nimeni nu ştia dacă el a avut un elefant la un moment dat în viaţa lui, dar ucenicul său şef a dezvăluit că a prins un elefant odată şi l-a dus în satul lui Gunnepana, unde călugărul mergea frecvent. Gunnepana a arătat un interes deosebit pentru acel elefant, care, de altfel, murise cu puţin timp înainte de decesul călugărului.

Călugărul nu a avut un radio, ci un gramofon. Este posibil ca Ratnayake să nu fi ştiut cum să descrie un gramofon cu un alt termen decât radio. Gunnepana era deosebit de încântat de muzică. El era considerat un călugăr virtuos care urma cu stricteţe canoanele. Toate aceste fapte par a se corela cu comportamentul şi personalitatea băiatului, precum şi cu amintirile sale.

Haraldsson consideră că este puţin probabil ca băiatul să fi învăţat toate astea de la familia sa, sau de la alte persoane cu care a venit în contact. De exemplu, deşi există o mică şansă ca el să fi învăţat versetele religioase de la radio - acestea fiind difuzate foarte devreme dimineaţa - localnicii i-au explicat lui Haraldsson că nu ştiu alţi copii care să le fi învăţat în vechea singaleză.

Cazul lui Gamage Ruvan Tharanga Perera

Gamage Ruvan Tharanga Perera s-a născut în august 1987, în districtul Kalutara din Sri Lanka. Când avea 2 ani, a început să povestească despre o viaţă anterioară în templul Pitumpke, necunoscut părinţilor săi, dar despre care aceştia au aflat ulterior că se află la aproximativ 32 de km sud de casă.

Băiatul a spus că templul avea o maimuţă de lut, o afirmaţie extrem de neobişnuită şi specifică, care a fost ulterior verificată. Nu este deloc comun ca templele să aibă statui de maimuţă.

Perera afişa multe dintre comportamentele specifice călugărilor. Ştia cum să stea în poziţia lotus, să poarte roba de călugăr, nu voia să mănânce seara (călugării ar trebui să se oprească din mâncat după-amiază), nu voia să doarmă cu mama sa (călugării nu dorm în camere cu femei), iar seara recita versete religioase. El i-a încurajat pe membrii familiei sale să facă acelaşi lucru şi chiar i-a certat că nu îl urmează. De asemenea, copilul şi-a certat tatăl când acesta a adus băutură în casă. Deşi el îi mai certa pe ceilalţi, cei care l-au cunoscut i-au spus lui Haraldsson că băiatul nu era niciodată cu adevărat supărat, ci senin.

Perera a condus ceremonii religioase pentru colegii săi, acţionând ca un stareţ. Toţi îl respectau, i-au spus doctorului profesorii lui şi unii dintre colegii săi de clasă. Ca şi în cazul Ratnayake, Perera putea cânta strofe budiste în limba veche Pali, pe care ar fi putut să o înveţe de la radio sau televizor, deşi părinţii lui cred că acest lucru este foarte puţin probabil.

Familia copilului nu era interesată de amintirile sale, nici nu l-au încurajat să vorbească despre ele. Haraldsson a descoperit cazul atunci când un reporter local a aflat despre amintirile băiatului de la un vecin al familiei.

La fel ca şi în cazul celuilalt băiat prezentat, pe Gamage nu îl interesa să se joace cu ceilalţi copii, cerea poze cu Buddha în loc de jucării, la şcoală desena imagini din viaţa lui şi voia să se îmbrace ca un călugăr.

Părinţii lui l-au dus mai târziu la templul Pitumpke. El le-a arătat repede maimuţa de lut despre care le spusese, maimuţă care nu era amplasată într-un loc foarte vizibil. Unii dintre călugări au devenit convinşi că băiatul era reîncarnarea stareţului anterior al mănăstirii, Ganihigama Pannasekhara (1902-1986).

Fostul călugăr Pannasekhara şi familia sa erau toţi vegetarieni din motive religioase, ceea ce este rar în Sri Lanka. Copilul, Perera, a insistat, de asemenea, pe o dietă vegetariană. Pannasekhara a devenit stareţ şef al districtului Colombo în 1972, ceea ce se potriveşte cu comportamentul lui Perera.

Pannasekhara a murit în ianuarie 1986, cu 17 luni înainte de naşterea lui Perera. Anumite trăsături de caracter ale lui Perera se potrivesc cu cele ale lui Pannasekhara, inclusiv puternice calităţi de lider şi dorinţa de a recita scripturile în public. Unii dintre cei de la templu au fost însă sceptici că Perera ar fi reîncarnarea fostului stareţ, pe motiv că băiatul nu i-a recunoscut pe cei pe care îi ştia Pannasekhara.

"Nu găsim uşor vreo explicaţie pentru caracteristicile sale comportamentale neobişnuite şi distincte, care sunt atât de atipice pentru un copil", au concluzionat Haraldsson şi Samarartne.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.