Alro a finalizat investiţii de 15 milioane dolari pentru eficienţă energetică în primele cinci luni

Epoch Times România
28.06.2012

Alro, cel mai mare producător de aluminiu din Europa Centrală si de Est, a finalizat investiţii în valoare de 15 milioane de dolari pentru eficienţă energetică în primele cinci luni din 2012, se arată într-un raport transmis joi Bursei.

Investiţiile sunt parte a programului pe termen lung implementat de Grupul Alro în toate unităţile sale din România, având scopul de a îmbunătăţi eficienţa energetică a operaţiunilor sale.

„Alro a pus accent pe îmbunătăţirea consumului specific, indiferent că este vorba de energie, gaze sau alte materii prime”, a declarat Gheorghe Dobra, Directorul General al Alro. „Am obţinut rezultate impresionante pe segmentul eficienţei energetice, precum si reduceri semnificative ale costurilor prin cresterea eficacităţii operaţiunilor. De asemenea, scăderea consumului pe tona de aluminiu ne-a ajutat să echilibrăm cresterea constantă a preţului energiei.”

Ca urmare a programului de investiţie pentru cresterea eficienţei energetice, Alro a reusit să diminueze consumul de energie cu 75% pe tonă, în sectorul de aluminiu procesat, din 2003 până în 2011. De asemenea, şi consumul de gaz a scăzut cu aproximativ 80% din 2003, până în 2011, pentru acelaşi sector.

Din 2005, Alro a investit aproximativ 77 milioane de dolari într-un program de crestere a eficienţei energetice. Astfel, printre principalele proiecte implementate, compania a investit peste 27 milioane de dolari pentru cresterea intensităţii curentului electric la cuvă, la halele de electroliză active, până la 120 kA. Aceasta a contribuit la obţinerea unei producţii mai mari, cu impact direct asupra reducerii consumului de electricitate pe tona de aluminiu.

Între 2006 si 2008, Alro a investit peste 26 milioane de dolari în şapte noi grupuri de transformare şi în 14 redresori la halele de electriliză 5-8. Aceste investiţiiau contribuit, la rândul lor, la reducerea consumului de electricitate.

Programul de investiţii pentru cresterea eficienţei energetice a permis companiei să îşi crească producţia de la 240.000 de tone de aluminiu primar în 2005, la maximul de 288.000 tone de aluminiu primar, atins în 2008, fără o creştere semnificativă a consumului de energie.

Alro este o subsidiară a Vimetco N.V., companie globală de aluminiu primar si procesat, integrată pe verticală. Alro este cel mai mare producător de aluminiu din Europa Centrală si de Est, având o capacitate de producţie instalată de 265.000 tpa.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor