Ambasada SUA la Bagdad evacuează. Tal Afar cade în mâinile jihadiştilor apăruţi din senin

Personalul ambasadelor americane şi australiene din Bagdad sunt evacuate iar teroarea stârnită de jihadiştii Statului Islamic din Irak şi Levant (ISIL) se răspândeşte odată cu imaginile care arată modul în sunt masacraţi soldaţii capturaţi.
Soldaţii americani părăsesc palatul Al Faw din complexul Camp Victory construit de Saddam Hussein. Fostul cartier general al armatei americane din Irak, Camp Victory, a fost transferat vineri autorităţilor irakiene. (Khalid Mohammed-Pool / Getty Images)
Epoch Times România
16.06.2014

Personalul ambasadelor americane şi australiene din Bagdad sunt evacuate iar teroarea stârnită de jihadiştii Statului Islamic din Irak şi Levant (ISIL) se răspândeşte odată cu imaginile care arată modul în sunt masacraţi soldaţii capturaţi.

Militanţii islamişti au capturat o mare parte din teritoriul nordic al Irakului într-un blitzkrieg ce s-a apropiat la 80 de kilometri de Bagdad.

Ambasada Statelor Unite se pregăteşte de evacuarea ”unui număr substanţial” din cei 5500 de membri ai personalului său în timp ce confruntările se apropie de capitală.

Ambasada americană, în valoare de 600 de milioane USD, este asemănătoare unei fortăreţe şi este localizată pe râul Tigru într-o zonă cunoscută drept Zona Verde, un sector fortificat din centrul Bagdadului.

Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat american a declarat că personalul principal va rămâne la datorie, însă nu a dezvăluit câte persoane vor fi evacuate.

”În total, o majoritate substanţială a prezenţei din ambasada SUA în Irak va rămâne pe loc, iar ambasada va fi echipată complet pentru a-şi continua misiunea”, a declarat aceasta.

Pozele postate pe website al militanţilor arată cum luptătorii mascaţi ai ISIL încarcă cadavrele prizonierilor în camioane. Înainte să fie transportaţi, prizonierii sunt aliniaţi într-un şanţ cu faţa la pământ şi cu mâinile legate la spate. Imaginile finale arată cadavrele pline de sânge al prizonierilor după ce au fost împuşcaţi.

ISIL susţine că a executat, în total, aproximativ 1700 de soldaţi irakieni, poliţişti şi membri ai miliţiilor locale.

Imaginile brutale ar putea intensifica tensiunile dintre sectele islamiste. Cel mai respectat lider spiritual al şiiţilor a cerut populaţiei să se înarmeze pentru confruntările cu militanţii suniţi care au răvăşit nordul Irakului. ISIL a jurat că va duce conflictul în Bagdad, apoi în oraşele sudice care adăpostesc altarele şiite.

Oraşul Tal Afar a fost ocupat de ISIL

Atacurile elicopterelor militare ale forţelor guvernamentale irakiene n-au putut opri avansul forţelor ISIL, care au învins rapid forţele armate ce apărau oraşul nordic Tal Afar.

”Situaţia este teribilă în Tal Afar. Acolo sunt multe lupte intense iar majoritatea familiilor sunt în interiorul caselor, nu pot părăsi oraşul”, a declarat un oficial local pentru Reuters. ”Dacă luptele continuă, civilii ar putea fi omorâţi în masă”.

Ulterior, un general irakian a confirmat că oraşul Tal Afar a fost cucerit de ISIL.

Mai mult, există rapoarte neconfirmate cu privire la baza militară majoră din Taji, la aproximativ 35 de kilometri nord de Bagdad, care ar fi fost ocupată de asemenea.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor