Ambasadorul Iranului la ONU: "Programul nuclear al Iranului nu se va opri niciodată"

Amir-Saeid Iravani, ambasadorul Iranului la Naţiunile Unite, a declarat duminică, 29 iunie, că programul de îmbogăţire nucleară al Republicii Islamice „nu se va opri niciodată”, deoarece este permis în scopuri „paşnice” în conformitate cu tratatul privind neproliferarea armelor nucleare, transmite Guardian.
„Îmbogăţirea este dreptul nostru, un drept inalienabil, şi vrem să ne exercităm acest drept”, a declarat Iravani, adăugând că Iranul este pregătit pentru negocieri, dar „capitularea necondiţionată nu este negociere. Este dictarea politicii faţă de noi”.
Însă Iravani a afirmat că Teheranul este „pregătit pentru negocieri, dar după această agresiune, nu sunt condiţii adecvate pentru o nouă rundă de negocieri şi nu există nicio solicitare de negociere şi întâlnire cu preşedintele”.
Trimisul iranian la ONU a negat, de asemenea, existenţa vreunei ameninţări din partea guvernului său la adresa siguranţei lui Rafael Grossi, directorul general al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), sau a inspectorilor agenţiei, acuzaţi de unii oficiali iranieni că ar ajuta Israelul să-şi justifice atacurile.
Inspectorii AIEA se află în prezent în Iran, dar nu au acces la instalaţiile nucleare iraniene.
„Nu există nicio ameninţare”, a spus Iravani, dar a recunoscut că parlamentul iranian a suspendat cooperarea cu AIEA. Inspectorii, a spus el, „se află în Iran, sunt în condiţii de siguranţă, dar activitatea a fost suspendată. Ei nu pot avea acces la site-ul nostru... evaluarea noastră este că nu şi-au făcut treaba”.
Iravani a răspuns, de asemenea, la întrebări privind motivul pentru care Teheranul nu a acceptat propunerile pentru o soluţie diplomatică. Referindu-se la cererea lui Trump de „capitulare necondiţionată”, Iravani a spus că SUA „dictează politica faţă de noi. Dacă sunt gata pentru negocieri, ne vor găsi pregătiţi pentru asta. Dar dacă vor să ne dicteze, este imposibil să negociem cu ei”.
Iravani a declarat sâmbătă că Iranul ar putea transfera stocurile sale de uraniu îmbogăţit către o altă ţară în cazul unui acord cu Statele Unite privind programul nuclear al Teheranului, potrivit site-ului de ştiri Al-Monitor.
Transferul de uraniu îmbogăţit în proporţie de 20% şi 60% nu ar fi o linie roşie pentru Teheran, a menţionat Iravani, adăugând că materialul ar putea rămâne în Iran sub supravegherea AIEA.
Dar, aşa cum a repetat duminică, Iravani a subliniat că Iranul nu va renunţa la dreptul său de a produce uraniu pe teritoriul său, o condiţie pe care SUA o respinge.
Comentariile lui Iravani vin în contextul în care ţările occidentale, inclusiv SUA, fac presiuni asupra Iranului să reia negocierile privind programul său nuclear, la o săptămână după ce SUA a lansat atacuri asupra a trei instalaţii, declanşând zile de dispute aprinse cu privire la faptul dacă instalaţiile au fost „total distruse”, aşa cum a afirmat iniţial Donald Trump, sau dacă au întârziat, dar nu au distrus programul.