Lansarea Preşedinţiei lituaniene a Consiliului Uniunii Europene - obiective şi direcţii principale

Ambasada Lituaniei la Bucureşti a organizat luni, în colaborare cu Reprezentanţa Comisiei Europene în România, o conferinţa de presă cu ocazia lansării Preşedinţiei lituaniene a Consiliului Uniunii Europene.
Reprezentanţa Comisiei Europene, lansarea Preşedinţiei lituaniene a Consiliului Uniunii Europene. La prezidiu, Vladimir Jarmolenko, Ambasadorul Republicii Lituania în România, Titus Corlăţean, ministrul Afacerilor Externe şi Nicolae Idu, Şeful Reprezentanţei Comisiei Europene din România (Epoch Times România)
Epoch Times România
08.07.2013

Ambasada Lituaniei la Bucureşti a organizat luni, în colaborare cu Reprezentanţa Comisiei Europene în România, o conferinţa de presă cu ocazia lansării Preşedinţiei lituaniene a Consiliului Uniunii Europene. La eveniment au fost prezenţi Vladimir Jarmolenko, ambasadorul Republicii Lituania în România, Titus Corlăţean, ministrul român al Afacerilor Externe şi Nicolae Idu, şeful Reprezentanţei Comisiei Europene în ţara noastră.

Asumarea Preşedinţiei Consiliului UE reprezintă o premieră atât în istoria Lituaniei, cât şi în cea a UE, Lituania fiind prima dintre cele trei Republici Baltice care devine ”faţa şi vocea” Uniunii Europene.

Obiectivele centrale

Conform comunicatului de presă remis de Ambasada Lituaniei, Preşedinţia lituaniană se va concentra pe trei obiective majore: O Europă Credibilă, O Europă În Continuă Creştere şi O Europă Deschisă. În vederea realizării acestor obiective, Lituania îşi propune ”să dirijeze procesul de luare a deciziilor corect, să asigure continuitatea acestuia şi să includă în forul decizional toţi partenerii relevanţi”.

Un rol extrem de important în acest sens îl constituie cooperarea cu celelalte două state membre ale Trio-ului de conducere, respectiv Irlanda şi Grecia.

Lituania se angajează să depună eforturi în vederea consolidării stabilităţii financiare, restabilirii credibilităţii economice a UE şi redării încrederii în sectorul bancar al Europei prin dezvoltarea ulterioară a Uniunii Bancare şi prin îmbunătăţirea propunerilor legislative în domeniul reformelor pieţei financiare.

Printre priorităţile Preşedinţiei lituaniene se numără şi ”dezvoltarea Pieţei Unice ca principala forţă motrice pentru creşterea economică şi crearea de locuri de muncă, încurajarea iniţiativelor care vor duce spre o Piaţă Unică Digitală dinamică şi includerea tuturor statelor membre UE în reţelele energetice europene până în 2015”.

”Preşedinţia lituaniană va face paşi concreţi spre consolidarea UE ca model global de deschidere şi de securitate. Aceasta îşi va îndrepta atenţia asupra unei mai bune integrări a UE şi a partenerilor săi estici, găzduind Summitu-ul Parteneriatului Estic în noiembrie 2013. Agenda Preşedinţiei prevede continuarea procesului de extindere, controlul inteligent al frontierelor externe ale UE şi stimularea Politicii Comune de Securitate şi Apărare prin cooperarea mai strânsă cu partenerii şi prin identificarea răspunsurilor mai adecvate la noile provocării de securitate”, se precizează în comunicat.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor