Ambasadorul Lituaniei, despre aderarea României la Schengen
alte articole
În cadrul unei conferinţa de presă organizată luni, la Bucureşti, cu ocazia lansării Preşedinţiei lituaniene a Consiliului Uniunii Europene, ambasadorul Lituaniei Vladimir Jarmolenko şi ministrul român al Afacerilor Externe Titus Corlăţean au dezbătut aderarea României la Schengen.
”Îl voi cita pe preşedintele Lituaniei, Dalia Grybauskaite: ”Lituania susţine ferm aderarea României şi Bulgariei la Schengen, dar subliniază că toate condiţiile necesare să fie îndeplinite corespunzător”. În şapte ani şi jumătate Lituania nu şi-a schimbat poziţia privind zona Schengen. Ce înseamnă zona Schengen? Înseamnă mişcare liberă fără vize. Ce înseamnă mişcare liberă fără vize? Înseamnă că suntem cetăţeni europeni, nimic mai mult”, a precizat ambasadorul Lituaniei.
Diplomatul a scos în evidenţă diferenţa dintre statul membru Lituania şi Preşedinţia lituaniană a Consiliului UE şi a adăugat că ”nu este vorba numai de Lituania. Majoritatea statelor membre UE au fost de acord că România şi Bulgaria sunt pregătite. Sunt şi ţări care nu sunt de acord. Un principiu al Uniunii Europene, mai ales al Consiliului, nu este acela de vot, cu state pro şi state contra, ci să găsim o poziţie comună. Noi credem, ca şi dumneavoastră, că aţi făcut ce trebuia făcut, dar nu am ce să fac, nu am cum să vă ajut. Iar preşedintele meu a spus foarte clar, iar eu l-am citat pe acesta”.
Ministrul român al Afacerilor Externe, Titus Corlăţean, a susţinut că aderarea la spaţiul Schengen este un obiectiv important pentru ţara noastră: "Este o aşteptare cât se poate de legitimă, având în vedere că toate cerinţele prevăzute în aquis-ul comunitar au fost îndeplinite. Ne aşteptăm ca preşedinţia lituaniană, în acesta problemă, să ajungă la un consens bazat pe faptul că trebuie să fie respectate drepturile cetăţenilor europeni şi ne aşteptăm ca noua preşedinţie să trimită un semnal puternic în acest sens".
Ambasadorul lituanian a replicat că vor încerca să faciliteze găsirea unei soluţii în cadrul Comisiei Europene şi a anunţat că în septembrie va avea loc o întrevedere în care se va prezenta un raport, iar apoi în decembrie va avea loc o întrevedere a Consiliului European pe marginea acestui subiect.