Ambasada Norvegiei reacţionează în cazul Bodnariu, oferind... consideraţii generale

În contextul globalizării şi creşterii migraţiei, un număr fără precedent de mare de copii şi familii cu cetăţenie străină sunt în contact cu serviciul de protecţie a copilului din Norvegia. Mulţi dintre copiii care locuiesc în Norvegia au părinţi provenind din ţări diferite şi legături familiale în mai multe ţări.

Informaţii generale

• Serviciul norvegian de protecţie a copilului se aplică tuturor copiilor din Norvegia, indiferent de istoric, naţionalitate şi stadiul de rezidenţă. Interesul superior al copilului reprezintă principala preocupare în activitatea serviciului de protecţie a copilului.
• Serviciul de protecţie a copilului este în primul rând un serviciu care vine în ajutorul copiilor şi al familiilor. Sistemul de protecţie a copilului acordă o mare importanţă relaţiilor de familie şi continuităţii în creşterea şi îngrijirea copilului. Premiza de bază este aceea că minorii ar trebui să fie în grija părinţilor lor.
• Ministerul Copiilor, Egalităţii şi Incluziunii Sociale este responsabil de politica generală de protecţie a copilului. Serviciul local de protecţie a copilului din cadrul municipalităţilor se ocupă de cazurile de protecţie a copilului. Ministerul nu are nicio autoritate de a interveni sau de a da indicaţii serviciilor de protecţie a copilului în cazuri individuale de protecţie a copilului.
• Norvegia a asimilat în legislaţia sa Convenţia ONU cu privire la Drepturile Copilului. Conform acesteia, statul în care se află copilul are datoria de a-l proteja pe baza legislaţiei sale.
• Legea Protecţiei Copilului este considerată prioritară prin Legea Drepturilor Omului. Interesul superior al copilului este de asemenea asimilat în Constituţia Norvegiei, secţiunea 2014.
• Autorităţile norvegiene au obligaţia statutară de a păstra confidenţialitatea asupra informaţiilor privitoare la cazurile individuale de protecţie a copilului, pentru a asigura dreptul la viaţă privată atât în cazul copiilor, cât şi al părinţilor. Din acest motiv, nici autorităţile de protecţia copilului, nici autorităţile centrale norvegiene nu pot comenta asupra detaliilor din cazurile individuale de protecţie a copilului.
• De cazurile de protecţie a copilului se ocupă Serviciul de protecţie a copilului la nivelul municipalităţilor; acest serviciu nu poate primi instrucţiuni din partea ministerelor. La nivel regional, Guvernatorul districtual verifică activitatea serviciilor de protecţie a copilului.
• Respectând cadrul Convenţiei de la Viena privind relaţiile consulare din 1963, misiunile diplomatice străine din Oslo pot oferi asistenţă cetăţenilor lor în cazuri de protecţie a copilului.

Statistică

• În fiecare an, aproximativ 53.000 de copii primesc diverse forme de ajutor din partea Serviciului de protecţie a copilului din Norvegia. Mai mult de şapte din zece astfel de cazuri au reprezentat măsuri de asistenţă voluntară pentru copii şi familii. Ajutorul poate fi acordat sub formă de sfaturi sau îndrumare a părinţilor cu privire la practicile parentale, consiliere, ajutor economic, grădiniţă etc.

Ordine de plasament

• Un ordin de plasament este emis de către Consiliul regional de Protecţie Socială sau de către Tribunalul Districtual numai atunci când copilul a fost supus unei neglijenţe grave, maltratare sau abuz. În plus, ordinul de plasament trebuie să fie necesar şi în interesul superior al copilului.
• Acţiuni precum violenţa fizică sau psihică, rele tratamente, abuz sexual sau alte forme de gravă încălcare a modului de îngrijire reprezintă motivele legale pentru emiterea ordinelor de plasament. În Legea de Protecţie a Copilului nu există prevederi care să permită îngrijire alternativă pe baza religiei.
• Plasarea unui copil în afara căminului familial, fără consimţământul părinţilor, este întotdeauna o măsură de ultimă instanţă. Un raport recent al Consiliului Europei arată că Norvegia este printre ţările cu număr scăzut de copii aflaţi în îngrijire alternativă.
• Părinţii au dreptul la un proces echitabil, inclusiv un avocat plătit de către guvern, dreptul de a fi audiaţi şi de a contesta decizia Consiliului la Tribunalul Districtual. O dată pe an părinţii au dreptul să depună cerere pentru revocarea ordinului de plasament.

Adopţii

• În mod normal, părinţii de plasament nu îşi adoptă copiii pe care îi au în plasament. Adopţia reprezintă o măsură foarte radicală, care presupune ruperea tuturor relaţiilor legale dintre părinţi şi copii. Acest lucru are loc în foarte puţine cazuri. Condiţii stricte trebuie îndeplinite pentru a adopta un copil împotriva voinţei părinţilor.
• Serviciul de protecţie a copilului, în mod normal, nu va demara procedurile de aprobare a adopţiei împotriva voinţei părinţilor, în cazurile în care corelarea cu legea imigraţiei nu este clară sau în cazurile în care este clar că părinţii şi copilul nu au rezidenţă permanentă în Norvegia.

Convenţia de la Haga din 1996

• Guvernul a solicitat Parlamentului să consimtă la ratificarea Convenţiei de la Haga 1996 privitoare la protecţia copiilor. Ratificarea va oferi o protecţie sporită copiilor în cazurile unde este implicat mai mult de un singur Stat, şi va deschide drumul spre o mai bună cooperare internaţională pentru prevenirea şi rezolvarea cazurilor de protecţie a copilului.

Îndrumar

• O nouă circulară conţine îndrumările referitoare la modul în care se tratează un caz în care copilul are legături cu mai multe ţări.