Ambuscada subacvatică a cormoranului moţat: când o pasăre de mare devine strateg în adâncuri

Peşteri, tuneluri şi umbre strategice: un studiu internaţional publicat în revista ştiinţifică “Behaviour” (DOI: [10.1163/1568539X-bja10356](https://doi.org/10.1163/1568539X-bja10356)) dezvăluie comportamente surprinzător de sofisticate ale cormoranului moţat mediteranean, o specie care foloseşte relieful subacvatic pentru a întinde capcane meticuloase prăzii sale rapide.

În adâncurile limpezi ale mării de la Is Arutas, în Sardinia, Italia, cercetătorii au avut parte de o descoperire spectaculoasă: un tânăr cormoran moţat mediteranean (Gulosus aristotelis desmarestii) a fost observat desfăşurând o veritabilă manevră de vânătoare planificată, folosind cu precizie de strateg militar fiecare ungher al reliefului subacvatic. Filmările arată pasărea profitând de un tunel şi de o zonă de umbră creată de o stâncă pentru a se apropia neobservată de bancuri de "aterini" — mici peşti argintii de coastă.

„Am rămas uimiţi: doar câteva minute de filmare au fost suficiente pentru a documenta un comportament niciodată observat anterior la această specie”, a declarat ornitologul Rosario Balestrieri, coordonatorul cercetării realizate prin colaborarea dintre Stazione Zoologica Anton Dohrn din Napoli, Marine Research Institute al Universităţii din Klaipeda (Lituania), grupul Subacquei per la Scienza şi Universitatea din Trieste.

Studiul, publicat în prestigioasa revistă “Behaviour”, adaugă un capitol nou la înţelegerea unei specii până de curând considerate un simplu „prădător de urmărire” sau un căutător de vietăţi ascunse pe fundul mării, vânând prin strategia cunoscută sub denumirea de „prey-flushing” — alungarea şi capturarea prăzii în mişcare.

Noua cercetare arată însă că cormoranul moţat recurge, atunci când condiţiile o permit, la o metodă mult mai sofisticată: ambuscada subacvatică. Aceasta este o strategie de vânătoare structurată în trei etape distincte, comparabile cu o tactică militară planificată. În prima fază – „herding” („adunarea prăzii”) – pasărea ghidează activ bancul de peşti, împingându-l spre bariere naturale (maluri, pietre, pereţi stâncoşi) sau pe traiectorii previzibile. Urmează apoi atacul propriu-zis, „ambush”: cormoranul se ascunde în spatele unei formaţiuni de relief, profitând de umbre sau de denivelări, pentru ca, din poziţie mascată, să lanseze un atac fulgerător la mică distanţă. În final, după atac, urmează o etapă de repoziţionare, în care prădătorul îşi recâştigă locul avantajos şi repetă manevra.

„Aceste păsări par să compenseze o vedere subacvatică limitată printr-o remarcabilă cunoaştere tactică a mediului marin, folosind fundul mării ca pe un aliat – o capcană naturală pentru a captura prăzi agile şi suspicioase”, explică autorii studiului.

Interesant este şi faptul că cercetătorii suspectează o formă subtilă de cooperare ecologică: mişcările bibanilor de mare (Dicentrarchus labrax, cunoscuţi sub denumirea de „spigole”) pot influenţa comportamentul celorlalţi peşti din banc, conducându-i involuntar către zonele de ambuscadă unde cormoranul aşteaptă.

Descoperirea marchează un pas important în înţelegerea comportamentelor cognitive şi strategice ale păsărilor marine, demonstrând că instinctul de vânătoare al cormoranului moţat implică nu doar forţă şi viteză, ci şi o rafinată inteligenţă spaţială – una care transformă relieful subacvatic într-un decor calculat al unei „operaţiuni” de pradă aproape militară.